AZI, AM VORBIT LA TELEFON…

0
199
  • (25.03.2016) –

Azi, am vorbit la telefon
și-am spus atâtea mărunţişuri,
de multe ori rămas-am fără ton
iar, spusele… ascunse prin frunzişuri…

Azi, am cântat la telefon
iar, vocea mea… zbura în lume,
tu, ascultând în megafon,
simţeai că vrea minuni a-ţi spune…

Şi curge încet, încet, încet…
Câte-o silabă muzicală
se-aşază în crengi, ca un regret
ce s-a pierdut la bal, prin sală…

Şi curge lin, tăcut, în valuri,
câte-o măsură adormită,
e vremea doamnelor cu şaluri
ce se ascund, de domni, în criptă…

E vremea mea, e vremea ta,
e vremea noastră risipită
într-un astral de catifea….
Căde-vom, noi, în vreo ispită?!

E vremea marilor chemări
spre ţeluri şi mai mari, se pare,
noi ne-adunăm din patru zări
să facem, zilei, sărbătoare…

Azi, am vorbit la telefon…
Am plâns, am râs şi-am strâns din dinţi…
Primit-am iar şi iar, canon,
iubirea dintre noi şi sfinţi…

Iubirea asta preacurată,
ascunsă în firul nevăzut,
venit-a ca pedeapsă dreaptă
căci, am ştiut, am prevăzut…

Noi, aşteptat-am ani şi ani
săgeţi de foc, de nemurire
dar, am căzut ca doi sărmani
în vraja ei, fără cârtire…

Iubirea asta neştiută
ne-a încorsetat pe dinafară,
cântece vechi dintr-o lăută
ne fură inimi, ne omoară…

Iubirea asta fără glas
ne face robi pentru vecie,
poate că suntem în impas
când inimile…. roabe, vor să fie!…

Iubind în taină şi în tăcere
de mii şi mii de ani, se pare,
iubirea noastră nu-i plăcere…
Răul din noi, întreg, dispare…

Azi, am vorbit la telefon…
În două zări cântau cocorii,
pe note vechi de patefon
s-au prins în hora sfântă norii…

Azi, am vorbit la telefon…
Mi-ai spus râzând că mă iubeşti,
în viaţa mea un pieton
mi-aduse zebra din poveşti…

Alb-negrul ei de catifea
se-aşază în mintea-mi de copil
şi lumea toată e a mea
când te ascunzi în ea, tiptil…

Începem joc în alb şi negru…
Ne întrebăm tăcuţi, în gând:
„Devii un pur, rămâi integru,
prin tine, vise, alergând?!”…

O lume vie, lume albă,
începe dansul epocal …
Din stele, tu îmi faci o salbă
şi-mi cânţi, în şoaptă, la caval…

Ascultă sufletu-mi zdrobit
a ta chemare epocală
iar… lumea neagră, de granit,
se-ascunde în lacrima astrală…

Se întrepătrund grăbite, parcă,
două săruturi argintii
ce s-au născut din lut şi-o arcă…
E vremea sufletelor vii!…

Azi, am vorbit la telefon
când… respiraţii obosite
s-au întâlnit pe firul fără ton
şi-au început cântări abia sosite…

Azi, am vorbit la telefon
despre minciuni şi adevăruri
plimbate în lume de-un bufon
cu fast, cu trâmbiţe, onoruri,
despre copii şi flori de soc,
despre durere, libertate,
despre scântei ce sar din foc
când nimeni nu-ţi mai dă dreptate…

Azi, am vorbit la telefon…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.