A fost o data o frumoasa poveste, nu stiu daca la inceput a fost vorba de dragoste sau … doar pura curiozitate, ce-I drept e ca a devenit o dragoste poate prea mare care de el nu a fost inteleasa.
L-am cunoscut la munca.
Nu mi-a placut de el la inceput, de fapt, am zis “ce naiba caut aici”? Mi se parea ca am ajuns intr-un film horror. Erau numai fete de “soricei” (tipi care stau lipiti de biblioteca – asa aratau, dar nu era chiar asa), am reusit sa-mi dau seama in cateva zile.
El se distingea intr-adevar de ceilalti, avea un alt fizic, mai conturat, mai “facut” fata de “scheletii” ceilalti, avea un umor aparte si o alta conduita la care in timp eu am contribuit mult.
Nu vroiam sa bag in seama pe nimeni, ma credeam net superioara din toate punctele de vedere aveam un anumit statut: eram o tipa bine, aratam bine, gandeam mult peste alte tipe de varsta mea si eram constienta de asta.
Timp de un an nu s-au intamplat decat lucruri marunte, visam sa fiu cu el, macar odata. Ajungeam acasa si visam, cu toate ca ma vedeam cu altcineva dar destul de rar. Cand nu ma vedeam cu acest cineva, eram cu gandul la el. Vorbeam cu prietenele, ce ma fac, parca il doresc, cand vine langa mine ma trec fiori, ma atrage … iar ele au spus: “ incearca fata, macar odata, sa vezi cum e, daca nu iti place, asta e, ce pierzi”?
Si, avand consimtamantul lor, incurajarea lor, s-a si ivit ocazia.
S-a stricat usa de la intrare exact cand sa ies din apartament.
Ce-I de facut? L-am sunat, i-am spus ca nu am cum sa plec de acasa, eram singura, trebuia sa ajung la munca iar usa de la apartament s-a stricat …
A ajuns destul de repede, a reparat-o imediat si atunci am primit si am oferit de asemenea primul sarut care mi-a inmuiat picioarele, am simtit cum tremur … parca eram o adolescenta la 16-18 ani … si acum ma trec fiori, povestind, amintindu-mi scena exacta.
Si de atunci a inceput totul.
La cateva zile dupa, ne-am iubit. Cred ca a fost cea mai frumoasa clipa de pana atunci. NU vroiam sa facem asta. Nu stiu sub ce pretext a venit la mine in apartament, probabil sa ma ajute cu ceva. Ne-am asezat pe pat usor usor, mi-a soptit cuvinte frumoase, m-a mangaiat, m-a alintat, m-a facut sa ma simt cea mai dorita femeie, m-a facut sa simt ce nu mai simtisem cu altcineva pana atunci, a fost foarte romantic, extraordinar, totul derulandu-se parca in reluare.
Azi asa, maine asa pana cand se ajunsese la o “relatie” foarte atasata, spunandu-mi ca n-a mai simtit cu nimeni ceea ce simte cu mine, ca eram “unica”
I-am explicat ca nu trebuie sa simtim dragoste vreodata, ca va fi ceva trecator, sa simtim doar pasiunea, ca eu am pe cineva, el de asemenea, avea mult mai mult, o familie si un copil.
Dar, el nu a putut, a devenit gelos in momentele cand ma vedeam cu al meu “iubit”, spunandu-mi si nemaivrand sa accepte situatia, eu il lasam, ii explicam ca eu nu sunt geloasa, ca pe mine nu ma deranjeaza ca se duce in fiecare seara acasa la nevasta etc, dar el nu si nu, avea pretentia sa fiu numai cu el, ba, probabil din disperare, s-a pus in genunchi intr-o zi si m-a cerut in casatorie, eu izbucnind in ras, nepasandu-mi, crezand ca glumeste, dar … m-am inselat, atunci vorbea serios.
