Buna!am o intrebare,la care sincer nu stiu daca pot gasi raspunsul desi incerc de atata timp…am fost cu un tip 1 an si 3 luni,l-am iubit enorm si sincer nu cred ca aceasta iubire o voi mai retrai vreodata in viata,din pacate! a fost prima mea iubire , desi venise tocmai in anii facultatii,asta poate fiindca sunt poate o persoana care se ataseaza mai greu de cineva si nu pun usor sentimente in relatii,dar si atunci cand se intampla este pt totdeauna…
cand m-am despartit de el,am zis ca am sa o iau razna,motivele nu au fost prea intemeiate,dar destul de solide ca sa distruga relatia in care credeam atat de mult . aceasta separare a venit datorita orgoliilor incomensurabile ale amandurora,ambitiilor prostesti,prietenilor si anturajul lui de proasta calitate,precum bauturica care in ultimul timp devenise un hobby pt el(inldeletnicire binenanteles dobandita tot datorita anturajului),minciunilor aberante sau mai presus de toate fiindca iubirea lui nu era atat de profunda..
ce ma doare este ca am luptat f mult pt aceasta relatie ca sa ne fie bine nu numai mie, dar in special lui si implicit amandurora. aproape ca ma neglijasem total pe mine pt el. desi n avea scoala,serv era prost platit, relatii proaste cu parintii si cu psihicul era la pamant, am incercat sa l ajut cat mi a stat in putinta. terminase decat profesionala iar mama sa incercase in 2 randuri sa l inscrie la seral ,dar pe care il abandonase . asa ca in perioada aceea prin interventiile familiei mele l am ajutat sa se reinscrie din nou si sa treaca anul,apoi din propria initiativa ii faceam toate temele si referatele posibile, iar apoi o perioada am incercat sa l mai indepartez de mediul sau vicios si sa l apropii mai mult de parinti,mai precis de tatal sau cu care desi nu avea relatii deloc bune era un om deosebit. iar in afara de astea marturisesc ca nu l am inselat , nu l am mintit niciodata si l am iubit in cel mai sincer si curat mod posibil, insa cu toate acestea el nu a apreciat nimic..
am lasat multe de la mine si mi am sacrficat multe in favoarea lui,timp,libertate,idealuri, insa nu si orgoiliu,ambitia sau demnitatea. cu toate ca am incercat sa mai las de la mine multe lucruri , ce nu trebuiau trecute cu vederea doar sa ne fie bine. o perioada chiar am incercat sa l caut pt a ne mai reimpaca,insa zadarnic..
ambii aveam 22 de ani cand ne-am cunoscut. era o seara de martie frumoasa, pe care n am sa o uit niciodata,inca aud ritmurile de chitara pe care le ascultam in fiecare seara in compania lui,fiindca barurile in care ne plimbam aveau specific folk,rock si serile cand ne plimbam prin parcuri si in care incercam sa ne imbarbatam fiecare datorita problemelor noastre,fie cu parintii,scoala,prietenii sau pur si simplu datorate varstei la care ne simteam practic neintelesi de nimeni..ca sa nu mai spun de prima noapte petrecuta impreuna…relatia a fost una cu multe certuri,cu suisuri si coborasuri,nimic usor,nimic pe mijloc,poate prea pasionala si poate ar fi fost un vis prea frumos ca sa fie realizabil…
dupa cum am spus relatia a trait un 1 an si 3 luni,apoi intr o saptamana de foc,avea sa se spulbere toate eforturile si ultimele ramasite ale visurilor mele. spun asa fiindca neinteleferile din ultima vreme imi macinau incet si sigur speranta in ea.. cert este ca n am sa uit niciodata durerea ingrozitoare pe care am simt o atunci , iar problema cea mai grava este ca inca o mai simt si acum.
cand m am despartit de el am avut chiar intentii siucigase,dar cu ajutorul unei prietene am renuntat acolo, m a consolat cu gandul ca timpul va sterge totul cu buretele…Insa a trecut de atunci 1 an de zile iar eu in loc sa l uit, asa cum era normal , inca il iubesc,iar dorul de el se amplifica tot mai mult! am incercat sa nu l caut prea mult, fiindca nici el nu a mai incercat cu adevarat sa mai gasim vreo reconciliere in problemele noastre.
