Zilele trecute m-am întalnit cu A., o fostă colegă de generală care imi fusese și cea mai bună prietenă în copilărie. Cu ea îmi juleam genunchii cînd ne dădeam cu bicicleta, adunam ciuperci sau încercam să ne urcăm în cireș. Cu ea fumam ”trabucuri” (ziare umplute cu frunză de vie uscată), înregistram ”emisiuni” pe casete la casetofon sau rupeam manetele la jocul primit de la vecini. Asta cînd nu ne uitam la diafilme sau nu adunam provizii pentru bucătăria din podul casei…
Mersesem să caut un cadou iar ea lucra la un magazin de haine în mall. Cînd m-a vazut a zîmbit și citeam încîntarea pe chipul ei mai ales că trecuse ceva vreme de cînd nu ne văzusem.
– Hey Lore, ce faciiii? m-a întrebat cu vocea ei subțire dar plăcută. Nu te-am mai văzut de un car de ani! Ești timișoreancă acuma…
A. era genul de persoană care știa sa te surprindă și care găsea ceva frumos în orice lucru mărunt. În generală ii plăcea foarte mult să picteze și adevărul e că era talentată la asta. Vroia sa devină designer.Ii plăcea și să coase și mașina de cusut Ileana a mamei sale era de ajutor pe atunci. La liceu alesese arhitectura ceea ce promitea multe…
– Mda! Nu prea am mai fost de ceva timp pe acasă! Deci ăsta e magazinul unde lucrezi…drăguț! Dar cu faculta? Nu te-ai înscris nici anul ăsta?
– Neahh! Ar trebui sa plec la Alba iar V.lucrează aici știi și tu cum e…Oricum și cu facultatea asta nu rezolvi mare lucru!
A.locuiește cu prietenul ei de cinci ani și sunt un cuplu foarte simpatic care se respectă și se iubesc.Mă bucur pentru ea însă în același timp nu pot să nu mă întristez cînd văd cu cîtă ușurință a renunțat la visele sale. Cînd văd că un suflet de artist care promitea că îmi va picta portretul, s-a pierdut în banal. Viața i-a răpit visele și inocența. Mi-o imaginam în fața oglinzii împletindu-și părul așa cum făcea în generală însă acum avea extensii. Rutina și societatea ucid sufletul creator…
A e de acum prototipul femeii banale care și-a înăbușit visele pentru totdeauna.
Aceasta poveste a fost scrisa de Lorena Sorinica
