CĂLĂTOR STRĂIN

0
191

Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte…

De strajă stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea neagră
la care sufletu-mi veghează…

Tu te-ai trezit mult mai devreme…
Cocoşii tăi cântau pe când
de demoni încercai a nu te teme
dar te temeai de al tău gând…

În prispa-ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte
tu, nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte…

Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină…

În nopţile de sărbătoare
ştiu că visezi dar, în zadar
dacă nu rogi această floare
să-ţi vindece un gând hoinar…

Verbina, numai dânsa ştie
a ne fi leac desavârşit
de-aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt…

Ori, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră…
Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei
ci, e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin…

Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte…

(13.02.2018)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.