(06.03.2016)
Un mac, din lume, s-a ivit
pe umăru’mi prea obosit de viaţă…
Am încercat să-l scutur, m-a privit
apoi s-a dus spre altă dimineaţă.
Am adormit în zori de răsărit
şi am visat că umărul mi-e mort…
Am suspinat în vis şi m-am trezit,
dar macul… îmi servea felii de tort.
Încerc a înţelege nebunia
din care nu mai pot să mă salvez…
E adevăr, e doar un vis, este trufia,
sau e durerea ce nu vreau s-o crez?!…
Căci, sânge a început să curgă
din ochii’mi trişti cuprinşi de ceaţă…
Lacrimi de sânge cad din rugă
iar eu dansez cu ele… pentru o viaţă!
Sunt stele roşii, stropi de sânge
ce s-au născut din macul surghiunit,
ce s-au născut din macul care plânge
că mă iubeşte, dar… nu e iubit.
De ce nu sunt un balerin
dansând cu macul, dorul meu!?
Mă simt netrebnic, chiar străin
de mine însumi şi de Dumnezeu.
Mă rog la dimineţi cu rouă,
mă rog la razele de soare,
să facă iar, din mine, lacrimi care plouă,
dar să-mi aducă macul, a mea floare.
Să-l pun pe umerii amândoi
şi, piruete printre amintiri,
să fim de-a pururi dans în doi
iar lacrimi dulci ‘ne curgă din priviri…