Si, asa treceau lunile, fiind singuri mai mult timp, mai tot timpul impreuna, eram nedespartiti, in primul rand, cred ca eram prieteni, la urma iubiti, amanti etc. Ne spuneam toate necazurile, toate bucuriile, ne –am inteles in multe privinte, nu ne plictiseam niciodata, ramanea la mine in weekenduri cateodata, faceam mancare, faceam dragoste, amor, aveam cele mai reusite partide … era prea frumos parca …
In unele privinte, cateodata, ma simteam cam sufocata, eu nemaiavand in viata mea o relatie cu nimeni de asa lunga durata, de fapt, nu am avut vreo relatie mai lunga de 3-4 luni.
A urmat perioada de “cizelare” deoarece eu ii spuneam ce ma deranjeaza, cand facea greseli gramaticale, ii dadeam exemple din carti,ii povesteam anumite lucruri ce le citeam si, nu mi-a fost mare mirarea ca le baga la cap, intelegea totul, se schimba incet incet, nu stiu daca isi dadea seama …dar, in acest timp ma schimbam si eu, incepusem sa tin la el, sa-I caut tot mai mult prezenta, sa vreau sa fie langa mine, sa il doresc aproape, iar el incerca din rasputeri sa ma multumeasca, dar eu vroiam si mai mult, asa ca am inceput sa plecam la mare, la munte (cele mai frumoase amintiri), statul seara pe faleza, plimbarile pe malul marii, iubrile nebune seara in camera de la hotel, ca, recunosc, era un initiat In ale amorului, toate astea erau pentru mine the first, nu mi se mai intamplase, ma lasam la voia intamplarii, In mana sortii, asa am invatat sa-l iubesc, incet incet. Mi-a aratat ce inseamna sa ai dragoste, sa ti-o ofere cineva, nu numai sa o oferi tu.
Dar, toate iesirile acestea aveau sa aiba si un sfarsit, a trebuit sa ne trezim, dar sa ne trezim poate prea brusc din visurile noastre dulci si dragi.
Nevasta-sa a “mirosit “ ceva si … nu am mai putut pleca nicaieri. El, fara sa ma intrebe, fiind constrans si de familia lui, frati, parinti, sa-si bage mintile in cap etc, a ales sa fie acolo, nu cu mine. A fost ca un dus rece, am zis atunci ca trebuie sa fac ceva, il vedeam cum sufera, cum se consuma, cum numai avea aceeasi pofta de viata. NU l-am incurajat vreodata sa-si lasa familia, dar ne iubeam…
Atunci, m-am imbarbatat, mi-am spus ca nu pot asa pur si simplu sa nu mai fiu cu el. Ne vedeam mai rar, ne certam mai des, interveneau probleme pe care alta data nu le bagam in seama, dar iubirea exista, dupa cearta, impacarea era cea mai dulce.
Si, astfel, lucrurile au inceput sa se agraveze. Intotdeuna ne “protejam” , dar … s-a intamplat sa … nefiind in perioada fertila etc, am ramas insarcinata.
Inainte de a ramane insarcinata, intotdeauna glumeam pe seama asta, eu ii spunea sa aiba grija ca daca vom avea un bebe nu am sa renunt la el, ca-l voi pastra, ca el ce va face in situatia asta, el spunea ca-l vom creste, etc. … pana la proba contrarie.
Cand i-am dat vestea … era foarte suparat, nu exagerez cand spun “negru” de suparare, si mi-a spus, cum, nu luam pastille? In momentul de fata nici nu am realizat ca m-a intrebat asa ceva, si am inceput sa-I explic, cum, nu stiai, n-am mai luat de 2 ani, ma justificam in fata lui … peste cateva zile i-am spus ca asta a fost reactia lui si nu a vrut sa recunoasca, si o sustinea una si buna ca el nu a zis, dar … nu poate sa-mi scoata nimeni din cap asa ceva, sunt cuvinte care, rostite, nu se sterg din minte, orice ai face . Spunea cineva ca trebuie sa ai grija ceea ce spui, deoarece cuvintele raman implantate, infipte in inima, in suflet si nimeni nu le poate sterge, indiferent cate fapte bune va face la urma.
