AMINTIRI SUB LUNA ROZ

0
239

Te întrebi de încă se întâmplă
a fi o junglă printre rânduri
ce stau ascunse într-o tâmplă
visând corăbii şi a’ lor gânduri?…

Te întrebi de încă se petrece
a fi pustiul plin de tine
’cel care îl venerai pe zece
dar el, zero-ul din mulţime?…

Te întrebi de încă-i întrebare
acel răspuns ce-a ispăşit
pedeapsa de-a fugi în zare
când nimeni nu l-a răvăşit?…

Te întrebi de încă-i lună plină
să-ţi dea preaplinul gratis, încă
deşi, tu vezi că în grădină
nu mai cresc flori ci, doar o stâncă?…

Te întrebi de-i lună argintie,
albastră, roză, sidefată
când fluturii, fără să ştie,
sărută Phlox paniculată?…

Te întrebi de-i luna cunoscută
şi dacă ea te recunoaşte
precum atunci când o cucută
ajuns-a şefă printre broaşte?…

Tu ai crezut-o şi, ferice,
te-ai răsfăţat în mreaja-i veche
pân’ ce dureri homerice
te-au năpădit într-o ureche…

De-atunci… n-auzi, nu poţi vedea
şi nici ’vorbi nu ai putere
ci, doar încerci a prevedea
tot ce cucuta vrea a-ţi cere…

Cu chipul său divin, angelic,
cucuta Mare sau… cea mică,
trimite zâmbet îndoielnic
de Angelica archangelică…

În taină, speri să-ţi aparţină
o clipă doar (şi întotdeauna!…)
şi nu găseşti în el vreo vină,
cum îţi şoptise mătrăguna…

Nu! Tu vrei să nu mai suferi
durerea altei despărţiri
când te înghesui printre nuferi
până ce cazi în amorţiri…

Aştepţi sărutul ucigaş
şi îl sorbi îndată… analgezic
râvnit mereu de un ostaş
trecut la morţi într-un pomelnic…

Şi te întrebi de-i lună plină,
de-i lună albă, lună neagră,
de-i lună dulce ori pelină,
de-i lună frântă sau întreagă…

Şi te întrebi unde e luna
pe care tu ai sărutat
când îţi şoptise mătrăguna
că luna ta s-a preschimbat
în floarea albă de cucută,
în floarea plină de venin,
mireasă ce-a sosit la nuntă,
o nuntă în care eşti străin!

Străinule, nu te grăbi
să fugi în lumi şi mai străine,
începe iarăşi a vorbi
şi-a auzi ce se cuvine!…

Deschide ochi, deschide mintea,
deschide sufletu-ţi pierdut
să intre în dânsul rugămintea
de-a nu te mai lăsa vândut…

Deschide ochi, deschide mintea,
deschide inima-ţi pierdută
să intre în dânsa rugămintea
de-a nu mai săruta cucută!…

Deschide ochi, deschide mintea,
deschide-ţi inimile toate
şi le ascultă rugămintea
de-a mai trăi în cer… o noapte!

Oh, noapte sfântă, milenară!
Oh, noaptea mea, a mea stăpână!
Oh, noaptea mea originară,
de stele ei ne ruinară
şi de a noastră zână!

Oh, noapte sfântă, dac-ai vrea
să-mi arunci pe cer o stea
iară eu să-i pun cunună
ca să fac din dânsa… lună!

Aur n-am să strălucească,
doar iubire, să-i vorbească
despre cum jucam la loz
şi-am visat o lună roz!

Ea-i iubirea-mi, e speranţa,
e destinul meu, infern,
e simţirea-mi, ignoranţa,
e tributul meu etern!

E pedeapsa-mi, e uitarea,
e durerea nesfârşită,
e tristeţea-mi, e chemarea,
libertatea mea cerşită…

Luna roz e însumi eu,
jumătate şi jumate,
e Întregul, Dumnezeu,
Universul făr’ de moarte!

(30.04.2018)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.