Poate parea ciudata cautarea mea, poate parea un pic iesita din comun ceea ce fac datorita varstei mele, dar… privesc persoana cea mai draga mie cum se stinge sub ochii mei. Ma uit la mama, cum robotic se trezeste, isi face cafeaua, imi calca camasa pentru scoala si ma insoteste pe drum cu gandurile pierdute undeva departe…
Primesc raspunsurile la intrebari ce sunt menite sa enerveze, cu un calm desavarsit…
Mangaierile ei sunt atat de fine si atat de dese, imbratisarile atat de calde… dar sufletul ei nu e pe intregime prezent. A ramas undeva in trecut, in mainile tatalui meu, cel care i-a spulberat visele… Inca il iubeste, dar niciodata nu ar recunoaste. Ma gandeam daca ar face-o, poate s-ar impaca cu ea insasi si ar intelege ca nu ea a gresit… E totul pentru mine, a devenit prietena mea, confidenta mea, sustinatoarea mea, indiferent daca gresesc sau nu.. O sa spuneti ca asta ar face orice mama care isi iubeste copilul. Nu cred… Eu simt ca se ascunde dupa mine. Increderea in fortele ei proprii a scazut prea mult in ochii ei. De unde stiu aceste lucruri? Ei bine… in dorinta de a ma ajuta pe mine, m-a inscris la un psiholog care sa ma ajute sa trec cu bine peste tradarea tatalui. Desigur a-ti ghicit ca vorbesc mai mult despre mama, sa pot intelege de ce si-a cladit acel castel cu ziduri groase in jurul ei. Dna psiholog mi-a spus ca fiecare are sistemul lui propriu de aparare, felul sau de a lupta impotriva ranilor sufletului. Tot ce am retinut ca fiind important a fost ca trebuie sa fiu prezenta cand va "exploda" durerea ei… Eh.. a trecut un an deja… Eu m-am obisnuit cu gandul ca suntem doar noi doua, ca familia noastra pentru moment e formata din noi doua… Dar sper sa mai revad ceva… Zambetul ei… Sa nu credeti ca nu zambeste! Ma acopera cu saruturi si zambete, cu iubire.
Eu vorbesc despre zambetul acela, de la ora 18.00 cand usa se deschidea, si intra cel care era toata lumea ei. Indragostita peste urechi chiar si dupa atatia ani, o vedeam cum alerga la usa sa intampine cu un sarut si voie buna, pe cel care l-a ales ca fiind "pentru totdeauna".
Mi-e dor sa o aud vorbind intr-una despre nazdravaniile mele, despre ce a gatit, cum si-a petrecut ziua, intreband daca totul a fost bine si pentru el, consoland daca ziua s-a dovedit grea…
Mi-e dor sa o vad cum aseza masa, cu lumanari [eu glumeam iar si iar " Nu ai platit lumina?"], cu servetele, cu flori in vaza…
Azi? O masa normala, cu tacamuri si mancarea aferenta momentului… Am incercat sa o fac sa o aranjeze ca inainte… I-am dat inapoi "peste maini" cu propriile ei cuvinte " Trebuie sa cinstim fiecare zi ca fiind ultima .. Masa trebuie sa fie speciala in fiecare zi, nu trebuie sa asteptam ceva important in calendar sa scoatem portelanurile."
Am vazut tristetea din ochii ei si am inteles ca facea acel lucru ca sa arate ce simtea pentru el… si ca o doare sa repete acele gesturi… Nu le mai vedea insemnatatea, chiar daca pentru mine acum conteaza… Sunt si eu iubirea ei, dar pentru mine are baloane, confetti, sau diferite lucruri facute de mana ei…
Intr-o zi am rugat-o sa se machieze si sa iesim impreuna la o plimbare. Inca un lucru pe care ea uita sa il mai faca pentru ea…
Mi-a spus zambind " Iti place cum arat cand ma trezesc?" Desigur i-am spus ca pentru mine e cea mai frumoasa mama de pe pamant. "Atunci ce rost are sa ma machiez? "
Am refuzat sa mai iesim… S-a mahnit, a intrat in camera ei, unde a stat minute bune.. Nu am indraznit sa o deranjez.. Stiam ca plange.
Surpriza mea a fost mare cand in sfarsit usa s-a deschis si de acolo a iesit ea… Imbracata elegant, cu un machiaj impecabil, cu parul aranjat arata ca o zana.
Eu aratam asa de uimita incat ea a izbucnit in ras. Iubesc rasul ei… e fantastic sa o vezi cum o face din toata fiinta ei! Nimic fals in el… Ras pur! Mi-a luat doar cateva minute sa ma imbrac si amandoua eram afara pe usa…
15 pasi? 20? O fluieratura admirativa a facut-o sa intoarca capul. Si a zambit…
Eu? in al noualea cer! Sunt mandra de mama, nu doar ca e mama… Ci ca e o femeie frumoasa. Plimbarea a fost lunga, ma uitam amuzata cum barbatii intorceau capetele dupa ea, indiferent daca erau insotit sau nu… Alura ei , frumusetea ce o emana fara sa fie constienta, mersul ei regesc… Era imposibil sa nu o remarci…
Faleza Dunarii , locul ei preferat din tot orasul… Eu l-am ales… Mi-a dat curaj tot ce se intamplase pe drum , sa aleg acel loc…
Banca… salcia… apa… Tristetea din ochii ei era asa de adanca… Zburdam prin jurul ei, facand nazdravanii sa o scot din pasa aceea…
Usor , usor a inceput sa zambeasca si sa imi tina isonul. Niciodata nu am vorbit cu strainii, dar in ziua aceea am facut-o… Cu toata lumea! Rand pe rand fiecare din cunostintele noastre, care sa aflau si ei la plimbare au inceput sa se opreasca in dreptul nostru sa ne vorbeasca, sa o laude pe mami despre cum arata si cum se descurca. Erau mandri cu totii ca a izbutit sa treaca peste impas. Numai eu stiam adevarul… Cand unul din amicii ei a ramas mai mult decat ar fi trebuit, sa vorbeasca cu noi, am intrebat candid, cu o seninatate a unui inger daca merge cu noi la un suc. Mama a facut ochii mari de surpriza… Tipul nu a refuzat, bineinteles a cerut permisiunea ei de a cumpara sucurile. Nu am vazut-o pe mama mai stangace ca atunci. Uitase sa flirteze cu un barbat… ea stia sa iubeasca .
