Lhana ROMA-NOVA (24.03.2018) –
Cu mentă, cu alune sau fistic
te răsfăţam în miezul nopţii,
câte-o tabletă, un nimic
pentr-un sărut în faţa porţiii…
Cu lapte, caramel sau aerată
voiai să guşti, să savurezi
făr’ a gândi că, vreodată,
în mine nu ai să mai crezi…
Dar eu, cel mincinos, perfid,
îţi dăruiam câte-o bucată
cu care ridicam un zid
ce-avea să-mi fie cazemată…
Puneam tabletă pe tabletă,
zi după zi, ceas după ceas,
făr’ a simţi că incompletă
îmi era viaţa şi în impas!…
Acum văd ceasurile toate
cum tac pe veci, nu mai ascultă
de’a mele sfaturi idioate,
cum tac şi într-una mă insultă…
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat fără să ştiu
doar din bucăţile de sare
ascunse în sufletu-mi pustiu…
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat mai altădată
doar din bucăţile de sare
ce-au fost, cândva, de ciocolată…
Şi văd în mine zid îngust
pătrunzător, plin de licheni,
ce s-a învechit de-atât dezgust
şi-a putrezit printre coceni…
Căci, bate vânt de disperare
în sufletu-mi, de dor de-o fată
ce mi-a fost, cândva, alinare…
Azi, amintiri de ciocolată…
