De Craciun, O poveste de craciun

7
2642

E singura de Craciun. In micuta ei casa de la tara, unde s-a refugiat de oameni si de agitatia orasului, Adina priveste focul din semineu. Si-a tras fotoliul langa foc si-l priveste. De fapt priveste in gol. Si-aduce aminte ca ultima data cand a venit cu el aici, l-a pus sa faca focul si el a zis ca nu stie, ca nu a mai facut pana acum. Ea l-a privit cu oarecare dispret, spunandu-i ,,aoleu.. mare barbat mai esti si tu”. El a zambit.

De fapt asa facea el de fiecare data cand ea il apostrofa sau il ironiza, uneori chiar jignindu-l. Zambea. Adina se incrunta. Doamne… si multe i-a mai zis. Nici nu-si aduce aminte… Dar isi aminteste ca s-au cunoscut cu doi ani in urma, cu doua zile inainte de Craciun cand unul din colegii ei de facultate a dat o petrecere. Cineva le-a facut cunostinta. Adina-Florin; Florin-Adina. Ea l-a placut. Era un barbat distins, inteligent, cu mult bun-simt. Era diferit. Pentru el… ea a devenit totul.

Au schimbat numere de telefon, au tinut legatura, se vedeau des. Pentru ea, Florin era ca un refugiu. Cand era trista, cand avea nevoie de sprijin, cand vroia sa vorbeasca cu cineva… el era colo. Era mereu…acolo. Dar nu erau impreuna, nu erau un cuplu. Ea nu a admis asta niciodata si nu s-a ferit sa-i spuna si lui. Si de fiecare data el zambea. Un zambet trist. In rest isi vedea de viata ei. Avea multi prieteni, colegi. Era frumoasa, totdeauna fusese asa si oamenii roiau in jurul ei iar ea era constienta de asta.

Privi focul din semineu. Isi aminti cum de ziua ei el o scosese la o cina romantica intr-un restaurant intim, ii facuse un cadou superb si ii spuse ca pregatise o seara deosebita cu multe surprize. Ea se scuza (de fapt, daca isi aminteste bine, nici macar nu s-a scuzat) si ii zise ca… are planuri pentru seara aceea.

-Bine dar… chiar am pregatit ceva frumos, ce planuri ai? o intreba el.
-Ce te priveste pe tine, nu-ti dau socoteala tie!
El zambi, ca de obicei. Adina isi inclesta mainile pe fotoliu. Cum a putut spune asta? Nu si-o va ierta niciodata. Nu-si va ierta multe. Isi aminti cum intr-o zi frumoasa de vara el i-a spus ca o iubeste. Ea a zambit, incantata intr-un fel si i-a spus: ,,Ce-ti veni? Tu si cuvintele tale. Ca la asta esti bun, in rest…” El zambi trist, ca de obicei.
Focul ardea in semineu dar o cuprinse o senzatie de frig. Isi aminti cum dupa terminarea facultatii a dat un examen de angajare pe care nu l-a luat. Nu invatase indeajuns si stia asta. Parintii ei au fost dezamagiti, prietenii au ras de ea, ea insasi era suparata si plina de ciuda. Florin ii spusese: ,,Lasa, nu-i nimic, o sa fie bine, stiu ca o sa fie bine. O sa gasesti ceva chiar mai bun”. ,,Bine ca stii tu, Nostradamus, ii raspunse ea. Scuteste-ma. Lasa-ma in durerea mea”. El… zambise trist.