m am ambitionat sa nu fiu slaba in fatza sa ca sa nu ma degradez prea mult, si multi mi au spus ca bine am procedat, insa nimeni nu a stiut cat de mult m a consumat fizis , psihic si mental aceasta lupta cu mine…
desi a trecut un an de zile de atunci jur ca n a trecut, nu o zi fara sa ma gandesc la el , dar nici macar cateva ore,pana si atunci cand mi e bine sau rau tot la el ma gandesc…cu toate astea sunt in pragul epuizarii psihice, de 2 ani aproape nu mai sunt in stare sa lupt pt mine,nu am servici,nu mai imi gasesc putere de concentrare in nimic, nu mai am niciun pic de ambitie , speranta sau forta,nu ma odihnesc bine si nu ma pot uita la niciun baiat,fiindca ocazii am mai avut,insa asta ar deveni inca o povara pe langa suferintele mele,pt ca inima mea apartine altcuiva, desi stiu ca nu o merita.
in ultima perioada am devenit foarte introvertita,ma incui in camera ,ca parintii mei sa nu stie cum eu plang ore in sir..le as fi martrisit,dar din pacate ii cunosc atat de bine ca sa stiu ca nu sunt capabili sa inteleaga asa ceva . mi ar da sfat ca remediu " esti fraiera,uita l ,pune mana sa faci ceva in viata , cauta ti de munca si mai invata ceva" .. insa cum sa ma mai gandesc eu la munca,invatat,idealuri,etc cand mie nu mi pasa daca mor maine.. eu nu mai am putere sa ma mai concentrez nici macar la un film…suna aiurea,dar real…
daca va mai trece inca cateva luni de zile de chinuri,va trebui sa termin odata cu agonia in care zac numai amintiri,suferinta si dezamagiri..fiindca resurse nu mai am si nu mai rezist. ma rog mereu la Dumnezeu si sper sa ma ajute insa linistea mea intrzie sa apara..
nu am fost niciodata de acord cu cei care se omorau,fiindca candva sustineam ca " nu se merita pt nimeni sa ti iei zilele ". insa cand e vb de tine e altceva , pt ca de fapt nu ti iei zilele neaparat pt persoana care o iubesti nespus, ci pt faptul ca nu mai poti suporta durerea pe care ti o provoaca aceea iubire. e ca si cum esti pe patul de moarte iar ea te lasa sa astepti pt a te mai chinui un pic…
imi doresc sa ies din aceasta pasa, insa lupta cu mine insami si dezamagirea cu care privesc neputinta mea in incercarile de a iesi din situatia asta ma tortureaza cumplit… insa nu cedez,incerc macar sa nu l caut de atata timp si simt ca innebunesc cand il vad online pe mess si nu intru sa vb cu el ,pt ca stiu ca nu merita. dar lupta asta ma oboseste, nu mai sunt in stare de nimic… uneori ma gandesc de ce a trebuit sa sufar asa mult si de ce sunt asa slaba!! oare e vina mea ca nu s ca altii puternica,fericita si sigura pe mine!! ias asta numai Dumnezeu la care ma rog stie…
tin minte ca pana sa l cunosc am fost la farmacie sa iau pt o matusa niste pastile de somn, iar farmacista m a intrebat daca pt mine , iar eu i am raspuns ca" nu , sunt pt o matusa",apoi ea a zambit si mi a replicat " am crezut ca pt tine si vezi sa nu faci niciodata asa ceva pt vreun baiat". cum pe atunci nici macar n as fi conceput asa ceva am ras si am zis " Doamne fereste,eu si sentimentalismele , baba si mitraliera..nu mi se intampla mie asa ceva" …paradoxal toate vorbele mi s au intors impotriva iar proverbul "nu spune niciodata,niciodata" sau " nu spune hop,pana nu sari groapa" nu s au dovedit intamplatoare.. vorbele farmacistei mi s au parut total neavenit , totusi paradoxal si nu intamplator aveau sa prevesteasca ceea ce mi se intampla acum.
in fine cert este ca mai las un pic de timp sa vad cum evolueaza situatia mea, altfel va trebui sa termin eu totul…
Trimis de catre: amy87
Draga Amy,
Problema e ca esti o perfectionista in carne si oase, ai tinut mult la el, l-ai iubit…ti-a fost prieten, iubit, amic in acelasi timp si iti este destul de greu sa o iei de la capat cu un alt baiat. Incertitudini sunt mereu…insa parerea mea e ca daca nu te-a cautat in tot acest timp..e foarte posibil sa te fi uitat si isi vede in continuare de ale lui…asa cum ar trebui sa faci si tu. Iubirea cu fortza nu se poate. Lasa trecutul deoparte si bucura-te de prezent!
