Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte…
De strajă stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea neagră
la care sufletu-mi veghează…
Tu te-ai trezit mult mai devreme…
Cocoşii tăi cântau pe când
de demoni încercai a nu te teme
dar te temeai de al tău gând…
În prispa-ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte
tu, nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte…
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină…
În nopţile de sărbătoare
ştiu că visezi dar, în zadar
dacă nu rogi această floare
să-ţi vindece un gând hoinar…
Verbina, numai dânsa ştie
a ne fi leac desavârşit
de-aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt…
Ori, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră…
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei
ci, e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin…
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte…
(13.02.2018)
