Cate poate indura cineva…

2
2778

M-am nascut in orasul Oradea, dupa ce mama mea a plecat in vizita la socrii ei si apoi la cumnata ei însărcinată fiind si urmând sa se intoarca sa nască in Timisoara. Dar de dimineata inainte sa plece spre Timișoara a inceput sa simta dureri dar nu le-a bagat in seama. Cumnata si cumnatul ei au condus-o spre gara dar pe drum i s-a rupt apa si a ajuns la spital in Oradea si a nascut.
Sunt primul copil al lor dupa mine mai nascandu-se inca doi copii la o diferenta de 2 respectiv 3 ani.
La varsta de 2 ani m-am dus la bunica mea(bunica din partea lui tata sau MAMA BUNA cum i-am spus eu mereu) la Mizies si m-a crescut ea, cu vizite din cand in cand la Timișoara la parinti. Acest moment a fost cea mai frumoasa parte a copilariei mele. La varsta de 4 ani mama si tatal meu s-au hotărât sa se mute si ei la sat. Atunci viata mea a inceput sa se schimbe…am inceput sa imi cunosc frații ca pana atunci ii cunosteam prea putin…la inceput m-am bucurat dar apoi am inceput sa simt lipsa de afectiune din partea alor mei.

 

Nu au stiut sa aiba răbdare cu noi…de fapt mai mult cu mine…daca era sa fac o prostie lucrurile se rezolvau cu vorbe grele, jigniri din partea lor si cel mai rau a fost ca ii încurajau si pe frații mei sa ma jigneasca. Tin minte un episod din copilărie nu stiu ce varsta aveam dar nu stiam sa leg siretul si probabil ma impiedicam si au decis sa ma invete sa il leg tatal meu inchizandu-ma in cotețul gainilor…era un coteț din lemn in care stateam pup mica fiind…am invatat sa il leg dar nici in ziua de azi nu suport sa leg siretul asa cum am fost invatata, poate ca imi amintește de acel moment…apoi un moment care mi l-au povestit ei ca nu voiam sa fac la olita si faceam in casa si tata s-a hotărât sa ma bata sa invat. Au fost multe momente in care am fost batuta, de multe ori nu puteam sa stau in fund de lovită ce eram…daca mama zicea ceva tata dadea mai tare asa ca putea sa dea oricat ca nu il oprea nimeni.

 

Mama nu a dat in mine sau eu cel putin nu tin minte dar ea ma lovea prin cuvinte sau blesteme. Nu m-am simtit niciodata iubita am tânjit întotdeauna dupa iubire…de multe ori imi doream sa pățesc ceva, sa ma îmbolnăvesc sa vad daca tine cineva la mine, sa imi doresc moartea. Niciodata nu i-am condamnat pe ai mei pt. nimic nu i-am urat niciodata, am considerat ca nu am eu dreptul sa judec pe nimeni. Si tatal meu din cate povestește el a fost batut de bunicul si a spus ca el niciodata nu va da in copii lui…întotdeauna mi-a fost frica sa nu ajung ca si el. Apoi cand am crescut mi-a zis ca pe vremuri a promis ca nu mai da in mama si cand venea acasa si era suparat se răzbuna pe mine…a dat si in frații mei dar prea putin…in legătura cu fratele meu mi-a povestit ca la lovit odata el sau bunicul cand era f. mic si nu mai respira si s-a speriat de atunci, iar sora mea era mai mica si ea era prima la scoala si nu a necesitat sa stea prea mult in preajma lui ea a fost de mica cu mama…si ea era sa moara cand era mica ca a avut o infectie in corp si probabil asta la impiedicat. De multe ori mergeam la scoala plângând nu am vb. cu nimeni despre asta. In liceu mergeam la scoala plangand eram întrebată ce se intampla nu puteam spune nimic oricat incercam…asa am fost invatata sa nu spun. Dar in urma încurajărilor lor mai tarziu am putut vb. despre asta. Cand eram la finalul clasei a 11 au murit bunicii si unchii mei intr-un accident masina, a intrat un tir in ei si au murit toti 5 din masina. Atunci m-am simtit mai singura ca niciodata. Am cautat apoi pe cineva sa imi întemeiez o familie, nu mai suportam vb. grele de acasa din partea tuturor simteam ca nu mai am pe nimeni mai ales de cand a murit bunica si am cautat dragostea in alta parte.

