Mă laşi să dorm pe pat de flori
şi calci cu grijă, paşi de fluturi,
când eu visez că zbor prin nori
şi mă zdrobesc mii de săruturi…
Mă zvârcolesc, încerc să scap
de-a lor strânsoare ucigaşă,
mă zbat să mi te scot din cap
dar inima îmi e vrăjmaşă…
Nu pot găsi în dânsa calea
de-a mă lăsa în libertate
ci, îmi spune într-una că doar jalea
e cheia porţii de cetate…
Eu aş dori o altă cheie,
pe-aceea care stă ascunsă
sub preş, la uşa de bordeie,
de-o fi şi ruginită şi neunsă…
Căci, cheia care îmi e sortită
a ţine-o în palma-mi zi de zi
n-a fost de nimeni învârtită
şi nici de-a pururi nu va fi…
E cheia mea şi mă aşteaptă
în veacul ăsta, azi, acum,
e cheia cea mai înţeleaptă
căci s-a făcut arici în drum…
Ea se retrage în sinea-i, îi înţeapă
pe toţi cei care dau s-o fure
şi, poate, aşa ‘or să priceapă
că locul ei nu-i în pădure…
Ci, locul ei e în palma mea
şi în sufletu-mi prea răstignit
de-a ta iubire când durea,
de-a ta iubire ce-am iubit!…
(05.05.2018)