De la un timp incepuse sa se simta rau. Avea palpitatii la inima, senzatii de sufocare…nu era bine. El a insistat sa se duca la doctor. ,,Pleaca ma cu doctorii tai, ce-o sa-mi faca aia? Sa urmezi regimul ala, sa nu faci aia…n-am nevoie!” Apoi intr-o zi i s-a facut rau. Era 23 decembrie, n-o sa uite niciodata. A cazut in casa. Nu a sunat la salvare, l-a sunat pe el. Nici ea nu stie de ce. El a ajuns la ea acasa inaintea salvarii, a fugit de la serviciu. La spital doctorul a luat-o deoparte si i-a zis:
-Domnisoara, am o veste proasta. Aveti un anevrism cronic si aritmie generalizata.
– Ce inseamna asta?
-Pai… zise doctotul incurcat… inseamna ca sunteti foarte bolnava si pentru ca nu v-ati tratat la timp, acum nu se mai poate face nimic. Daca nu gasim o inima compatibila cu a dumneavoastra in cel mai scurt timp… nu apucati primavara. Lumea s-a inchis pentru ea, era ireal, era un cosmar, o gluma proasta.
-Ce sanse sunt sa gasim o inima?
-In asa scurt timp… nu prea sunt, dar… continuati sa sperati.
Privi in continuare focul, pierduta in ganduri. Speranta… Nu mai avea…ce speranta? Cand Prometeu a deschis cutia Pandorei, pe langa toate neneorocirile din ea care au scapat in lume, a scapat si speranta, singurul lucru bun de acolo. Din cutia ei…speranta nu a mai scapat. Capacul a fost trantit prea devreme. Iesi pe holul spitalului si trecu pe langa Florin fara sa-l bage in seama, fara sa-l vada. O ajunse din urma.
– Ce s-a intamplat, ce a zis doctorul?
-Nimic…voi muri…
I-a zis despre ce e vorba. Lumea lui se sfarsi. Imbatranea sub ochii ei. A dus-o acasa. Dupa ce au intrat ea i-a zis sa plece ca nu mai vrea sa vada pe nimeni.
-Dar vreau sa raman, nu se poate sa stai singura acum.
-Pleaca, n-auzi? Vreau sa fiu singura.
El pleca. De data asta fara sa mai zambeasca. Doar trist.
Focul din semineu palpaia gata sa se stinga. Adina mai arunca cateva lemne peste el, nu vroia sa-l lase sa se stinga. Era tot ce avea. Era singura. Isi aminti noaptea de groaza pe care o avusese atunci. Nu a inchis un ochi. ,,Nu se poate, nu eu, de ce eu? De ce eu?” Era incapabila sa admita faptul ca lumea nu avea sa se sfarsesca odata cu ea, ca ceilalti oameni aveau sa-si vada mai departe de viata lor ca si pana atunci. Parintii ei, prietenii, colegii, restul lumii, Florin. Ha… Florin… o sa-si gaseasca pe alta nu peste mult timp dupa moartea ei. Toti sunt la fel. Cica o iubeste…Vrajeala…La asta sunt buni toti.
A doua zi dimineata suna telefonul. Era el. Nu-i raspunse, nu avea chef. Peste ceva timp o suna din nou. Nici acum nu-i raspunse. ,,Asta chiar nu pricepe? N-am chef de mila nimanui, du-te la alta, pe care o s-o gasesti dupa ce mor!” Spre seara telefonul suna din nou si acum nu mai era el. Raspunse. De la capatul celalalt se auzi vocea doctorului. I se puse un nod in gat.
-Domnisoara, am o veste extraordinara, e aproape incredibil. Am gasit o inima pentru tine. Un donator, aflat in moarte clinica, a carui rude au acceptat prelevarea de organe. Sunteti compatibili. Adina deschise din nou cutia. Speranta isi lua zborul.
-Vorbiti serios, chiar e posibil?
-Da, dar… trebuie sa facem operatia chiar maine pentru ca situatia este chiar mai grava decat v-am spus eu.
-Maine… de Craciun?
-Da…trebuie! Orice zi intarziere poate fi fatala.
-Voi fi acolo, zambi Adina.
Privi focul palpaind si zambi trist. Isi aminti ca parca nu vroia sa creada, parca era vis. Il suna imediat pe Florin. De ce pe el si nu pe mama… nu stiu nici ea sa spuna.
