Frig. Nu prea frig pentru o zi de sfarsit de februarie. Soarele parca prinsese curaj printre norii rataciti ai iernii si incepuse sa se impuna in fata lor. Un domn la marginea unui drum, ingreunat de circumstante astepta temator microbuzul. Era putin trecut de ora 11 si zapezile deja topite parca faceau dinadins intarzierea masinii. O masina galbena ce parca reflecta exact taria soarelui din acel sfarsit de dimineata se apropie si opreste langa domnul de la marginea drumului.
O tanara domnisoara, undeva pe la 23 de ani, la volanul masinii deschide geamul din dreapta si intreaba:
– Incotro?
– Pana in localitatea apropiata, raspunde domnul tinand cat mai strans in mana sa diplomatul si tremurand.
– Intr-acolo merg si eu. Urcati, spune domnisoara.
Odata intrat in masina proaspat spalata, interior exterior, domul arunca o privire la picioarele parca interminabile ale fetei la care aceasta intreaba:
Vedeti ceva ce va place?
– Da, aaaa, nu maaa, aaa sigur, este, aaaa, automata masina vad.
– Mda, pedalele, asta era, exprima domnisoara zambind.
Acesta arunca o atenta privire in masina, nu caiete, nu carti, doar o mapa inchisa in graba se parea.
Vanilie, parca, sau nu, cirese. Frisca, isi spunea el in gand si inspirand mai puternic îi vine sa stranute.
– A fost mar si dimineata tocmai ce am schimbat cu migdale, exprima domnisoara.
– Poftim? Intreaba domnul.
– Parfumul din masina, aroma pe care tot incercati sa o ghiciti.
– A, da ma scuzi, nu imi dadeam seama.
– Puteam sa raspund la intreabre daca mi s-ar fi adresat insista domnisoara.
– Ai dreptate, ma scuzi. Apropo ma numesc ……………
– Incantata. Eu sunt …………… si nu e nici o problema.
Domnul tot arunca priviri domnisoarei de la pedale pana la clema de par. Apoi de la o margine a scaunului soferului pana la cealalta. Era superba. Nu, nu superba, incredibila. Un fizic bine intretinut, hainele parca erau facute pe modelul ei, urme vagi de machiaj ce luminau doar frumusetea ei naturala si picioarele, acele picioare care pareau sa nu se mai termine sub fusta.
Domnisoara tot deschide subiecte de conversatie la care domnul doar raspunde. Nu sec dar nici prea elaborat. I sa ingreunat limba si stia asta. Nu putea face nimic in fata frumsetii si senzualiatii tinerei domnisoare. Una din intrebari era despre serviciul acestuia si dupa ce a raspuns realizeaza ca lucreaza in acelasi domeniu.
– Cumva mergeti pana la sediul firmei ……………?
– Da, exact acolo.
– Si eu merg tot acolo, am o sedinta la ora 12.
– Serios? Unde?
– La etajul 2, langa contabilitate.
– Interesant eu am treaba la etajul 1. Oricum ma bucur ca avem acelasi drum. Cine ar fi crezut.
Odata ajunsi la destinatie coboara impreuna din masina si pana la treptele cladirii era o balta ce parea a fi adanca. Domnul îi intinde mana domnisoarei imediat dupa ce a trecut peste sa o ajute. In momentul cand mainile lor se ating cei doi ridica privirile care li se intanlesc. Nici nu isi dadura seama dar ea era deja trecuta peste balta, ei inca se tineau de mana, inca se priveau in ochi si trecusera 2 minute.
– Multumesc, aaaa, da, aaaa mersi spune domnisoara intorcand privirea si smucind mana din palma lui.
– Aaaa, cu placere, aaaa da, oricand raspunde timorat domnul.
Urca scarile impreuna el îi deschide usa si intra in cladire. La parter el voia parca sa îi spuna ceva, ea îi tot arunca priviri din coada ochiului in timp ce ambii pretindeau a cauta ceva, altceva, orice.
Apare un cunoscut al lui, il saluta si il trage dupa el parca cu forta. Ea se uita dupa el si pana sa reactioneze aude pe cineva strigand:
– Domnisoara ……………?
– Da, eu, aaa. Poftim?
Deja domnul era pierdut in multime. Au intrat ambii in birouri diferite unde aveau treaba. Pe toata durata sedintei el nu isi putea scoate din minte acea tanara bruneta cu parul lung. Vedea acei ochi caprui la toate doamnele din camera si nu putea decat sa se imagineze sarutand acele buze senzuale pe care le vazuse vorbind, acele buze muscate de domnisoara in momentul cand ochii lor sau intalnit in fata cladirii.
Uitandu-se pe geam la un moment dat domnul o observa pe frumoasa domnisoara urcand in masina si plecand.
Stia numele ei, faptul ca lucreaza in acelasi domeniu si era convins ca o va gasi.
Dupa cateva luni domnul o reintalneste pe acea domnisoara bruneta cu ochi caprui. Zambeste si se indreapta spre ea. Radia de bucurie si odata ajuns in fața ei îi spune – Buna, ce mai faci?
– Ma scuzati domnule, ne cunoastem? Raspunde domnisoara parca zdrobind curajul lui.
– Sunt eu ……………, acum cateva luni ne-am cunoscut? Mai stii?
– Hah, mda raspune domnisoara care se intoarce cu spatele si pleaca.
Alesese sa il ignore. Nu voia sa il recunoasca. Nu il mai recunostea? Ascundea ceva?
La respins cu asa usurinta pe cand el nu a putut decat sa priveasca neputincios cum visul sau de luni de zile se indeparteaza in multime.
Timpul a trecut de atunci dar el inca se gandeste la ea. Fiecare masina galbena pare a fi a ei. Fiecare bruneta pare a fi ea. Toti ochii caprui sunt ai ei. Stie toate acestea dar cu greu isi poate aminti acele mici amanunte, acele detalii. Tanara cu minte ascutita, tanara curajoasa, comunicativa si incendiara, o regaseste asa cum a dorit-o din prima clipa doar in mirosul de masina proaspat spalata, interior exterior.
