(29.11.2014)
Printre nuferi de argint ce veghează în noapte
şi peste lumina ce s-a primenit
se năşteau iubiri târzii din muguri de şoapte,
soare răsărea pe cer… dinspre asfinţit!
Fluturii stăteau la pândă în amiaza mare…
Triste, florile de mac fugeau după ei,
se-ascundeau în stele, în dureri, în zare…
Sărutări pe gât primeau… de la ghiocei!
Frunzele de păpădie se plimbau pe stradă
şi întrebau copacii: ” Unde-i primăria?”,
se închinau la piersici, la meri în livadă…
Nu ştiau că greieri le furau simbria!
Printre visele albastre, printre amintiri,
trece o serenadă cu trup de sirenă
dar, în miez de noapte, cu jale în priviri,
ea adoarme în leagăn, ca un pui de hienă.
Fost-a părăsită de un călător
ce fugea de sine, se pierdea în iubiri,
rătăcind prin lume, după al său dor,
el uita răspunsul ascuns din psaltiri
căci, destinul se răzbună pe cel vinovat
şi îi dă pedeapsă cât nu poate duce:
„Poţi fi rob sau… împărat,
în iubire, nu alegi, ai de dus o cruce!”.