Oricum, mi-a spus cuvinte de neconceput pentru mine, sa renunt la bebe, sa-l dau afara, ca nu sunt constienta, ca nu sunt realista, ca nu stiu ce inseamna un copil etc. La inceput, am plans vreo 2 zile, apoi, mi-am luat inima in dinti si am spus ca trebuie sa fac ceva, daca stau asa, bazaind toata ziua, nu rezolv nimic. L-am sunat pe fratiorul meu si i-am dat vestea cea mare, el stiind despre “relatia” mea. M-a intrebat ce am de gand sa fac, i-a spus ca nu stiu inca, a zis ca el ma va sprijini oricum, indiferent de decizia pe care o voi lua. I-am spus mamei la urma. Saraca, a avut un soc, i-am spus si cu cine etc… i-am produs o mare suparare, oricum.Nestiind ce sa mai fac, am fost la preot, sa ma sfatuiasca si mi-a spus ca el nu-mi poate spune sa-l dau afara, este impotriva Bisericii, si ca, cel mai bun sfat il pot primi de la parinti. Am mai asteptat cateva zile ca sa se mai poata obisnui cu idea, si, am sunat-o pe mama si i-am spus ce m-a sfatuit parintele, sa fac cum zic parintii. Mama saraca … dupa ce am vorbit indelung, mi-a spus ca sa-l dau afara, ca trebuie sa-mi fac un viitor, ca un bebe are nevoie de ambii parinti etc. Eu nu prea vroiam sa o ascult, insistam ca nu as mai putea trai la urma, ca as avea numai cosmaruri, etc. Pana la urma, am fost de acord cu ea. Am sunat la o clinica particulara sa-mi fac o programare, numai ca era inchis, nu mi-a raspuns nimeni la telefon.In cateva clipe, a sunat mama iarasi, o vazuse pe nepotica ei dupa somnic … si mi-a spus cu lacrimi in ochi ca sa pastrez acest copil, asa a fost sa fie … ca este un dar de la Dumnezeu.
Atunci, eu, am fost cea mai bucuroasa, pana in acea clipa eram trista, eram “ terminata” parca mi se sfarsise viata.
Am inceput sa-mi fac planuri, sa merg la doctor,sa-mi fac analize etc.
Tatal copilului era total schimbat. Nu mai era cel dinainte, nu mai era “prietenul, iubitul, amantul” meu, parca eram 2 straini. Daca eu nu aduceam vorba despre bebe, el nici atat, era multumit asa, cand aduceam vorba despre bebe parca il deranjam, imi era si jena de jena lui.
Dupa ce s-a mai acomodat cu ideea, si-a mai revenit putin, dar … ma dorea, se gandea la sex, in loc sa vorbim de lucruri importante. Mie nu-mi ardea de asta, vroiam sa stiu ce se va intampla cu mine, care sunt pasii ce vor urma, ma enerva ca el vroia sa ne iubim fizic, o spunea de fiecare data, ma facea sa ma simt super aiurea si ne certam mai mereu. Mi-a reprosat si faptul ca acasa la el se simte mult mai bine, acolo gasind afectiune si dragoste, chipurile, la mine nu mai gasea . Normal imi venea sa-I spun, ca nu el are nevoie de afectiune, de intelegere, de sprijin, ci eu.!!!
Am hotarat cu mama ca ai lui sa nu afle de bebe, ca va fi al meu si doar al meu, ca nu-I cer nimic, ca voi pleca din capitala sa-l cresc la ai mei etc. Parca si-a mai revenit vazand ca el nu va fi implicat, normal, nu lui I se vede burta, ci mie.
Nu sunt persoana careia sa-I pese de gura lumii, dar, reactia lui de “calmare, linistire” m-a lasat cam cu gura cascata…
In sfarsit, mi-a spus ca daca il mai vede pe P pe la mine, nu ma va ajuta cu nimic, ceva de genul: “imi voi lua mana de pe tine, te vei descurca cum sti”.
NU i-am acceptat asa ceva, i-am spus ca daca va vrea sa vina, nu am sa-I spun nu!
