Am ajuns cu sufletul pustiu,cu ochii plini de lacrimi,cautandu-l pe el.Incercand sa fiu puternica,incercand sa strang din pumni si sa-mi spun ca va fi bine,dar totusi au trecut 9 luni si inca amintirea lui este vie.Imi curge prin vene imi pompeaza oxigen in plamani,ma ajuta sa traiesc dar tot odata ma distruge,imi sfasie fiecare speranta.Doar in vis il mai pot atinge,doar acolo il mai pot simtii langa mine…daca asi putea asi vrea sa nu ma mai trezesc,sa nu mai simt durerea asta care nu se mai termina,duerea asta care imi taie respiratie,care ma sufoca si ma lasa incet intr-o balta de durere si de amintiri pictate undeva langa mine.
Albastrul din ochi se sgurge usor ,prelingandu-se pe o adiere de vant si incet incet disparand din irisul meu.E frig afara dar nu simt,eu sunt inchetata de mult,din momentul in care el s-a desprins de mana mia si a lasat-o sa cada usor in gol.Nu inteleg,daca dumnezeu crede ca nu e potrivit pentru mine,de ce nu ma lasa sa-l uit,de ce tot timpul trebuie sa-i resimt mangaierea de ce nu pot merge mai departe,de ce iubirea doare atat?
Buna ti-am citit pov si imi dau seama prin ce treci pt ca si eu sint in aceiasi oala sa zic asa imi pare rau pt tine. chiar miar place sa vb, sa ne cunoastrem .iti las id meu florinaanca87,pup
Drogul iubirii pasionale ca o flacara arzatoare care lasa rani ….intr-o zi va fi o iubire spirituala flacara care mangaie…speranta…