Crima si pedeapsa, Partea 3

0
1500

In drum spre civilizatie,==>
Si asa am cunoscut noua nostra familie.Pentru prima data mancasem tort , era ziua de nastere a Codrutei, facuse 8 ani, dar tot in acelasi timp sarbatoream ziua noatra , faptul ca eram toate trei impreunasi in noua noastra familie. Venise seara si trebuia sa dormim.Am adormit toate trei intr-un pat matrimonial. A doua zi cand ni-am trezit tata ne facuse un leagan,mama dadea cu var. Era o diminiata extraordinara. Copacii infloriti,multa verdeata,soare, pasari, eram in rai. NI-am jucat in dupa amiaza aia atat de frumos. Venise ora mesei. Atunci ne invatate cum sa mancam,sa tinem lingura s.m.d. Se apropia Sf. Paste.Eram pur si simplu in rai. Timpul trecea si noi incepusem a o lua de la capat. Eu si cu Georgiana eram la gradinita iar Codruta in clasa I-a. Atunci am cunoscut prima educatoare , o chema Corina . Era o femeie calda, intelegatoare si rabdatoare.Nia fost greu prima saptaman , niam adaptat greu alaturi de ceilalti copii. Fiecare avia reactia lui . Penru noi nu era nimic deosebit ,eram invatate (daca treci prima data de obstacole a doua oara e floare la ureche 😉 )Ajungea acasa si ne intampina mama si fata ei tot timpul iar noi in cor „Sarut mana” iar mama zicea „Bine ati veni” asa am inceput primii pasi a ne face respectate in jur. Atunci am inceput sa invat, sa vad,si sa simt ce inseamna o familie, am invatat atunci ce inseamna sa ai drepturi si responsabilitati. La ora mesei mancam toti impreuna , o intrebam pe mama diferite lucruri ciudate iar ea nu intarzia sa ne raspunda la fiecare in parte.Era o atmosfera calduroasa(ce na-si da sa o am si in ziua de azi). II vedeam pe toti cum se bucurau, radeau ..era minunat. Cu timpul ni-am imprietenit cu copii de la scoala. Atunci am cunoscuto pe Madalina,am aflat ca era vecina noastra, asa sa legat prietenia inre noi, o prietenie stransa. Ne jucam de dimineata pana seara. Trecuse un an ,deaja era vorba in sat.Treceau oamenii pe langa noi si sosoteau „Astea sunt fetele lui Tincuta”. Eram vazute bine. Anii trecuse ,eram domnisoare mari, oamenii ne respectau, toate bune si frumoase. Noi eram unite la bine si la rau. Trecuse 12 ani si noi uitatsem ca mai aveam frati. Inr-o zi venisem de la joaca si ii sunase telefonul mamei , cine credeti ca era?, era un frate de-al nostru . Vorbisem cu el ,.dar in inimile noastre era totul rece ,vorbisem cu un strain,,in fine ,ne promisese marea cu sarea si ce credeti nici macar nu a venit sa ne intalnim dupa 12 ani de zile ,.ce mai frate,..sai cer mai mult?, nici nu indrasnesc. Anii trecuse fara sa ne dam seama. Neam promis una la alta ca vom ramane impreuna indiferent ce se va intampl.
Stata incepuse sa se schimbe, sa scartie, incepuse problemele,,s.a.m.d.
Codruta era in cl a Xa , era o domnisoara inalta ,frumoasa ,multi baieti se fixase pe ea. Era desteapta participa la diferite olimpiade, la concursuri. Pe deoparte eram geloasa pe ea ,de ce ea si nu eu ,.asa ma intrebam mai tot timpul. Era iubita ,era preferata lu tata
Eu eram o fire mai rebelda,,nu dadeam mare importanta lucrurilor.Nu regretam nimic. Imi placea sa ma bucur de moment iar oamenii din jur sa se simta bine, iar despre Georgiana ce sa zic era la fel de zapacita ca si mine faceam belelele impreuna ,.nu intarzia sa faca cate o posna ,eara mai apropiata de mine decat de Codruta.
Am trait ani de copilarie frumosi,dar si partea trista in care nu o vom putea uita o viata.
Timpul trecea ,credeam ca vom fi unite o viata, ne spuneam una la alta ca ne vom vizita si ca nu ne vom duce departe una de cealalta, dar viata asta dura nu a facut decat sa ne desparta.
Codruta sa maritat cu un baiat mai mult sau mai putin bun, nu il cunosc suficient de bine sa va va pot spune,Georgiana sia gasit un post de munca. Amandoua sunt in Romania. Iar eu tocmai in Spania
Asa de la distanta dar tot comunicam. Numi doresc decat sa le strang in bratesi sa le spun cat de mult le iubesc ,mult mai mult decat cred ele.
Eu ma opresc aici,ar fi multe de spus dar timpul e pretios. Sper ca odatasi odata voi continua. Nu stiu cum se va termina aceasta poveste adevarata.
Nu stiu cand imi voi revedea fratii,tat,mama,casa,nu stiu poate maine nu mai sunt,asa ca numai Dunmezeu stiesi numai El poate face o minune de a ne aduce impreuna.
Nu iti dai seama ce ai langa tine pana nu pierzi,asa am patit eu ,nu am dat importanta la nimic si la nimeni. M-am gandit doar la mineiar cand m-am trezitsingura era prea tarziu pentru regrete. Acum incerc sa repar ceva, dar ce rost mai are? Ranile nu se vindeca niciodata. Sper ca va placut povestea mea si sper sa intelegeti ceva di ea. Va pup si numai bine

 

Daca doriti sa cititi si povestile anterioare, mergeti la linkúrile urmatoare:

Partea1: Crima si Pedeapsa

Partea2: Crima si Pedeapsa

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.