Si, a venit P la mine, era tare amarat, dar, cinste lui, m-a sprijinit din toate punctele de vedere, a zis ca intr-adevar, puteam sa am familia mea, fara sa trec pin atatea, sa fiu o mamica singura, era si el foarte trist, dar, a zis ca ma sprijina cum va putea mai bine.
Recunostiinta mea va fi vesnica pentru aceasta persoana.
La munca totul era de fatada, nu ma intreba ce fac, cum ma simt (deoarece isi respecta hotararea), vorbeam numai lucruri de munca si atat. Cred ca asa au decurs lucrurile o luna si jumatat pana ce intr-o seara, cand am mers impreuna de la munca acasa, nu am mai rezistat si i-am aruncat toate cele in fata, ma enervasem la culme. A ascultat, a vazut ca m-a suparat foarte tare, dar am zbughit-o din masina. M-a suntan non stop cred ca o ora dar nu i-am raspuns. A doua zi la munca, si-a cerut iarasi scuze, dar eram imuna si cred ca nici acum nu am iertat acel comportament. Sa nu intrebi tu ce fac, cum ma simt, de parca e numai copilul meu, cand e vorba de copii, eu stiu ca lasi naiba orice orgoliu din lume …. Dar n-ai cu cine.
Am incercat sa-I spun ca nu are nici un drept sa-mi interzica mie daca sa vina sau nu X si Y pe la mine. Ca el nu are nici un drept asupra mea, a ales sa fie cu familia lui, sa ma lase in pace sa mi-o formez si eu pe a mea. Dupa el cred ca i-ar conveni sa ma duc la manastire si sa ma calugasesc, cred ca ar fi ideal, ca sa nu am pe altcineva, sa nu-mi refac viata, oricum nu mai am nicio speranta, cine sa se uite la o tipa de 30 de ani si cu un bebe langa ea? Dar ma voi dedica numai acestui copil, trebuie sa fiu puternica sa tin locul (atat cat pot) si pentru mama si pentru tata …
Dar,cea mai mare fericire a mea este ca voi avea un baietel si sper din toata inima si ma rog la Dumnezeu sa fie sanatos si fericit. Am 30 de ani, cred ca este o varsta ok ca sa devin mamica.
Imi cer scuze daca v-am plictisit cu povestea mea, dar este numai adevar, asa ca, fetelor, va rog sa invatati din experienta mea, si sa va protejati (asta in cazul in care nu doriti un bebe ).
Eu ii multumesc CERULUI ca am o familie intelegatoare si iubitoare care-mi este alaturi, ca am un serviciu si cat de cat pot sa-mi cresc bebelusul, nu cum as vrea eu, dar nu o sa duca lipsa de nimic.
Va las acum, ne bagam la ora de cantecele pt bebelsi, ii pun sa asculte in fiecare seara.
Va pup, noapte buna!!!
Te apreciez sincer pentru curajul tau de a-ti creste bebelusul singura si iti doresc sa ai in continuare putere sa lupti si sa-i oferi copilului tau tot ce e mai bun pe lume!Mult noroc!!!
Esti de apreciat pentru decizia luata! Dumnezeu sa va dea multa sanatate (tie, viitorului bebelus si parintilor tai)!
Eu nu sant de accord cu mesajele de genul "esti de apreciat..", eu nu vad nimic de apreciat in toata povestea ta. Ai 30 de ani, stiai ca iti bate ceasul eu cred ca totul a fost de la tine, si spaima ca o sa-l pierzi! Toate la timpul lor se platesc, ai stiut doar ce faci..si nu-s putin ca voi. Astfel de oameni eu nu apreciez. Eu nu te vad inteligenta, desi pretinzi ca esti desteapta!
BTW~A fii cu omul altuia e un lucru josnic, urat, si murdar.
Eu nu cred ca ar fi trebuit sa ai o relatia cu un barbat insurat. Nu aveai nici un viitor langa el pentru ca el nu avea de cand sa isi paraseasca familia,. Trebuia sa te gandesti si la viitor. O relatia nu insemna numai sex.