-Excelent, extraordinar, zise el. Vezi…tu nu crezi dar… mai exista si miracole de Craciun. Adina zambi. De data asta sincer, fara sa-l contrazica.
A doua zi se duse la spital. Au pregatit-o de operatie. Florin a stat cu ea. La fel si mama ei. Apoi el s-a scuzat, ca trebuie sa plece la servici, dar i-a promis, ca va trece pe la ea seara, cand va iesi.
-Mda, bine…du-te. Eu sunt pe patul de operatie iar tu te duci totusi la servici. Ce mult iti pasa. Si cica ma iubesti. El zambi. Mai trist ca niciodata Doua lacrimi mari ii cursera pe obraji.
-Hai, nu plange, fii barbat! Uita-te la mine ce puternica sunt.
Apoi pleca. Ramase mama cu ea. ,,Cum vorbesti cu el? Cum poti sa-i spui asta?” zise ea. ,,Lasa-l…ca merita” ranji Adina.
Focul din semineu arunca umbre pe pereti. Adina isi inclesta mainile pe manerele fotoliului din nou. Un nod imens i se puse in gat. ,,Doamne…oare cum m-a suportat?”
Operatia a decurs bine. A fost lunga, dar a decurs bine. Cand s-a trezit, mama era langa ea, alaturi. I-a zambit.
-E Craciunul, Adinutza, e Craciunul. Se uita la mama ei. Era obosita, marcata, parca trista. Prin cate trecuse si ea…
-E bine? Se mira si ea de vocea slaba.
-E bine, zambi mama, o sa fie bine. Corpul tau a primit inima excelent.
Zambi si ea. ,,Off… ce usurare. O sa-i caute pe rudele donatorului, ca sa le multumeasca. Ce oameni. Dumnezeu sa le dea numai bine”
-Unde e Florin, intreba ea, e aici?
-Nu, nu este.
-Frumos, zise ea scarbita, dupa atatea ore… Cred ca a trecut pe acasa sa manance mai intai. Saracul de el…
Mama scoase din buzunar o bucata de hartie si i-o intinse, apoi iesi din sala izbucnind in plans. ,,Ce mai e si asta..isi zise Adina. Si inima ii batu cu putere.
Privea focul din semineu. Lumina si caldura lui incercau sa alunge intunericul din jur. Dar intunericul din sufletul ei nu putea fi alungat.
Isi aminti ca deschise acea bucata de hartie si recunoscu imediat scrisul. Era al lui. Inima ii batu cu putere, dar fara probleme, ca si cum ii apartinuse din totdeauna. Citi cele doar cateva cuvinte: ,,a fost intotdeauna a ta”.
Nu! Lumea ingheta in jur, timpul se opri in loc. Nu! ,,Unde e Florin? Mama!” Vocea ei slaba nu putea fi auzita. Nu, nu se poate! O cuprinse o senzatie de vid. Mama! Izbucni in plans. NU! Florin! Nu… Senzatia de gol, de vid se adanci. Nu mai exista nimic decat ea. Si inima ei. Inima lui.
Privi focul. A trecut un an. E Craciun din nou. Si e singura. Isi aminti ultimele cuvinte pe care i le-a spus. Lacrimile nu se mai opresc. Nu-si va ierta niciodata. De acolo, de sus, el a iertat-o, stia asta. Ea nu va putea sa se ierte niciodata. Se spune ca nu exista iubire mai mare decat sa te sacrifici pentru cel pe care il iubesti.
E singura de Craciun. Asa a vrut ea. Sa fie singura. Cu inima ei. Cu inima lui. Si-ar dori un nou miracol de Craciun. Si-ar dori sa dea timpul inapoi. Sa poata sa-i spuna ce simte. Sa-i spuna ca il iubeste. Ca asa a fost intotdeauna, de cand l-a cunoscut, dar nu a stiut sau nu a vrut sa admita.

Sa-i spuna…
E singura…

Comentarii

Comentarii

7 COMENTARII

  1. Super tare, am citit-o de 3 ori, dar… am o intrebare: de unde stiti ca autorul e baiat? Pentru ca personajul pozitiv e baiat? Si o fata poate sa scrie la fel. Oricum.. bravo, ce mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.