Oare mai pot să scriu? Când speranţa devine minusculă, imperceptibilă…Când cei dragi ţie îşi feresc privirile ca să nu le poţi vedea lacrimile…Nu le poţi vedea, dar ştii că au fost, le vezi urmele lăsate pe obraji. Le spun mereu să nu-şi ferească privirea, să-şi lase lacrimile să curgă, sunt fireşti, sunt omeneşti. Pe mine nu mă deprimă vederea lacrimilor, ele îmi arată iubirea. Pe mine mă deprimă trecerea timpului în incertitudine, mă deprimă faptul că viaţa mea îşi pierde strălucirea, devine ternă, îşi pierde culoarea. Mă deprimă faptul că cei din jurul meu îşi reprimă sentimentele crezând că astfel eu mă voi simţi mai bine. Nu-i adevărat, nu mă simt mai bine! Exprimaţi-vă sentimentele, plângeţi, daca vă vine, râdeţi în hohote, cântaţi, dansaţi, sărbătoriţi viaţa în fiecare zi! Viaţa nu-şi va opri cursul când eu nu voi mai fi! Parcă vă aud, "săraca fată". Nu, nu sunt săraca deloc, şi nu vorbesc de bani, sunt atât de bogată…Sunt cel mai bogat om de pe pământ! Am primit atât de multă iubire, am dăruit o mare parte din ea, am atât de multe amintiri frumoase, am lăsat şi celorlalţi amintiri frumoase, am râs, am plâns şi…încă mai fac asta! Ştiu să-mi păstrez bogăţia sentimentelor. Cu toţii ştiţi asta! Păstraţi şi pentru voi dar faceţi totul ca să şi dăruiţi. Nu e un efort prea mare să dăruiesti iubire, să împarţi zâmbete.Şi nici măcar nu costă nimic. Dar valorează atât de mult! Nici nu vă puteţi inchipui!
http://ro.netlog.com/LeiMar_86/blog/blogid=1547878
……..