P.S: Ma bucur ca ai pastrat copilul.
100 % de acord cu Aly si Cosmina…Roata se intoarce mereu..ai facut o greseala enorma stand cu barbatul alteia..Asemenea greseli nu-s de iertat…Dar cine suntem noi sa judecam?! Ai avut, cred, destula minte si destui ani sa stii ce sa faci si ai ales din nefericire, ce-i mai rau si gresit…In Viata trebuie sa mai si renuntam…Sper ca ai invatat din asemenea experienta…Ai facut oricum, foarte bine ca ai pastrat copilul. El n-are nici o vina…Succes…
Eu cred ca ar trebui sa uiti ca EXISTA acel barbat si sa iti cresti copilul…dar in viitor o sa iti fie extrem de greu fiind mama singura,o sa te uiti si in jurul tau si o sa vezi ca celelalte mame au ajutorul unui barbat langa ele.Si din experienta proprie iti zic cat de greu va fi pentru copilu tau sa promunte cuvantu "tata"….trebuie sa ai putere si sa inveti din greselile trecutului
Felicitari pentru copil.Multa sanatate si tie si cauta-ti un barbat care sa fie al tau,nu al alteia.
SA-TI TRAIASCA BEBELE SI SA CRESCA MARE SI SANATOS!SI TU SA FI SANATOASA CA AI NEVOIE DE ACEASTA.Acum sa vedem cm ii cu relatia …..ii simplu.Nu stiu daca in vremurile astea mai tine vorba ,,,cateaua daca nu da din coada,ciinele nu se da la ea!"Ma fratilor suntem fiinte rationale!Daca ne stim ca avem familii de ce sa amagim pe altii,cu visuri frumoase dar efemere.Vina o ai si tu,dar el o are mai mult ca tine.Pai cum vine aia,am familie ,o sotie care ma iubeste da fug in pat la alta.Si asta tine vorba si la femeile maritate .Eu unu nu mai pot sa inteleg,de o fi avind omul si el mofturile lui,numai ca aici a facut victime in 2 parti.Tu sa iti vezi de viata ta si a puiului tau,ca ……ii mai bine asa.Daca si-a inselat sotia ………….poate si sunt sigur ca te va insela si pe tine.MULT A SANATATE,FATA MEA,………… CA NOROC AU TOTI PROSTII IN ZIUA DE AZI,
ma bucur ca u ai ucis acel uflet nevinovat dar eu una nus de acord cu astfel de relati ai spus k el avea familie sotie si copii,iar daca sotia lui a aflat despre relatia voastra iti dai seama ca pt familia lui nu a fost ursor lor lea fost cel mai greu iar daca sotia lui la aceptat in continuare atunci face aceasi prostie ca mama mea acea persoana nu merita a fi numita "om"daca isi bate joc de alte suflete.
scuze am o problema cu tastatura ca NU ai ucis acel Suflet nevinovat
MADALINA,cind iti judeci parintele ,CAZI IN PACAT MARE.
ANATEMA ii spun preotii,lasa parintii sa isi judece faptele,asa ne invata religia pentru ca ea ne uneste destinele ,pe timp indelungat sau scurt.Noi ,parinti ne legam in fata lui D-ZEU,cu tot felul de juraminte ,dar culmea e ca nu putem sa ne tinem de ele.
AAA!STI CARE NE ESTE SCUZA?IUBEAM ORBESTE.
daca am da vina mereu pe iubire ce simplu ar fi dar intervine nesatula obisnuinta care nu mai scapam de ea asta e parerea mea si stiu ca e pacat dar e pacat cea ce a facut si el in plus seman cu el la orice inafara de partea k inselatu asa ca impartim si pacatele unul cu altul:P
Ma bucura faptul ca ati comentat aceasta poveste, chiar daca unele comentarii nu sunt placute, nu ma deranjeaza, fiecare are dreptul la replica.
