A doua palma a destinului….

8
1967
Trebuie sa incep cu inceputul…..acum vreo 12 ani,am crezut si eu,ca orice om, in dragoste la prima vedere…big mistake sau doar doua  linii paralele pe scara sentimentelor,a visurilor,a banilor   etc,etc,etc;eram pustoaica de liceu si l-am vazut…m-a vazut;l-am placut….ma abtin;m-am indragostit…din nou ma abtin.Dupa atata timp,nu-mi mai aduc aminte decat faptul ca eram in stare de orice pt.el,ca-mi era un dor nebun de el,ca imi exprimam sentimentele in fel si chip,doar ,doar sa nu plece vreodata de langa mine;am facut si lucruri rele si lucruri bune din cauza lui,am trait o nebunie de sentimente,o esenta de prostie amestecata cu multa necunostinta de cauza,enorm de multa feerie si libertate.Totul s-a derulat in decurs de 2 ani,timp in care nu am fost singura,unica femeie din acea perioada;constientizam si asta,dar preferam sa-l am si eu in bratele mele,chiar daca pt.putin timp,decat deloc!SFARSITUL cu el a avut la baza finantele;a preferat traiul bun,masini,multe iesiri in alte tari,si nu neaparat femeile;dar ele existau in viata lui,pt.ca era un munte de om,frumos,cu un caracter foarte intangibil si egoist!
     Am pus punct acestei perioade,cu multe lacrimi,cu multa durere si o nemasurata tristete,desi multi ani dupa nu l-am putut uita si inca mai faceam curatenie in sufletul meu.Intre timp m-am casatorit cu un om care ma iubeste,un om inteligent,cu suflet mare,caruia i-am daruit doi copii frumosi,de care suntem foarte mandri,cu,care impreuna am pus pe picioare o afacere de mai bine de patru ani(intr_un fel ,interpretabil,am indeplinit visul celuilat).Consider ca avem o casnicie cat se poate de normala,intensa,din pct de vedere al activitatilor,satisfacatore,dar nu am ajuns sa iubesc atat de frumos,atat de plin de viata,cu o ardoare de nedescris;m-am complacut in ideea ca destinul m-a ingenuncheat si mi-a tras o palma iar eu a trebuit sa ma coformez sentimentului de durere care a devenit pt. mine un mod de  a ma tortura.Am cosiderat ca nu l-am putut face sa se indragosteasca de mine cu adevarat,cu toate ca am ceva 'arme' in dotare,ma consider o femeie frumoasa (desi nu sunt stereotipul de femeie blonda cu ochi albastri,buze perfecte,trup de fotomodel cu sani mari si perfecti),in exterior din toate pct. de vedere:;dar sufletul imi este anormal de sensibil,incredibil de mare pt.atata amar de sentimente.
 