 

Voiam si eu pe cineva care sa ma iubeasca. Am cunoscut un coleg de scoala de care m-am indragostit si am hotărât sa ma căsătoresc el. Dar parintii lui au spus sa ne mutam cu fratele lui in gazda sa il ajutam si pe el si asa am inceput sa locuim toti 3 intr-un apartament cu 2 camere. Din pacate de atunci relația noastra a inceput sa se destrame…la interventia celor de afara. Ai lui au inceput sa isi dorească sa ne mutam de la Timisoara cu ei si aveau impresia ca eu nu imi doream asta ca eu voiam sa stam in Timisoara. Fratele sotului meu si-a gasit pe cineva adus-o cu noi si fratelui sau i s-a parut normal ca daca pana atunci faceam de toate pt. el sa fac si pentru ea (adica mancare, curatenie tot ce tinea de casa), chiar daca si ea statea cu noi si nu lucra si putea sa faca si ea. Atunci au inceput scandalurile in casa, ai lui au inceput sa se bage intre noi sa venim la sat eu voiam sa vin dar văzând ca aici nu ma simteam acceptata din toata inima imi era frica. Vedeam cum vor sa se bage cu forta in viata noastra ei neintelegand ca daca doar ne-ar fi sugerat asta si eu simteam ca sunt o fiica pt. ei nu o nora as fi fost cea mai fericita sa vin aici.

 

Eu tot ce am cautat toata viata a fost sa fiu acceptata si sa gasesc undeva locul meu sa ma simt si eu dorita undeva, sa ma simt iubita si sa simt ca contez si eu pentru cineva. Ne-am despartit de cateva ori dar eu il iubeam pe sotul meu asa mult ca orice mi-ar fi facut nu ma puteam desprinde de el. M-am umilit pt. el am facut orice am stiut eu sa fac sa fie bine. L-am iubit enorm pt. ca de cand l-am cunoscut toata dragostea mea de care eu nu am avut parte in viata am revarsat-o spre el. A fost greu pt. ca el facea mai mult o familie cu familia lui decat cu mine…eu nu prea contam cum ma simt, era ceva de genul ” iti convine bine nu iti convine sti unde e usa”. E adevarat cand ma jigneau sau ceva le spuneau ca nu e asa, daca ma acuzau de ceva…nu aveam pe nimeni sa imi ea apărarea asa ca trebuia sa le raspund eu la acuzatii si nu le-a placut. Adevarul e ca nu mai suportam sa fiu acuzata de ce nu am facut, voiam si eu sa fiu iubita.

 

Cand i-am cunoscut prima data m-am bucurat asa mult ca am crezut ca am si eu pe cineva căruia sa ii pese de mine. Am zis ca voi avea o relație cu socrii mei cum nu am avut niciodata cu părinții mei. Dar nu a fost asa.Dar mi-am iubit sotul si am ramas impreuna indiferent ce obstacole intervenea. Am considerat ca orice s-ar intampla e crucea mea pe care trebuie sa o port. In anul 2013, el s-a imbolnavit si a hotarat sa mergem la sat la parintii lui, eu am acceptat ca il iubeam dar am zis sa facem un copil ca mi-l doream enorm. In martie am ramas gravida, bineînțeles nu fara sa hotărâm asta impreuna, el s-a lasat de lucru si a venit la sat la părinții lui sa lucreze, dar nu a lucrat decat o luna ca nu i-a mai convenit si apoi tot anul ala a stat acasa fara nici un venit. Eu am mai stat o perioada la Timișoara ca in primele luni de sarcina nu puteam veni ca sufeream de o alergie aici la sat nu stiu la ce si mi-a fost frica sa nu afecteze sarcina si am hotarat impreuna sa stau o perioada acolo la părinții mei. Din luna a 4 de sarcina mai veneam aici si stateam pana in momentul cand trebuia sa merg la doctor sau sa rezolv cu concediu ca intrasem mai repede in concediu pt. ca am avut o sarcina cu risc a trebuit sa mi se faca si serclaj si acum trebuia sa rezolv cu zilele care nu erau acoperite pana la 7 luni cand intram in prenatal. A trebuit sa merg sa rezolv aceste lucruri la Timișoara, bineînțeles cu aprobarea lui, nu am facut nimic fara a vb. el. In timpul cat am fost eu gravida, la sat la el, s-a facut niste cursuri de calificare si el s-a inscris la ele. Inainte de a intra in 7 luni de sarcina a trebuit sa mai merg la Timișoara inca o data sa rezolv sa pot intra din risc in prenatal, iar el dupa ce plecam eu urma sa plece in 2 excursii cu cursurile undeva in Ramnicul Valcea. A plecat in prima excursie si dupa ce s-a intors din prima am inceput sa vad anumite schimbări la el…si in excursie cand vb. la fel nu mai avea timp de mine.