Nu s-a inteles din poveste faptul ca familia acestei persoane nu stie numic in momentul de fata, el isi traieste mai departe viata si din partea mea nu o sa afle niciodata ai lui ceva, am hotarat sa nu-i cer nimic si asa voi face. Sunt capabila sa-mi intretin singura copilasul, nu vreau ajutorul lui.
Intr-adevar, nu ma laud cu ce am facut, nu sunt mandra cu asta dar nici inapoi nu pot da, privesc inainte.
Am scris povestea pentru ca sa invete si alte persoane, eu imi permit sa-mi cresc bebele, vreau sa invete din aceasta poveste persoanele care nu-si permit sa creasca un copil si mai mici de varsta.
Aaaa! Si nu "imi bate ceasul", sunt chiar in floarea varstei, sunt o fire optimista si ma bucur de viata, probabil ca tu Cosmina traiesti in principiile antichitatii, imi doresc sa aveti o viata linistita alaturi de sotii sau prietenii vostri dar sa nu bagati mana in foc pentru ei, toti barbatii inseala,unii mai cu cap, altii nu, asa ca … aveti grija ca nu stiti cand va vine randul si nu va fi neaparat din cauza fetelor mai tinere si mai frumoase care vin din spate, poate ca si din cauza voastra, a noastra, a femeilor, iubitelor, prietenelor ca nu stim sa-i tinem langa noi
Ingrid,in primul rind vreau sa sti ca sunt COSMIN si nu COSMINA.In al doilea rind aceste principii,ale valoriilor familiei ,nu sunt ANTICE,ELE TIN MULTE FAMILII LEGATE,IN ZIUA DE AZI.
In al trelea rind,forma actuala amodelului de familie, face ca relatia sot-sotie sa fie moarta de la inceput.Libertatea este prost perceputa in ziua de azi.
Unii dintre noi au inteles mai mult decat poti tu sa-ti dai seama acum. Eu de-as fii sotia lui v-as umfla creierii la amandoi! Imi pierd timpul cu tine aici..saraca de tine… cine sa invete?! "..si alte persone, eu imi permit sa-mi cresc bebele, vreau sa invete din aceasta poveste persoanele care nu-si permit sa creasca un copil si mai mici de varsta"..unde dai si unde crapa!
Esti gravida, si nu ai voie sa te superi..dar intelege ca e crima ce ai facut, si fiinca sant aici si ti-am citit povestea inseamna ca am facut parte la crima intr-un fel. Tu nu ai inteles ca practic nu povestea ta m-a suparat,(sant sute ca ea numai aici la Povestea Mea).. ci vazand cati multi altii te-ar fii slavit. Eu ma asteptam la mai mult de la tine, ..a fost o intentie buna, care s-a adeverit. Incearca sa intelegi te rog.
Merci Marius pentru ca m-ai inteles, si ma bucura acesta fapta.
Cosmina, exagerezi oarecum lucrurile, cred ca nu ai notiunea de "crima", daca vrei, iti trimit un link unde te poti documenta inainte de a vorbi prosti.
Cosmin, principii aveam si eu si inca mai am dar secolul in care traim nu ne prea permite sa mai credem in ele, sunt mult prea multe persoane rau intentionate care nu ne permit decat sa le raspundem cu aceeasi moneda, degeaba pleci capul sau intorci celalalt obraz ca nu primesti nimic, din contra, esti mult mai rau vazut si iti pot face mult maii mult rau ceilalti deoarece te considera vulnerabil, o persoana "slaba de inger" pentru ca accepta totul. Daca raspunzi cu acceasi moneda, are mai multe rezultate, il "pui la punct, la respect" pe celalalt.