    Dupa 12 ani de atunci,din care vreo 9 angrenati in casnicie,am intalnit un alt EL.De data asta lucrurile au stat mult mai tragic,mult mai imposibil,mult mai dureros,mult mai inconstient.S-a prezentat pt.un loc de munca in firma mea,a fost angajat imediat,un El prezentabil din punct de vedere fizic(as putea spune nerusinat de prezentabil);pe moment si putin timp dupa nu am reactionat in nici un fel (desi el sustine ca prima impresie despre mine a fost ceva de genul 'ce femeie frumoasa si atragatoare'),dar surprinzator de repede si coplesita de atentia lui,de privirile pe care le primeam,de spiritul lui de echipa,destinderea de care dadea dovada,am ajuns sa ma trezesc in fiecare dimineata plina de viata,nerabdatoare sa ajung la munca,si cu un dor nebun de el.Am simtit aproape acelasi lucru din partea lui,caci altfel nici nu ma angrenam intr-o asemenea situatie;fiind o fire mai modesta si relaxata,munca in firma se facea in echipa;echipa din care ,normal,faceam si eu parte,si tot ce faceam,faceam impreuna,de aceea de multe ori eram,fizic,unul langa altul,de multe ori mainile noastre se intalneau…si nu se speriau una de alta,ba din potriva.Multe cuvinte s-au spus,multe s-au povestit,deja parca ne cunosteam de-o viata,deja se afisa increderea unul in altul,deja ne faceam cofesiuni de tot felul,intr-un timp relativ scurt,pana cand intr-o zi,i-am adulmecat mirosul de parfum si din greseala(cu sau fara intentie)buzele mele i-au atins usor gatul,dupa care a doua zi m-a sarutat el pe gat spunand ca mi-a ramas dator.Totusi a fost destul de ciudat pt. mine,situatia in sine:eu-sefa,el-angajatul;eu ma duceam acasa la sotul si copii mei,el se ducea acasa la prietena lui,dar la servici,eram cei mai buni prieteni,cei mai buni amanti,cei mai buni colegi.Totul a avut farmec pt. el pana cand,eu,poate cu multa nesabuinta,dar in nici un caz cu intentie i-am marturisit ca m-am indragostit cu adevarat de el,ca-l iubesc ca o nebuna,trista ,proasta si blanda.Probabil ca pt. el s-a naruit ceva,probabil ca in sinea lui stia ca relatia noastra nu avea sa dureze,ca atat cat are sa fie,sa fie nenumaratele partide de sex aduse pe inalte culmi ale placerii si undeva s-a racit.Pt.mine,probabil nu aveam sa stiu sau nu vroiam de fapt sa stiu cand se va termina,stiam doar ca fara el nu pot trai,ca fara el nu sunt fericita,refuzam sa cred ca viata ar fi atat de dura cu mine si sa nu ma lase sa iubesc in voie,cu intensitate maxima,din nou!Imi spunea doar ca-i sunt draga,ca nu trebuia niciodata sa ma indragostesc de el,ca ii place la nebunie in bratele mele,iar eu nu concepeam faptul ca nu-mi accepta sentimentele,ma durea foarte tare cand imi refuza corpul,cand ma saruta pe frunte,cand povestea de prietena lui,etc.Punctul culminant a fost,cand dupa sarbatorile de iarna,prin telefon mi-a marturisit ca prietena lui este insarcinata,ca urmeaza sa se cunune cu ea si sa plece din tara pt. un viitor mai bun.Va spun sincer si cred ca mai sunt o multime de oameni in situatia mea,dar in acel moment am simtit ca mi se taie orice rasuflare,ca lumea mea nu mai exista,ca intr-adevar nu exista fair-play intre sentimente,intre,oameni,intre conceptii,intre imposibil si realitate.Am cazut psihic,nu am mai tinut cont de realitatea care ma incojura(casa,sot,copii,firma),mi-am plans in pumni,nu aveam nici un sprijin moral,nu puteam sa ma destainui nimanui,zilele mele erau triste,lipsite de importanta,si uite asa am ajuns sa ma consolez in alcool,tigari si sex nebun.Nu l-a durut faptul ca ma daruiam cu atata pasiune,ci faptul ca ma inecam in alcool si m-a amenintat ,psihic,ca nu se va mai atinge de mine pana va pleca;m-am speriat si mi-am facut o multitudine de procese de constiinta si cu greu am reusit sa ma las de toate.In schimb mi-am revarsat o parte din dragoste ,din gelozie ,din furie, din durere in a-l ajuta financiar in ceea ce privea acea minune mica care se dezvolta in pantecul persoanei pe care cel mai probabil era si este aleasa inimii lui.Nu am asteptat nimic in schimb,caci ce vroiam eu era imposibilul,si ma bucuram enorm cand ii stralucea ochii de fericire,de duiosenie la vazul acelor mici hainute de omulet,la toate lucrurile pt.pitic.Am trait intens fiecare clipa pe care o mai avea langa mine,i-am admirat caracterul puternic,bunul simt,i-am compatimit durerea plecarii de langa cei dragi,am plans in bratele lui,si intr-o zi a spus 'la revedere' si a plecat.Am vorbit doar de doua ori cu el,dar nu am putut sa ma abtin si sa nu plang,sa nu-i marturisesc,din nou,durerea mea,la care de data asta totul s-a racit,deja nu mai vroia sa ma mai asculte,deja aveam impresia ca a intors efectiv spatele la tot ce a fost,la tot ce simteam.M-am razvratit ca nu si-a luat la revedere de la mine caind a plecat din tara,dar consider ca am gresit iubind-ul atat de mult,lucru care nu i-a fost pe plac,ci doar ar fi trebuit sa ma limitez  la acea atractie fizica.
 
  Concluzie:am fost compatibili din multe puncte de vedere,l-am iubit,si-l iubesc  si astazi orbeste,am fost o doamna cu el,am fost foarte diplomata cu jumatate lui,dar durerea ramane,lacrimile curg,dorul este de nastapanit,si dezamagirea mea inca este la locul ei.Din partea lui nu stiu multe lucruri,nu a tinut niciodata sa-mi arate ceva,singura explicatie fiind ca ori nu a avut ce,ori nu a vrut sa ma faca sa sufar si mai tare;cu toate ca i-am cerut in mod expres sa nu plece fara sa ma lase sa stiu macar ca am insemnat ceva pt. el;dar a intors spatele si m-a lasat singura, in lumea mea ,cu ideile mele.cu durerea mea,cu puterea mea de a ma ridica,de a trece peste aceste sentimente.
 
