Buna prieteni!
Am lecturat multe dintre povestirile de pe acest site. Odata, copil fiind aveam convingerea ca numai trairile mele sunt diferite, atat de intense si ca numai eu as putea sti "sa sufar" cu adevarat. Dar timpul te invata, te educa, iti da cunoastere. Fiecare are povestea lui si niciodata nu este suficient de bine expusa pentru a reda cu exactitatea trairile unui om! Asa si eu!
Sa incep "istoria" mea…
In prezent am 28 de ani, ani traiti frumos, curati. M-am casatorit la varsta de 22 de ani, in timpul facultati cu un baiat minunat provenit dintr-o familie dezastruoasa etic, cu probleme de orice fel. Familia lui nu respecta ideea de "familie". El era in acea casa exceptia de la regula. Ne-am casatorit dupa 2 ani, eu dintr-o prea mare dragoste, el sper ca din acelasi motiv. Eu merg pe ideea ca niciodata nu poti sti ce gandeste sau simte un om. Deci, nu vreau sa fac afirmatii eronate! Presupun ca ma iubea, ca ma iubeste. Precizez ca el a fost si este singurul barbat din viata mea.
Acum, au trecut sase ani de casnicie, ani mai mult plini de probleme decat mi-as fi dorit. Ne intelegem, suntem mai mult ca fratii dar problemele de ordin financiar ne-au pus mereu o piedica. Eu am fost mereu obisnuita sa am, el a avut mereu dorinte de marire, cum este si normal. Si de aici.. au aparut discutiile. Apar mereu! Avem o casa frumoasa, cu tot ce ne trebuie, de la parintii mei .. nu este suficient. El este foarte impulsiv si, mai rau, nu realizeaza..eu am obosit! de nervi, probleme, cheltuieli..nu stiu daca il mai iubesc, uneori imi doresc sa fiu singura..dar nici nu pot trai fara el! ar fi atatea de spus! Mi-am dorit un copil..am pierdut sarcina! El mi-a spus sa mai asteptam! Am senzatia ca nu-si doreste un copil! In toti acesti ani eu am fost cea care a tras de aceasta relatie, eu am fost partea optimista, eu l-am mangaiat, eu am rostit "va fi bine". Acum eu as fi fost cea care are nevoie de o mangaiere .. el este incapabil sa-mi spuna "va fi bine". Munceste mult, nu pot sa-i reprosez nimic din acest punct de vedere. Pur si simplu simt ca el nu mai este ce-mi doresc eu. Nu stiu!
Din prea multa singuratate, plus lipsa de activitate la job am intrat pe un chat.. Ideea de chat din prezent nu mai era aceeasi cu cea din liceu. In fine, am cunoscut un baiat. Un fel de a fi care te atrage, situatie materiala mai mult decat excelenta, acel gen de care nu poti fi sigura dar care te atrage intr-un fel teribil! Nu m-am intalnit cu el, m-am gandit ca poate n-o sa ma placa, m-am gandit ca fac ceva gresit, ca-mi stric casnicia, ca nu sunt rationala…am tot gandit! Imi place, recunosc! Mai mult decat mi-as dori!
Timpul trece, tanar nu poti fi mereu…
Ma intreb, care este esenta vietii? Sa iubesti?
La un moment dat intervine monotonia intr-un cuplu, trebuie sa amplifici cu ceva relatia.
Nu-mi dau seama ce vreau, cum e corect sa procedez..pur si simplu nu stiu ce vreau si ce ar fo corect sa fac!
Cu siguranta, stiu sigur ca singuratatea m-ar dobori! Mi-e frica de ea!
Ma simt mai bine sa impartasesc ceva din gandurile mele, o prea putina parte! Toti ar avea atatea de spus. Dar ce e viata pana la urma?
Urasc ca trebuie sa iubim! De ce iubim? Ar fi mai simplu fara sentimente! Si totusi .. fara sentimente, unde mai e esenta? De ce eu pentru mine nu stiu sa aleg? Nu stiu ce vreau! Am obosit sa respect reguli, astept o schimbare dar pentru asta stiu ca si eu ar trebui sa fac ceva..asta nu vine de la sine! Gandesc subiectiv! Nu vreau sa mai iubesc ..