Incearca sa fi mai disponibila, sa acorzi sanse sexului opus, sa fi mai deschisa…in fond nu ai nimic de pierdut. Am avut zilele acestea o conversatie foarte interesanta cu cineva….pentru ca ma regasesc in povestea ta mai mult sau mai putin….si-mi zicea asa: atunci cand te nasti, se naste si perechea ta, unele perechi sa intalnesc mai greu, altele cu usurinta, iar unele poate niciodata. Cert e ca cineva iti este pus deoparte, depinde numai de tine daca-l lasi sa se apropie de tine, si mai mult, daca tu alegi sa fi singura si el va fi. Si toate astea ti le-am povestit pt ca incepusem sa ma complac cu ideea ca raman singura, ceea ce nu ma inspaimanta, este ca o provocare. Insa nu a trecut foarte mult timp, atunci cand ma asteptam mai putin…iar Dumnezeu mi-a adus in cale o fiinta nemaipomenita, care ma transforma pe zi ce trece intr-o persoana mai buna.
Tu esti capabila de o iubire sincera, neotravita, esti cu picioarele pe pamant si sunt convinsa ca sunt multe persoane dornice sa te cunoasca. Lasa o portita deschisa pentru acestia fara sa-i amagesti. Fi sincera cu tine insati si stabilesteti o lista de prioritati in viata. S-ar putea ca persoana pe care o vei intalni sa fie mai grozava decat oricare altul, cu putina rabdare….toate lucrurile revin pe fagasul lor normal.
Toate cele bune si mult noroc in viata!
Draga mea.Am observat chiar de la inceputul povestii tale, asa cum ai redactat-o tu, faptul ca ti-ai fixat singura anumite bariere..nu stiu…ti-ai ridicat practic singura ziduri peste care acum nu mai poti sa treci. Problema pe care o ai tu in acest moment, din punctul meu de vedere, sunt tocmai barierele pe care tu singura tzi le pui in cale! Ai spus de la inceput ca nu crezi ca vei mai retrai vreodata o astfel de iubire. De unde stii? nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul! iar tu vii si ridici acest zid, pe care tu singura va trebui pana la urma sa il urci. Nu iti pune singura astfel de piedici, ca sunt ultimele lucruri de care ai nevoie acum. Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce.Eu am trecut singura peste o despartire dupa o relatie de 4 ani.Imagineaza-ti ce implicatii sunt intr-o astfel de relatie! am invatat singura cum sa ma obisnuiesc cu "gustul amar" pe care o astfel de dezamagire il lasa in urma. Acum…ma consider atat de puternica! Simt ca as putea sa fac fata oricui! Ma simt libera! Si desi nu am pe nimeni inca, sunt fericita in felul meu…si te incurajez si pe tine sa fii! Ai in mine exemplul viu ca se poate! Tu te cunosti cel mai bine! profita de asta! Eu iti doresc sa il gasesti pe cel care va putea sa iti demonstreze ca exista dragoste mai mare decat aceasta pe care ai trait-o. Nu te lasa constransa de tot felul de prostii! Respecta-te si mergi mai departe! Iti doresc multa sanatate si noroc..
Buna sunt Nata…Am sa-ti zic si eu ceva.Gindeste-te ca esti femeie…esti frumoasa…puternica doar ai facut atitea …gindeste-te si cit de puternica poti fi si acum…A trecut totusi ceva timp si ai vazut …ca nu e nici o reactie din partea lui.Ridica ochii,sterge lacrimile si zimbeste…vei vedea ca lumea se va indragosti de zimbetul tau si tu de frumusetea ei…Crede-ma stiu ce simti…dar atunci cind vei incepe sa vezi frumusetea de linga tine si prezenta persoanelor care te pot face fericita…vei uita de dureri si chinuri….exact ca tine nu vroiam sa vad pe nimeni in jur,dar totusi cineva ma facut din nou sa zimbesc si anume zimbetul m-a readus la viata…Nu fi trista si nu mai plnge pt cel care nu merita lacrimile tale pt ca este cineva care te merita si el nu te va face sa plingi …doar daca ar fi lacrimi de fericire doar atit…Am zis cuvintele din suflet…pt ca cei care sunt iubiti nu stiu sa iubeasca de aia noi care stim sa iubim..suferim.Vreau mult sa stiu ca totul a trecut si acum gata esti din nou cu putere pt O NOUA VIATA!!!
