…Credeam ca totul merge ”ca pe roate” si eram orbita de o iubire care ma apasa din ce in ce mai tare si din ce in ce mai adanc in inima. Ma durea sa il vad nepasator,recalcitrant,rece…dar un zambet de-al lui ma facea sa ma simt din nou in al noua-lea cer. Pacat,pentru ca era o boala,o boala care avea un singur leac „CURAJUL”. Curajul de a pune stop acestei iubiri fara speranta. Nu vroiam o iubire perfecta,dar vroiam o iubire in care sa se simta caldura,nu doar atunci cand faceam dragoste,nu doar atunci cand eram inconjurati de „lapte si miere”… vroiam ca tot timpul sa se simta iubirea reciproca. Unde imi era capu’?
Ma iubeste si el,il simt.. Sau poate simt obisnuinta din inima lui? Nu mai gandesc.. sau.gqndesc,dar cu gandul fulgerat la iubirea care ma doboara incet. Cand o sa am curaj in maini? Cand o sa am destula putere de a cumpara acest curaj?
Eu nu mai cred,nu mai sper,nu mai rad,nu mai iert! „
Salut. Eu nu judec pe nimeni,gustul amar odata si odata majoritatea il gusta,vinovat sau nevinovat. In timp ai sa vezi daca e sa mai crezi ,sa mai speri. De iertat ai sa ierti,doar ca nu o sa uiti.!
buna,prin asta am trecut si eu exact la fel.UIte ca am avut curajul de a ne desparti si uite ca nici macar nu ma cauta.Asta a fost iubirea lui…