    Sa mai visez la fericire?Nu!Sincer,ma razvratesc in fata destinului caruia i-am intors si celalt obraz dupa 12 ani si din nou am primit o palma grea.Sper ca exista totusi oameni fericiti pe lumea asta,printre care se numara si el,caci pe mine m-a daramat cu totul
 
cu respect  MAIA.,28 ani

Comentarii

Comentarii

8 COMENTARII

  1. Maia ,draga me-a fata ,inteleg ca ai suferit ,in prima ta iubire ,pe a 2-a ai creiato tu .,daca barbatul care esti nu este dupa asteptarile tale ,nu trebue sa stai linga el ,numai sa ai o familie,sau un Tata la copii,nui drept pt el sa fie inselat,tu care cunosti ce este durerea sa iubesti ,si sa nu primesti la fel ,ai facut acelasi lucru pt ,prietenul tau de viata …..puctul 2 ,ai acceptat un barbat care avea o sotie ,si erai  gata sa distrugi acea casnicie ,a ta nu conteaza ,ca te-ai gindit mai putin ,in legatura  ,cu ce prevede respectul pt un partenr de viata ..deci tu la rindul tau dintro lovitura ,sufereau 2 finte nevinovate ,care va dat increderea si iubirea ,dupa mine nici in legea ,de pe pamint ,nici in ce-a din cer ,nu-i acceptata………in sfirsit ..ceva iti lipseste ,si o sa cauti pina ai sa gasesti ……sper ca viata ta ,sa nu mai cunosca ,ce este durerea de a iubi ,alege cu atentie in vitor ,pe ce-l care doresti tu ……Multumesc pt atentie ..Marcy

  2. draga Marcy……sunt de parere ca destinul este scris pt. fiecare inca de la nastere,dar amandoi eram constienti ca relatia noastra nu are viitor,poate faptul ca va avea un copil a fost usa inchisa pt. noi si intr-adevar nu pot sa-mi fac familia sa sufere,doar pt. ca vreau sa fiu eu fericita;asta este sacrificiul vietii mele,sa stau cu un om pe care nu-l iubesc doar de dragul sentimentelor pe care le are pt. mine si de dragul copiilor;poate cu timpul si la o anumita varsta(fiind amandoua fete)ma vor intelege si ma vor sprijini.Toata 'buba'este ca eu nu am reusit sa ma limitez la o relatie fizica ,m-a cucerit mult prea repede si mult prea frumos,si ,ca idee,este primul meu amant,adica a fost….si sper din toata inima,binenteles cu multa grija si atentie sa nu se mai intample niciodata.Oricum,l-am iubit si-l iubesc enorm,enorm,enorm!

  3. Spuneai ca nu exista fair-play intre sentimente, intre oamnei…dar oare tu ai fost fair-play cu sotul tau? eu nu te judec, pt ca nu sunt indreptatita sa o fac, dar stii cum e..fiecare cu conceptiile lui de viata. Pt mine infidelitatea este de neconceput, fie ea si inafara unei casnicii. Dar nu toti gandim la fel..iar eu pot sa empatizez foarte bine cu oamenii, si de aceea, te inteleg. Fericirea ne-o mai si facem singuri,nu uita.Eu iti doresc numai bine si multa sanatate.

  4. sincer……..mie imi pare foarte rau pt tot ce ai patit tu………..si ea am iubit pe cineva,el la fel ma iubit dar nu avea rost sa fi imreuna……..de atunci tind sa cred ca nu voi mai iubi niciodata…………..tu ai putea sa iti vezi de viata ta, de copii tai, sotul tau…credema astea sunt lucruri in viata mult mai importante.Iubirea oricum eu zic ca trece, trebuie sa existe respect.nu te mei gandi si consuma nu are rost pt un om care nu merita. tine minte ce iti spun; ,,acel om care te va iubi cu adevarat, nu te va face sa suferi niciodata,, ai grija de tine se vede ca esti un om bun, numai ca nu ai avut noroc in dragoste si eu pot spune acelasi lucru despre mine ca nu am avut noroc in dragoste.
     

  5. Mi-au dat lacrimile cand ti-am citit povestea 😓😓la fel ca tine nici eu nu mai stiu ce inseamna sa fii fericita si cu atat mai putin sa iubesc pe cineva……de 4 ani jumate de cand m-am despartit de marea mea iubire adevarata nu reusesc sa il uit si sa mai fiu fericita langa altcineva…….este o povara pe care o voi trage dupa mine cred pentru tot restul vietii……sa merg mai departe fara persoana pe care am iubito din tot sufletul meu si sa nu mai fiu fericita langa nimeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.