CHIRIAŞ LA MINE, ÎN SUFLET

0
184

Te furişezi aievea şi încă stai ascuns în rana prăfuită,
aştepţi să plec în hăuri şi să mă risipesc…
Când mă întorc spre mine văd viaţa-mi jefuită
și rătăciri şi umbre ce încă te iubesc.

Ai luat fără să întrebi bucăţi de Rai din mine,
te-ai prefăcut în vultur ce nu ştie să zboare…
Mă lupt cu amintirea că poate va fi bine
și strig către lumină că raza ei mă doare.

În nopţi de alabastru tu te strecori prin vise,
spui şoapte mincinoase şi taci când vezi că plâng…
De merg spre viitor, am căile închise
căci, infinitu-i şarpe cu clopoţei la gât… şi-l strâng.

Iar, în amiaza mare, eşti un arici albastru
ce se retrage în scorburi de gânduri reci, păgâne…
Încerc să am puterea de-a fi un tainic astru
ca să-ţi transforme ţepii în porumbei şi zâne.

Un loc pe prispă afară ar fi prea bun, pe-un zid,
pentru un hoţ ca tine ce furi din a mea casă…
Să-ţi fie clar în minte: închid, tot eu deschid
iar cheia stă la mine şi nu-ţi mai cad în plasă!

Şi, pentru tot ce furi, eu zic să-mi dai chirie
de nu mai eşti hoinar, nici hoţ, ci chiriaş…
Nu este preţul mare: trei zile din simbrie
dar, să mi-o dai la timp, să nu mai fi pungaş!

Tu spui că nu ai bani şi poţi doar un sărut
să mi-l oferi în dar, să nu plăteşti chirie…
Eu vreau să mă iubeşti, nu cred că-ţi cer prea mult
și chiriaş la mine în suflet ai fi pentru vecie!

(27.05.2015)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.