of draguta mea…de cate ori nu ma intreb si eu acelasi lucru.am aceasi varsta ca si tine doar ca nu sunt casatorita…intrebari de acest gen mi.am pus si eu…doar ca viatza mi-a demonstrat ca sunt putin egoista si ca nu stiu sa ma multumesc cu ceea ce am
am avut ocazia sa plec din tzara si in doi ani de zile viatza mi-a dat raspuns la intrebarile mele…
mi -am dat seama ca noi suntem un popor egoist ,rau ,invidios,mereu nemultumit ,niciodata nu suntem multumiti de ceea ce avem,mereu ne trebuie mai mult(daca se poate fara prea mult efort)
sunt atatia oameni bolnavi ,cu probleme muuuult mai mari decat ale nooastre dar umili si care stiu sa se bucure de fiecare zi pe care o traiesc si stiu si sa multumeasca cu putin
noi nu suntem multumiti nici ca suntem sanatosi ,nu suntem multumiti cu nimic….de cele mai multe ori cred ca ar trebui sa ne uitam in jurul nostru,la cei care sufera,la cei care au nevoie de ajutor pt ca de la ei primim cele mai frumoase lectii de viata
incercati a comunicati intre voi….vorbiti de probleme voastre ,gasiti solutii impreuna…se poate
sper sa va fie bine!sa va puteti salva familia!
am evitat sa vorbesc de baiatul cu care tu vb pe net….pt ca …niciodata nu stii cine este in partea cealalta a monitorului…in schimb barbatul cu care "imparti patutul" il cunosti destul de bine,cred eu….
nu te bucura la niste vorbe dulci,gandeste la rece ceea ce vrei sa faci….
take care :*
Buna Cri! merci pt comment-uri! ideea sta cam asa…nu se pune pb sa salvez casnicia noastra pt ca noi ne intelegem si comunicam foarte bine! aici nu este problema de comunicare! pur si simplu vreau o schimbare! ca mai niciodata nu suntem multumiti cu ce avem sunt perfect de acord! asta nu se va schimba…nu sta in firea omului…! referitor la acel baiat de pe net … nu sunt o naiva! din contra sunt foarte circumspecta si incerc sa nu ma incante nimic! pur si simplu imi place sa comunic cu el! ce voi face mai departe chiar nu stiu! … dar la casnicia mea nu am de gand sa renunt! sunt constienta ca stau alaturi de un om bun, pe care, iti confirm, il cunosc destul de bine! iti doresc numai bine!
Daca nu ai de gand sa renunti la casnicia ta atunci fa bine si nu mai intra pe chat deloc. Impune-ti sa zicem 6 luni in care nu mai intri pe nici o camera de chat. Si daca poti, dupa cele 6 luni, mai fa pauza 6 si tot asa.
Crede-ma, stiu ce vorbesc. Am fost si eu in situatia ta, parca citesc cuvintele mele scrise de tine. Voiam aprobare de la cineva, voiam ca cineva sa-mi zica sa-mi traiesc viata si clipa. Din fericire, am avut prieteni buni care m-au sfatuit cum a fost mai bine pentru mine, nu ce as fi vrut eu sa aud. Aproape mi-am pierdut mintile si aproape l-am pierdut pe sotul meu, cel mai minunat om din lume.
Nici eu nu m-am intalnit cu celalat dar mi se parea ca m-am indragostit de el oricum. Mi se parea imposibil sa rup legatura cu oricare din ei dar pana la urma am luat decizia cea buna si nu am mai folosit chat room-uri deloc. A trebuit sa fiu foarte tare si o vreme am suferit dar incet incet am simtit cum mi se ia un val de pe ochi si mi-am dat seama cat de proasta am putut sa fiu in perioada aceea de incertitudine. De mine zic, pe tine nu te judec si nici nu vreau sa te simti atacata cu nimic.
Acum ma simt ca si cum am scapat de o boala grea.
Ma uit la sotul meu si ma simt profund recunoscatoare si datoare lui pentru ca ma iubeste asa de mult. Si il iubesc mai mult decat orice pe lume.
Ce vreau sa zic e ca nu poti sa mergi pe doua carari. Daca nu se pune problema sa renunti la sotul tau, fi tare si renunta la celalat. Trebuie sa alegi si sa te tii hotarata de alegerea facuta.
Daca simti nevoia de o schimbare, vorbeste cu sotul tau si gasiti o modalitate sa va si traiti un pic viata. Mai mergeti la cate un film, la o cina la restaurant sau in cate o vacanta daca va permiteti. Incercati sa va faceti timp si pentru voi si pentru iubirea voastra.
Bafta.