ce sa va spun mersi pt sfaturi.. pacat ca nu sunt asa usor de pus in practica… ce paradoxal candva si eu faceam acelasi lucru pt cei apropiati si nu i intelegeam niciodata cand imi spuneau "lasa ca e usor sa zici priveste in viitor, uita-l etc" , fiindca pe atunci nu avusesem nicio relatia cu o implicatie asa puternica…
ana tu crezi ca eu nu as vrea sa las trecutul ca sa ma pot bucura de prezent???? fiindca daca mi ar aparea in cale pestisorul auriu , prmul lucru l as ruga sa mi de delete la memorie, insa nu se poate ,el nu exista asa cum nu exista nici liniste si pace in viata mea… oare nu mi-as dori sa fiu si eu cu zambetul pe buze si sa-l uit?sa fiu ca inainte,ambitioasa,mandra su plina de viata??dar cum,cand ma simt atat de rau si nu mai am nicio farama de putere sa lupt???
de jucat teatru,joc destul in casa ,fiind inchisa in camera mea,parintii nu stiu prin ce trec eu, cred ca dorm, iar apoi cand ies schitez 2 zamete false ca sa nu mi demasc slabiciunea…de iesit cu prietenii in oras inca mai ies, de incercat am incercat sa fiu cu altcineva o scurta perioada,insa sti cum e sa fii cu un baiat iar cand il saruti sa te gandesti la celalat,groaznic… iar apoi mai presus de toate este stresant si incorect fata de el…. iar pt mine in mom de fata sa stau cu un baiat fata de care nu am sentimente, nu este altceva decat o povara in plus peste problemele mele. asa ca nu am nevoie de astfel de "consolari"…
ziduri inca nu mi-ar ridicat cu adevarat,daca s ar mai intampla sa mai iubesc asa si sa fiu cat de cat fericita, as zice ca intr devar Dumnezeu nu m a uitat,insa din pacate nu cred ca in viata poti iubi de prea multe ori,cel putin nu in cazul meu,fiindca ma cunosc prea bine ca sa stiu de ce sunt in stare sau nu..
Draga Amy,
Sunt intru totul de acord cu tine. Exista persoane ce pun o anumita amprenta pe viata noastra, poate fara sa vrem…suntem mai deschisi fata de acea persoana. Cuvantul cheie e rabdarea, insa daca chiar crezi ca acel baiat mai merita o sansa, eu zic sa nu eziti sa-l cauti, si sa te lasi cautata de el, pentru a nu lasa impresia ca esti disperata dupa el. Insist sa iei legatura cu el, sa comunicati si sa afli de la el ce ganduri are, sau daca totul a fost doar o joaca de copii.
Sansele sunt de 50-50% sa va impacati sau nu..dar daca n-a fost sa fie inseamna ca nu te merita iar acest lucru nu are de ce sa te ingrijoreze, netalentati ca el gasesti la tot pasul, plus ca te vei lamuri in cele din urma.
PS. Zambetul pe buze, nu ti-l aduce in mod neaparat iubitul ci poate si zambetul unui copil inocent, caderea lina a unei frunze. Cauta in toate aspectele vietii frumosul…nu consta doar in prezenta persoanei iubite… 😀
Mult bafta, sa ai grija de tine si sa ne dai de stire, sa fie cu noroc!
buna fetelor…..sunt deacord cu amy aici….eu simt la fel ca ea…si culmea sunt barbat. trec si eu de cateva luni prin clupe foarte grele care m au devastat…trec printr o despartire dupa 2 ani jum in care ea,s a transformat din ingerul meu in demonul meu.
amy, ana are dreptate…rabdare rabdare rabdare dar si tu ai dreptate….cata rabdare …a trecut atata vreme…..sincer ,teoretic si logic nici eu nu am vreo sansa…dar inca astept…..degeaba:(
ana, sa stii ca i am mai dat o sansa prin ianuarie sa ne mai reimpacam,insa nu a vrut sa o faca.. sa ti spun de ce:
prin decembrie,intrase pe mess si mi lasase cateva melodii ale caror versuri se potriveau cu povestea pe care o traisem noi, apoi subit a inceput sa mi spuna ca i pare rau pt toate greselile facute fata de mine.. in acel moment am gasit prilej pt o reconciliere in problemele noastre si i am propus sa ne intalnim sa discutam,insa a refuzat categoric, pe motiv ca este prea tarziu….
