Pe tine nu te-am înţeles nici priceput,
Având stări nedeterminate în balanță.
Nu-nțelegeam: ai vrut, n-ai vrut,
Îmi inspirai de multe ori, nesiguranță.
Un plic de sare trebuia atunci,
Când am crezut că totu-i dulce şi dă-n diabet.
Atunci de nu ştiai tu ce să faci, oare să mă arunci…
M-ai aruncat, dar nu din prima, însă indiscret.
Eram două suflete arzânde, ce tânjeau iubire,
Tu nu a mea, eu nu a ta…
Trăiam clipa şi-am trăit o fericire,
A fost realitatea scurtă şi frumoasă ce n-o voi uita.
Pe tine nu te-am înțeles nici priceput,
Şi nici pe mine n-am reuşit să mă-nțeleg.
Ştiam ce vreau şi ce-mi doresc, nu mint şi mi-am recunoscut,
La fel aş face şi acum, de aş putea s-aleg.
Larionesi Victorița-Ioana