 

A inceput sa se îndepărteze de mine, eu voiam sa ma intorc aici el nu voia sa vin am inceput sa ne certam mi-a cerut sa ne despartim inventand chesti neadevărate, iar eu gravida fiind nu intelegeam ce se intampla. Dintr-o data nu ii mai convenea de mine si de copil. Eu am fost socata, speriata…ma îngrozea gândul ca copilul va creste fara tata si am plans 2 zile si 2 nopții continu, gravida fiind. In ziua a treia la ora 24 am inceput sa am contracții, mi s-a rupt apa si am ajuns la spital si am nascut la 34 de saptamanii la Timișoara. Copilul a fost prematur si a trebuit sa mai stau aproximativ o luna cu el in spital sa faca greutate ca in rest era bine. Si eu am avut ceva probleme cu operatia si mi se făceau cate 2 perfuzi pe zi. Sotul meu a venit in prima zi cand am nascut a înregistrat copilul si a plecat. A stat foarte putin cu mine, a fost grăbit sa plece iar copilul nu l-a vazut deloc si s-a intors la sat iar a 2 sau a 3 zi urma sa plece in alta excursie. Cat am stat in spital el s-a indepartat tot mai mult de mine. A plecat in a doua excursie si de acolo s-a intors si mai intors si nu mai voia sa stie de noi. Imi spunea ca pe el nu il tine un copil, ca l-am obligat eu sa il faca desi hotarasem impreuna sa il facem si ca eu vreau sa il tin cu mine cu forta folosindu-ma de copil. Erau numai certuri pe tema asta…eu eram in spital cu copilul…plângeam pe holurile spitalurilor si nu puteam sa merg la copil fara sa ma ea plansul stiind ca a ramas fara tata si nu aveam unde merge cu el iarna. Ai mei nu ma primeau acasa, spuneau ca nu au loc si urma sa ies din spital cu copilul si nu aveam unde merge cu el.

 

Luni urma sa ies din spital, l-am anunțat pe sotul meu dar nu voia sa stie am tot insistat dar degeaba. Sambata noaptea am hotarat sa intru pe adresa lui de facebook ca eu stersesem facebook-ul meu de mult pt. a nu imi face rau mie sau copilului si acolo am gasit poze cu o fata din excursie si mesaje private dintre ei cu declarații de dragoste. Abia atunci am inteles. Am plans toata noaptea in spital de am pierdut si laptele si întâmplator pe messenger ca asta era singurul program de socializare care il mai aveam pe telefon am vb. cu un fost coleg de liceu si el a spus ca cunoaste pe cineva la o fundatie creștina care se ocupa exact cu asa ceva. Asta era sambata seara, iar eu luni trebuia sa ies din spital si nu aveam unde merge. A vorbit, s-a implicat si fostul meu diriginte (eu făcând un liceu crestin baptist) si luni dimineata am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu sa ajung acolo cu copilul. Am fost singurul caz care a ajuns in modul acela la ei. Atunci cand sotul meu a vazut ca am aflat de fata respectiva, ca am ajuns acolo, au aflat si au lui de relația lui (daca nu stiau deja) a inceput sa se răzgândească sa ne cheme inapoi nerecunoscand greseala care a facut-o niciodata. A zis ca el nu m-a înșelat niciodata, ca facea misto de aia doar. Am stat acolo 3 saptamâni care au fost cele mai frumoase din viata mea pt. ca am simtit ca ii pasa cuiva de mine. In cele din urma am decis sa il iert pe sotul meu, m-am gandit sa ii ofer copilului meu șansa sa creasca langa tatal lui si m-am intors la el.

 

Acum el a plecat in Germania la munca, noi stam cu socrii mei. Incerc sa ma adaptez, sa nu zic nimic cand sunt rănită, sa plang pe ascuns daca ma raneste cineva, sa incerc sa nu mai deranjez pe nimeni cu prezenta mea. Si asa fratele sotului meu s-a căsătorit cu acea fata si sta si ea aici, ma urăște de numa ca nu am lasat-o pe ea sa faca ce vrea acolo, sa ne trateze cum vrea si c-am face legea aici ca ai părinții lui o sustin, nu isi doresc sa vb. Ma rog la Dumnezeu sa răsara odata soarele si pe strada mea. Sa ma simt si eu iubita si aprecita. Sa ma înțeleagă si pe mine cineva sa ii pese si de mine cuiva. Deocamdată este copilul meu, fara de care nu as putea sta vreodata.

Comentarii

Comentarii

2 COMENTARII

  1. Mda. Stau si ma gandesc ce lume rea! Pacat de cei buni ca sunt raniti in asemenea hal. In viata asta trebuie sa ne ducem crucea cu mai multe rele decat bune. Pfff….

  2. Nu iti pierde speranța pt ca Dumnezeu te iubeste mult altfel nu ai fi rezistat.EL este puterea ta si copilașul pe care ti l-a daruit.DUmnezeu sa te ajute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.