Am fost…sunt…

3
1116

 

Am fost…un copil iubit,curios,rasfatat…o adolescenta dornica sa invete cat mai multe din carti,din povestile spuse de parinti,bunici,de mama Lei…apoi…mi-am pierdut parintii si a urmat o perioada de ratacire a mintii si a sufletului…o perioada pe care am cautat s-o sterg definitiv din memorie…o perioada foarte confuza in care am ratacit prin Iad si prin Rai,pe sub pamant ,pe pamant si deasupra lui…sufletul meu a calatorit prin Univers,a privit si a ascultat intr-o lunga tacere…tacere ce a durat cateva luni(trei sau patru,niciodata n-am stiut cu exactitate)…mi-am terminat studiile liceale…nici nu-mi amintesc exact cum,ca intr-un vis urat,un cosmar pe care nu doresc sa-l traiasca nimeni niciodata…si…m-am trezit la realitate in ziua cand am implinit 18 ani…cu un buchet imens de trandafiri albi in brate,avand in centru un trandafir rosu…m-am uitat la el ore intregi…si din albul acela s-a nascut speranta ca voi reusi sa duc mai departe ceea ce au inceput parintii mei,sa ramanem o familie unita…am stiut ca va fi greu,dar nu imposibil…aveam vointa si asta era cel mai important lucru…le-am spus bunicilor ca ne vom intoarce sa locuim la casa noastra,casa in care am locuit cu parintii…hotararea era luata si ei nu trebuiau sa se opuna… -Cum vei face asta,LeiMar?…m-a intrebat bunicul… -Stiu ca va fi greu, buni! dar lasa-ma sa incerc macar,daca nu voi reusi,iti voi cere ajutorul…imi voi lua o slujba,am si casa pe care mi-a lasat-o mama Lei,o voi inchiria,ne vom descurca…nu voi apela la mostenirea lasata de parinti pana cand baietii nu vor implini amandoi 18 ani…e a noastra a tuturor si asa trebuie sa ramana… I-am lasat pe baieti in vara aceea la bunici,eu m-am intors,mi-am gasit un loc de munca pe care l-am pastrat pana azi si il voi pastra cat voi putea(a fost o mana intinsa atunci cand am avut nevoie),m-am inscris la o facultate,am inceput sa fac o lista cu regulile ce aveam sa mi le impun mie insami si apoi sa-i fac si pe baieti sa le respecte,si,cu multa credinta in suflet ne-am mutat inapoi in casa noastra…le-am explicat baietilor cum am putut si cum am stiut eu la vremea aceea ca e bine,erau mici,nu stiu cat au inteles…

 

le-am spus ca vom porni intr-o calatorie la capatul careia vom ajunge oameni maturi,dar pentru asta trebuie sa ramanem impreuna,sa ascultam unul de celalalt…am facut un "Jurnal al faptelor bune" in care fiecare nota ce a facut si in fiecare seara(i-am obisnuit cu asta)vorbeam cu totii,am invatat sa ne ascultam…ei,fiind baieti,mai faceau si traznai,dar niciodata n-am tipat la ei(probabil pentru ca la noi in familie nu asta era modul in care sa te faci ascultat)…totusi,din cand in cand eram nevoita sa-i pedepsesc…si am ales ca unica modalitate de a pedepsi: tacerea(atunci cand dojeneala nu-si face efectul)…le spuneam ca voi vorbi cu ei in clipa cand vor recunoaste ca au gresit…si spre surprinderea mea,functiona de fiecare data…nu-si doreau tacerea mea,era dureroasa pentru ei…

 

Anii au trecut,cu bune cu rele,mai greu,mai usor…am ajuns la 25 ani sa ma simt ca o mama(desi nu sunt mama)mandra de copiii ei…au crescut frumos,asa cum mi-am dorit…m-au ajutat si bunicii cum au putut,prietenii care au ramas langa mine si cei pe care mi i-am facut de-a lungul anilor,dar cel mai mult a contat faptul ca au crezut in mine,chiar daca uneori m-am poticnit,cand n-am stiut ce sa fac am intrebat(nu e nici o rusine sa intrebi si sa recunosti ca nu te pricepi sau ca esti depasit de situatie) am plans(atat de mult,incat la un moment dat cred ca nu mai aveam lacrimi,dar niciodata in fata baietilor,pentru ei trebuia sa fiu stalpul de rezistenta)am cautat sa fiu puternica…da,cred ca asta e cuvantul…nu stiu daca intr-adevar am reusit sa devin puternica,dar stiu ca m-am trezit ca sunt mult mai matura decat mi-as fi dorit sa fiu…mult prea serioasa uneori…cautand frumusetea sufletesca peste tot,chiar si acolo unde multi ar spune ca nu exista,eu o vad…cautand intelepciune chiar si acolo unde nu o poti gasi…ascultand miile de vorbe care se ascund in tacere…cautandu-mi in amintiri fericirea copilariei…gasind iubirea in ochii celui mai bun prieten,iubire ce-o primesc si o impartasesc cu tot sufletul si cu toata inima…o iubire binecuvantata de Dumnezeu.

 

Comentarii

Comentarii

3 COMENTARII

  1. Iti doresc tot binele din lume si cat mai multe felicitari pentru ceea ce ai realizat si mult, mult succes in continuare! Esti o femeie foarte inteleapta ptr varsta ta, ceea ce in zilele astea se mai gasesc cu greu! Esti de admirat pentru ceea ce ai facut! Iti doresc multa sanatate, tie si familiei tale si sa va dea Bunul Dumnezeu cat mai multe reusite in viata! Te pup

  2. Wow.raman uimita knd vad prin cate ai avut de trecut si Dumnezeu te-a ajutat si ai trecut!tot El sa te ajute si in kontinuare si sa aveti totdeauna parte de cei mai bun!te apreciez!fi tare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.