Totul a fost frumos , pana in momentul cand a trebuit sa ne luam la revedere. Cererea de a o revedea a facut din mama o razboinica.. Cu un zambet rece, cu o postura glaciala a refuzat categoric. Am vazut cum ochii lui au cazut pe mine, parca cerand ajutor.. Ochii mamei au vazut ce se intampla si aceeasi privire a fost aplicata si mie. "Nici sa nu indraznesti!" pareau a spune. Am inghetat… Intrecusem limita rabdarii ei. Am tacut, dar se vedea clar ca limba mea tremura de neastampar sa vorbeasca…
"Mami?" am indraznit sa susur cu gura pe jumatate deschisa… " Mai putem veni si spatamana viitoare aici? Tot cam pe la ora la care am ajuns? " Ea a zambit cazand in capcana mea.. "Desigur!" Am clipit nevinovata catre ea si am afisat un zambet larg catre barbat… "Sunt cea mai tare" parea sa zica toaaaata fata mea .
Au trecut saptamani intregi de atunci, iar noi pe faleza nu am mai ajuns. Mama parea in ordine, gandul meu era la plimbare. Gasea motive pentru a amana plimbarea pe faleza cu orice pret. Pana intr-o zi. Am luat rolele, sticle cu apa si m-am infiintat la usa.
"Ce ai patit?" M-am prefacut suparata si nemultumita. "Vreau cu rolele, si le-am luat si pe ale tale… Nu ma misc pana nu te imbraci sportiv si iesi cu mine pe usa"
M-a privit lung. S-a conformat cerintei, si-a luat doar portofelul si am iesit. Pana pe faleza nu am facut decat cateva minute, un taxi ne-a debarcat exact unde aveam nevoie. Echipate cu role, cotiere si genunchere, eram ca doua amazoane . Ne-am intrecut pana la banca unde data trecuta l-am intalnit pe acel barbat. Mi-a venit sa tip! El era acolo cu o floare pe genunchi, asteptand… M-am dus glont, si l-am salutat. S-a ridicat si parca toata greutatea de pe umerii lui disparuse.
Mama s-a uitat la noi, rotindu-se in jurul nostru… Ma asteptam ca floarea sa fie pentru ea. Ma asteptam sa o salute… Dar el… s-a aplecat catre mine , mi-a daruit acel trandafir, si mi-a soptit " Nu am curaj sa mai astept alte cateva saptamani…" S-a ridicat , a salutat-o pe mama scurt si a plecat. Eu? Incurcata… si se vedea de la mii de kilometri.
"Ce ti-a soptit?" "Ca nu are curaj sa mai astepte pe banca alte cateva saptamani.. "
Ne-am intors acasa, in tacere.
O zi mai tarziu, cu ajutorul doamnei psiholog, am inteles ce se intamplase. El ne asteptase… pe amandoua! Iar intre timp se intamplase ceva, ori si-a dat seama ca mami nu e pregatita pentru nimeni, ori el era prea slab sa lupte pentru ea.
In orice caz, eu nu am incetat niciodata sa sper ca acolo exista cineva sa o "repare" pe mama. Acesta este si motivul pentru care am rugat-o pe d-na psiholog sa ma ajute cu aceste randuri. Am doar opt ani. In ochii doamnei am cel putin 13… In ochii mamei inca mai am 4 ani. In ochii mei? Sunt prea batrana sa mai stiu cati ani intr-o zi au trecut in incercarea de a-mi face mama fericita. Nu pot inlocui imbratisarea unui barbat, nu pot sa o fac sa straluceasca cand ii spun ca e superba, asa cum facea tata…
Asadar, revin si spun… Caut iubit pentru mama. Un razboinic cu suflet de aur.
Am revenit pe aceasta pagina, sunt uimita sa vad asa de multe vizualizari in doar 2 zile. Mi-as dori sa aud cuvinte, sa citesc cuvinte.. sa observ speranta.
Multumesc pentru timpul vostru…
Felicitari pentru curajul pe care il ai.. sa postezi aceasta poveste… mult succes.
Atat de frumos ti-ai descris mama si dragostea pentru ea incat am lacrimat.Felicitari si sa reusesti in planul tau, ca mamei tale sa-i revina zambetul si dorinta de a se face frumoasa sa placa altui barbat.
Superb povestea unei iubiri ce trece dincolo de…vesnicie, sunt convins ca tu ai un suflet extraordina, si sti vorba aia romaneasca:asa mama asa fica, va doresc noroc in viata la amandoua.
Off, of, off…parca o vad pe fiica mea in aceasta poveste!
super tare asta
Foarte frumoasa povestea.
Am revenit sa va multumesc pt aprecieri 🙂