Stiu prea bine grava situatie in care ma aflu draga Cosmina, dar nu o sa ma sinucid din cauza asta, crima inseamna sa iei viata cuiva, fapt ce nu l-am ales, cand puteam bine sa-l fac, asa ca nu mai judeca pe altii ca nici tu nu poti avea constiinta curata, toti avem pacate, unii mai mari, altii mai mici dar nu inseamna ca ai dreptul tu sa imi spui mie abertatii si ca nu pricep ce comentezi, cu siguranta am mai multa scoala ca tine si mult mai multe carti citite la activ.
stai in banca ta daca nu faci fata discutiilor ce trec dincolo de perceptia creierasului tau pe care totusi nu l-as "umfla" 🙂
nu vreau sa ma bag cu un com rautacius cea ce a facut ea nu e bine da nu trebuie luata ca pe o crima caci nu este caci dak si barbatu a vrut ce saiui faci…pnm in fine daca ea a hotarat sa creaca copilul si sa nu mai aiba deaface k barbatul acela e pe drumul cel bun nu trebuie sa facem comentari aiurea
INGRID,care crezi ca e rostul ,tau ,al nostru pe lume?care?trairiile sufletesti?traiirile trupesti?sau un lucru mai important,poruncile DECALOGULUI PE CARE BIBLIA LE PREZINTA?
Spun eu ca ,trairiile sufletesti,sinceritatea,loialitatea,credinta,ne definesc ca fiinte superioare,dar……
atrag de partea cealalta ,gelozia ,inselaciunea,prostia.Trairiile trupesti,ne dau srariile de extaz,erotism,voluptatea actului carnal ,dar la polul opus…………boala,infidelitatea,fuga dupa himere ale unui EROS multi potent.BIBLIA IN SCHIMB………TE INVATA SA FI OM LINGA FEMEIA TA,iar prin decalog,sa iti respecti sotul,sotia ,copii si templul sacru al familie ,CASA.Sa fi umil nu e o rusine ,oamenii umili iti sar in ajutor ,aceia sun cu adevarat CARISMATICII.Ingrid,SA NU CREZI CA SUNT POCAIT,daca te-am suparat scuzama ,in schimb COSMINA ESTI PREA TINARA ,PENTRU A DISCUTA ACESTE PROBLEME ,PE CARE NOI ADULTI LE VORBIM AICI.
eu credeam ca esti un soi de preot in devenire cu tot respectu scuze mariuX_X greseala mea scuze inca o data
HAHA!Nu sunt preot,asta ii buna,ii tare.Merci.Da asta am invatat in 40 ani de viata ,mai fratilor hai sa ii compatimim pe cei care sufera ,sa le alinam suferinta cu o vorba buna,sa ii mingiem trind alaturi de ei ,cea ce scriu pe sit.Ei isi pun trairiile lor sufletesi ,,IN PALMELE NOASTRE",nu pentru a-i judeca ,numai D-ZEU ARE DREPT DE JUDECATA,stiu ca sunteti de acord cu mine,ci pentru a le alina ranile facute de semenii lor,in care au avut incredere.
Ascultarea ii un dar,judecata aproapelui ii un pacat.
scz greselile de ortografie,dar pc meu este cam vechi
uite aici sunt de partea ta scuze inca o data :))
Nimeni nu are dreptul s judece o persoana pt faptele sale….Oricand,sh noi ne putem confrunta cu situatii asemanatoare…Eu una,te felicit pt decizia pe care ai luat-o sh aceea d a pastra copilul…Sigur vei fi o mamica grozava:*
vreau sa zik ca ma impresionat enorm povestea ta si te felicit de alegerea facuta la un moment dat m-am regasit si eu in povestea ta numai ca eu am ales cealalta varianta si nu imi pare rau dar cateodata ma mai gandesc asa dar asta e viata merge innainte tu te-ai ales cu un dar minunat de la dumnezeu iar el cu nimic doar cu constiinta incarcata .Mai devreme sau mai tarziu vei cunoaste p cineva care te va accepta si pe tn si pe copil si atunci ai sa realizezi ca esti mult mai bogata sufleteste decat cel care a ales sa plece!eu iti doresc succes in continuare si ai sa vezi ca Dumnezeu va avea grija de fiecare in parte!
Desi ai gresit foarte tare, ca ce ai facut tu te-a adus aici… e cel mai de apreciat ca ai pastrat copilul, este cea mai buna fapta pe care puteai sa o faci, nu ai fii trait nici o clipa linistita pana mureai.