Eu văd, din nou, fotografia
în care tu ai pus un tort
şi încerc să îţi ghicesc biografia
ce se va scrie de corăbii într-un port.
Poate că nu te simţi stăpân
pe ce ai cucerit deja,
poate că nu mai vreau să plec ci, să rămân,
să-ţi fiu umbrelă… dacă va ploua!
Când valuri albe, înspumate
se zbat la mal, se zbat în larg
şi zările sunt supărate
căci, la corăbii nu ai pus catarg…
Le-ai dat semnalul de plecare
a rătăci din val în val
printre piraţii care n-au chemare
a fi, la sufletu-ţi, vasal.
Fără catarg, cât să reziste
a naviga doar în derivă
când nu au dreptul să insiste,
ce vină le-ai găsit, ce hibă?!
Corăbii mici, corăbii mari
se răsucesc în zări de foc
când pescăruşi tăcuţi, amari
ţipă că n-au şi ei noroc…
Un căpitan din alt tărâm,
ai poposit pe-acest meleag,
ziduri de gheaţă vreau să dărâm,
să-mi salvez sufletul din ştreang…
Prinsă mă simt între frânghii
cu inima-mi, cu trupul şi cu mintea
când pleci şi uiţi să mai revii
dar, iei cu tine rugămintea.
Corăbii mici, corăbii albe
se-avântă în larg, în infinit
precum la gâtu-mi mii de salbe
în care-am plâns când te-ai rănit.
Şi, când te-am vindecat doar eu
cu lacrimi multe, rugăciuni,
cu daruri de la Dumnezeu
pe care tu le faci tăciuni…
N-am să te las a sta în păcat,
nu îndrăznesc a pregeta
din a striga în lung şi în lat
spre Domnul, de a te salva.
Ţi-a dat, la începuturi, viaţa…
De două ori, viaţă ai primit!
Atunci, de ce arunci azi aţa
cu care ne-a legat şi ne-a unit?!
Nici unul n-are de ales,
nici eu, nici tu… nu avem dreptul!
Al nostru nou sau vechi succes
ni-i dat, nu face pe deşteptul!
Te crezi mereu un Capricorn
ce stă în vârf de lume veche
dar, uiţi că ai numai un corn…
Acela-s eu şi-ţi sunt… pereche!
Eu văd din nou fotografia
în care tu ai pus corăbii
ce ţi-au rescris biografia
doar cu iubire, nu cu săbii.
Poate că azi te simţi stăpân
pe ce n-ai cucerit deja
dar, dacă plec şi nu rămân,
unde te-ascunzi când va ploua?!
(08.01.2017)
