În labirintul vieţii mele umblu, dusă de al meu destin,
Măsor cu grija paşii, clipele ce curg în urma mea.
Sentimente fel de fel mă tot cuprind,
Mă frământ şi caut să-nţeleg a lor sorginte,
Multe întrebări îmi pun şi încep prin: “Ce ar fi iubirea”?
O operă de artă, fiica liberăţii ce sălăşluieşte-n mine,
Un fir incandescent ce trupul îl străbate
Şi cu a lui lumină şi căldură mă-nvăluie plăcut.
Rubinul care scânteişte –n adâncuri,
Leacul pentru răni adânci şi sângerânde,
Un scut în lupta ce cu viaţa duc.
În lumina infinită mă-nfaşoară,
Ca o maramă de mătase purtată cu mândrie anscentrală.
Obrajii îi împurpură şi stârneşte emoţii multe,
Al sângelui culoare a ales să poarte,
Să fie ea iubirea? ce-i sfantă –n astă lume?!
Mă pierd cu firea la rostirea ta,
Mă simt mai bună şi mai trează,
Cu nesaţ te sorb ca pe- o licoare dulce,
Însetată sunt, cu a ta putere –ntineresc.
Mă alini, mă- nduioşezi, mă bucuri,
Te caut peste tot în oameni, vise şi natură,
Cu tine-n gând uit de-amărăciuni şi de tristeţe,
Care se pierd în urma ta ca ceaţa dimineţii.
Te port în inima ca pe-un trofeu.
Pe –al lui umăr doresc să-mi sprijin capul,
Să zăbobesc acolo doar o clipă, şi,
Din priviri să simt a lui chemare.
Mă uit la stele, la ape şi la brazi,
La flori, la iarbă şi la tot ce m-aconjoară,
În sufet se strecoară fericirea.
Aud un cânt duios de leagăn,
Rostit de-o bravă şi iubită mamă,
Şi la vorbe de dor şi de alean,
Corzile sufletului meu subtil vibrează.
Vrajită sunt de-atâta frumuseţe!
Se ospătează şi-şi trage a ei sevă
Din energia fluidă ce curge şuvoi în astă lume.
La rându- i răsplăteşte omul şi natura,
Fiind, în al meu crez, primul simţământ din cele multe,
Veşnic, fără doar şi poate,
Care nu are varstă şi vine din neant.
Din matca mea aş vrea să ies şi,
Să spun din toată inima ” Iubesc”.
