Natura se dezbracă şi-o altă haină poartă,
Ne pregăteşte subtil şi delicat pentru iernat,
Un strop de speranţă în inima noastră strecoară,
Purtându-şi elegant şi şic ţinuta cea de gală,
În aur poleită şi roşu ţipător,
Pentru cel din urmă tangou al frunzelor
Şi în atenţia noastră să fie, a admiratorilor.
În pragul scărilor se-arată, făcând un pas
Şi noi, în al vieţii extaz, am rămas,
Un val de brumă argintie,o ploaie rece şi măruntă,
Un vânt blând se-abate şi al ei veşmânt,
Se destramă-ntr-o năframă în borangic lucrată
Şi goliciunea trupului ei se-arată.
Cu bucurii amare, adesea ne-ndulcim
Şi chiar de vesela verde câmpie acu-i tristă,
Grădina-nmiresmată de flori, vestejită,
Arborii cu roade îmbracaţi şi de frunze aproape goi,
Noi ştim că mai apoi, dincolo de-o noapte viorie,
Ramuri împodobite de culoare şi lumină
Vor decora şi armoniza din nou natura.
