Ieri am terminat cartea „Ultimul capitol” de Knut Hamsun. La inceput nu mi-a placut foarte mult. Mi s-a parut un fel de Muntele Vrajit, dar apoi mi-a dat asa o savoare…. scriitorii astia de talent sunt sarea pamantului! ?
Este uluitor ca te regasesti in fiecare din cartile lui, si asta pentru ca pune lupa inimii, cu mari, mari fineturi, pe trairile interioare, esentiale, ale omului simplu. Descrie in amanunt psihologia, gandurile, trairile diverse ale fiecarui om. Si paradoxal, tocmai prin descrierea minutioasa a diversitatii, te duce dincolo de ea, la unitate. Te face sa accepti omul cu imperfectiunile lui si sa treci dincolo de ele. Ce sa zic? Il iubesc din adolescenta, de la prima carte pe care i-am citit-o, Foamea.
Da, este o carte absolut fabuloasa, asa cum scrie in recenzia sa booknation.
E ca o simfonie cu un final, poate, un pic exagerat, totusi, nu poti sa inchizi cartea si sa nu reflectezi la efemeritatea vietii, la miracolul clipei. Si desi pare un pic neverosimil, totusi, acest neverosimil abunda in lume. Numai eu stiu, cateva povesti reale, cu finaluri la fel de „neverosimile”. Viata si moartea sunt uneori atat de imprevizibile. Acest scriitor fantastic, te indeamna mereu si mereu la reflectie.
O carte despre iubire, iubiri mai mici sau mai mari, dupa putinta fiecaruia, si moarte. Moartea mereu teribila si totusi banala.
Cand ma gandesc ca in anii aceia, un copil cu o scoala minima, putea la 19 ani sa debuteze cu un roman…
Despre Knut Hamsun din wikipedia:
Scriitorul norvegian, KNUT HAMSUN a fost romancier, dramaturg, poet, opera sa cuprinzând peste 20 de romane, un volum de poezie, mai multe piese de teatru şi eseuri, un jurnal de călătorie. S-a născut pe 4 august 1859 la Lom, în Gudbrandsdalen, şi a crescut la Hamarøy, în Nordland. Fiu al unui croitor itinerant, a avut o copilărie grea, lucrând ca ucenic al unui cizmar şi refugiindu-se deseori în lectură, pentru că părinţii nu i-au putut asigura o educaţie formală. A fost pe rând muncitor, zidar, vatman, învăţător. Debutează cu un roman în 1877, al doilea îi apare în 1878, pe când preda la şcoala din Vesterålen; în acelaşi an se mută la Oslo, şi trăieşte o vreme în sărăcie şi singurătate, lucrând ca muncitor. Între 1882 şi 1884 călătoreşte în SUA, prilej pentru a scrie o satiră la adresa societăţii americane: Fra Det Moderne Amerikas Aandsliv (1889). În 1890 publică Foamea (Sult), cartea care îi aduce succesul mult aşteptat, considerată primul roman modern din literatura norvegiană, urmată, în 1894, de Pan, iar în 1898 de Victoria (Pan.Victoria, Humanitas Fiction, 2014). Din 1911 părăseşte cercurile literare şi viaţa urbană şi se mută în Nordland, pentru ca ulterior să cumpere o fermă în sudul Norvegiei, unde va locui până la moartea sa, pe 19 februarie 1952. Primeşte Premiul Nobel pentru literatură în 1920, pentru romanul Rodul pământului (Markens Grøde, 1917), în care, cum observa Paul Auster, pot fi detectate simpatiile pronaziste ce l-au îndepărtat ulterior pe Hamsun de confraţii scriitori. Prin tematică şi prin promovarea noilor tehnici ale fluxului conştiinţei şi monologului interior, Knut Hamsun e considerat părintele modernismului literar.
