Margo este unul din primele filme romanesti pe care l-am vazut dupa revolutie, si care m-a facut sa exclam „romanii fac filme esoterice, chiar fara sa aiba intentia asta”. Si asta pentru ca vad realitatea intr-un mod profund transfigurat, extragandu-si esenta sufleteasca dintr-un filon extrem de adanc. Asta am remarcat-o la mai multe filme romanesti, despre care voi mai vorbi.
Nu stiu daca regizorul a vrut sau nu, dar filmul Margo este puternic amprentat de vid, neant, disolutie, prin multiple elemente – imaginea satului sarac, izolat, incetosat, arid, moartea mamei, baba curioasa, care merge in urma cosciugului si care e interpretata neintamplator de un barbat, Constantin Cojocaru, sugerand decreptitudinea manifestarii , dar totodata si transcenderea ei.
Apoi obsesiva camera de filmat, un etern observator. Toata aceasta desprindere de lumesc o ajuta pe eroina noastra, sa isi pastreze sufletul curat, sa ramana neatinsa de uratenia vietii, si sa se pastreze asa cum este ea cu adevarat, o REGINA, caci Zeita Vidul, in conceptia hindusa, este Regina manifestarii, si dincolo de ea, fiind cea mai transcendenta manifestare a divinului.
De aceea, oriunde calca ea, este o regina, tocmai prin aceasta stare de martor, de neimplicare. Aceasta stare, foarte inalta si foarte profunda o ajuta sa-si recapete instantaneu viata, sa poata pasi intr-o viata noua cu inocenta unui copil si frumusetea unei regine.
Asta mi-a spus mie acest film.
O actrita extrem de frumoasa, Cristina Cioran, cu o interpretare foarte fireasca.
Nu e un film pentru iubitorii de telenovele sau manele, nu e pentru cei care vor ca filmul sa le spuna totul pe sleau. E aproape un film de arta. Arta nu e niciodata vulgara, nu iti tranteste niciodata totul in fata. Ea se adreseaza sufletului si iti trebuiesc urechi speciale sa o auzi. Este deci, un film pentru cei care au urechi de auzit si ochi de vazut :)!
Enjoy!
https://www.youtube.com/watch?v=zNk8C0IJsdA
