Când tac

0
1352

Atunci când tac, trăiesc mult mai intens decât dacă aș vorbi. Perioadele lungi de tăcere au alternat cu cele în care am fost veselă, am râs, am dansat. Tăcerea mi-a fost mijloc de exprimare de multe ori. Am vorbit cu privirea, înlocuind cuvintele. Râsul a fost înlocuit de zâmbet. De câte ori a fost nevoie, mi-am pedepsit frățiorii cu tăcerea mea, ca să nu o fac prin cuvinte. Cuvintele spuse la supărare pot avea o greutate foarte mare și, după ce au fost spuse, nu mai pot fi luate înapoi. Nu știu de ce, dar pe mine, acele cuvinte, mă dor. Îmi intră direct în memorie, sfredelind-o și bulversând-o. În urma unui asemenea episod, urmează o lungă, foarte lungă tăcere. De parcă aș avea nevoie de o regenerare a creierului. Trupul meu se revoltă împotriva a ceea ce mi se întâmplă, doar prin tăcere. Dar, de ceva timp, tăcerile au început să doară mult mai mult decât vorbele. Vreau să aud cuvinte, să privesc zâmbete ce se transformă într-un râs cristalin, ochi ce strălucesc privind viața, vreau să aud muzică. Și nu pot să nu mă întreb: Oare, atunci când am tăcut, mi-am irosit o parte din viață?

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.