ce m a uimit a fost ca la doar o luna,in februarie, cand am inceput sa ies cu un baiat(dar fara nicio implicatie),fapt ce era de asteptat si logic deoarece trecuse atata timp(9luni) si cu el nu mai vedeam sa fie nimic in urma acelei discutii, a aflat imediat,apoi m a contactat ca sa ma surpinda cu detaliile care le cunostea din viata lui, cum il cheama , cu ce se ocupa , ce masina are ,pana si cand m am intalnit cu el… in acel moment de ce sa nu recunsc, se crease un haos in capul meu, iar situatie clar ma bulversase. deci nu mai vroia sa fim impreuna si totusi se interesa de mine.. apoi apropo am omis sa spun mai sus ca la curt timp dupa ce noi ne despartisem a inceput sa mi sune toate persoanele apropiate,despre care in mintea lui se crease impresia ca m au influentat contra sa in luarea deciziilor, si sa le deranjeze cu tot felul de prostii…. nu stiu ce sa mai zic despre acest baiat,uneori si el imi marturisea ca nici el insusi nu se intelege… insa clar si sigur este ca daca ma iubea cu adevarat se intorcea la mine imediat ce am ofeit ocazia sa ne reimpacam si ma cauta demult altfel nu astepta sa treaca aproape 1 an….
ana , nu mai vreau sa mai fac nimic,cred ca am facut destule…. vreau doar sa l uit odata si sa mi fie bine… sa fie cum o crede Dumnezeu ca mi e mai bine
iar tie bogdan merci pt intelegere si mi pare rau ca treci prin aceeasi situatie… pacat ca persoanele pe care le iubim si pt care candva ne am fi dat pana si viata,ajung ulterior sa fie calaii nostrii si sa ne presare numai amaraciune si dezamagire in suflet!
draga Amy,din tot ce am citit,povestea ta si raspunsurile tale la comentarii….cred ca tu inca dupa atata timp in care ai suferit dupa cineva care NU TE MERITA ,tu nu ai realizat cat esti de puternica!!! un lucru e sigur :ca sa fi iubit….trebuie mai intai sa te iubesti pe tine! Asta e valabil pt oricine. puneti singura intrebarea:"cum sa ma iubeasca cineva cand eu nu ma plac pe mine,nu fac ceva sa devin ceea ce imi place???" Asa ca revino la realitate ca viata e scurta si merita traita,nimeni nu stie ce ne asteapta…maine….si o sa ajungem sa regretam ca am "adormit"in loc sa facem un pas spre ceva mai..bun!
Draga amy_87, sunt un barbat dar mai presus de toate sunt un om si sunt predispus “defectului” DRAGOSTEI. Cautand la fel ca tine alinare citind suferintele altora am dat peste ce ai scris tu. Am citit si recitit ceea ce ai scris pana mi-a dat lacrimile caci imi aminteste de mine pentru ca am avut EXACT aceeasi situatie, aceleasi greseli, aceleasi orgolii, mess etc. Stiu cum este sa te culci plangand si cand te trezesti , sa-ti doresti sa adormi inapoi; ani si ani de zile. Nu te gandi sa te sinucuzi te rog, vei fi o persoana importanta pentru cineva in viitor. Cand simti ca nu mai poti si vrei sa vorbesti cu cineva care intradevar te intelege add ionut11ro
Draga Amy,
Povestea ta este tulburatoare si rezoneaza in mine profund.La fel ca si tine am intalnit cu 10 ani in urma un baiat, l-am ajutat sa iasa din golul unde era si am dat a doua oara BAC-ul cu el , pt ca avea nevoie de ajutor. O perioada a fost bine dar apoi el mi-a spus adio. L-am iubit si dupa aceea, l-am adorat si cand m-am casatorit cu altcineva si apoi ani de-a randul cand nu intelegeam de ce nu pot sa trec peste aceasta iubire ratata. Am auzit ca si tine de la famili, prieteni ca e o prostie, ca trebuie sa il uit, dar in zadar. Acum dupa multi ani ne-am regasit si el imi spune zi de zi cat de mult ma iubeste si ce prostie a facut sa ma lase sa plec. Nu stiu daca si in cazul tau va fi la fel, insa iti pot spune cu certitudine ca poti sa traiesti in continuare si ca merita sa traiesti, ca este permis sa iubesti pe cineva , chiar daca el nu vrea, ca e ok sa ai momente de slabiciune, dar e necesar sa te ridici si sa lupti pt viitorul tau. Lupta pentru cariera ta si gaseste-ti un serviciu, da tot ce ai mai bun din tine si o sa vezi, intr-un fel sau altul vei obtine ce iti doresti. Succes!!!