De ce il vreau asa mult inapoi?

Obisnuiam sa trec intotdeauna peste foarte repede, niciodata nu imi pasa cu adevarat, niciodata nu am suferit cu adevarat dupa o despartire. Dar acum e diferit si ma intreb: ” De ce? De ce dracu nu treci odata peste? Nu vezi ca el e ok, ca nu ii pasa?” Nu obisnuiesc sa injur, dar acum sunt atat de confuza, atat de obosita sa plang si sa mai sper ca ne vom impaca.Trebuie sa ma opresc, asta imi spun de fiecare data, dar a fost atat de frumos si sa trec peste e atat de greu.
Am inceput sa caut raspunsuri pentru toate intebarile mele si am realizat ca il iubesc cu adevarat. De ce? Nu sunt tocmai tipul de persoana care se ataseaza de ceilalti foarte repede, dar cu el, cu el a fost asa de diferit… De prima oara am vorbit ca si cum ne cunosteam de cand eram mici. Am vorbit cu el despre atatea lucruri despre care nu credeam ca o sa vorbesc vreodata cu o persoana pe care o stiu de asa putin timp. De fiecare data cand vorbeam ma indragosteam de el mai tare si nici macar nu realizam asta. Din cauza asta imi pasa asa mult acum, il iubeam si inca il iubesc.

 
Felul in care ma facea sa ma simt, felul in care ma comportam cand eram cu el, felul in care m-a schimbat fara macar sa incerce asta si ciudatul fel in care puteam sa vorbesc cu el despre orice m-au facut sa ma simt o persoana mai buna, m-au facut sa ma simt libera. iubesc totul la el, orgoliul lui, mintea de copil, varsta (este mai mic decat mine), buzele si zambetul lui. Iubeam sa il enervez si sa ii fac complimente. Doamne, imi e atat de dor de toate astea. Chiar daca nu i-am aratat niciodata iubeam sa il las sa castige, sa ii indeplinesc toate dorintele. Dar toate astea l-au facut sa plece, s-a despartit de mine spunana ca nu se simte liber, ca ii e mai bine singur. Am fost prima lui iubita si am pus totul pe seama asta. El, neavand o prietena pana acum, poate toate asteptarile mele au fost prea mult pentru el.
Am continuat sa vorbim si imi placea asta. E o luna acum, iar eu tot sper sa ne impacam, dar el incepe sa fie distant. Uneori simt ca il enervez, ca il deranjez, iar alte ori el vorbeste cu mine ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu stiu ce sa mai cred, il iubesc asa cu e, dar toata situatia asta ma innebuneste si m-am saturat sa tot sper si sa plang cad imi pierd speranta.
Uneori simt ca ar trebui sa ii spun toate astea, dar exact cand sper mai mult la o impacare, el incepe sa fie distant. Mi-ar placea sa ii spun ca il vreau inapoi, dar el m-a parasit si m-as simtit ca si cum mi-as pierde toata demnitatea. Oricum, el a fost cel care a vrut sa ne despartim, deci ar trebui sa stie ca il vreu inapoi, NE vreau inapoi. Dar, pana la urma, toate astea sunt doar scuze, adevarul e ca imi e frica sa ii spun, imi e frica sa de reactia lui, imi e frica sa pierd ceea ce inca mai avem… Sunt o LASA!
Din momentul in care ne-am despartit mi-am dorit ca el sa regrete si sa imi spuna asta. Poate sa para ca vreau asta din cauza orgoliului meu, dar NU! Vreau asta pentru ca ne vreau inapoi impreuna, pentru ca el, regretand, inseamna el, vrandu-ne impreuna. Obisnuiesc sa fiu egoista, dar el era persoana cu care nu as fi refuzat sa impart. Ma gandesc la el foarte mult, cand sunt singura, cand sunt cu prietenii, el imi apare in minte chiar si cand aud sau vad lucruri obisnuite, pare ca si cum totul ar avea legatura cu el. Sunt o persoana realista, am stiut de la inceput ca nu va dura pentru totdeauna, dar nu m-am asteptat sa fiu asa.
Ce mi-a facut? Ce are atat de special? Adevarul e ca nu stiu, dar el e perfect pentru mine asa cum e. E frumos si atat de destept pentru varsta lui, e grijuliu si atat de iubitor. Iubeam felul in care imi spunea „Te iubesc!” dintr-o data fara nicio legatura cu subiectul despre care vorbeam sau felul in care imi saruta mana dintr-o data. Vreau toate astea inapoi, dar cu fiecare zi imi pierd speranta tot mai mult.

Nu stiu cum se va termina toata situatia asta, dar trebuie sa incep sa ma gandesc la mine, il iubesc, chiar il iubesc, cu toata inima si il voi iubi mereu, dar trebuie sa trec peste, trebuie sa incetez sa ma mai gandesc atat de mult la el si sa las timpul sa isi faca treaba. Daca ma va vrea inapoi candva cred ca voi accepta, chiar stiind cat de mult am suferit. Dar dupa toate astea nu cred ca voi mai putea da din nou atat de multe cuiva.

Comentarii

Comentarii