Am sa incep sa povestesc despre cele doua iubiri ale mele care m-au distrus…nici prima oara nici a doua oara n-am stiut sa fac alegerea potrivita sau poate ca de destin nu pot fugi…cum spunea odata bunica mea…Am 22 de ani, la varsta de 16 ani am cunoscut un baiat, nu stiam ce era iubirea pe atunci,pentru mine era un baiat ca toti ceilalti,nimic special,era inca o prietenie copilareasca. Nu-mi placea de el,intial nu aveam nimic in comun,dar dintr-un motiv pueril am devenit iubita lui.Nu-mi placea nimic la el doar faptul ca statea cu mine la telefon si asculta toate prostiile mele, toate momentele triste,tot ceea ce aveam pe suflet. Cel ce in octombrie fusese un nimeni in viata mea de craciun devenise persoana careia ii povesteam cele mai intime secrete ale mele,vorbeam cu el ore in sir la telefon si nu ne plictiseam niciodata,ne intalneam destul de rar caci eu eram la scoala si nu aveam timp.Nu m-am gandit niciodata ca ceea ce incepuse cu un pariu avea sa ajunga cea mai mare iubire a mea,a noastra defapt.A trecut 1an jumate,timp in care ne-am iubit nebuneste,nu era ceva ce ne spuneam des,era ceva ce se simtea,o simteam cu fiecare sarut si la fiecare imbratisare. Fata care anterior fusese egoista,aroganta,devenise blanda ca un ingeras,iubirea schimba oamenii…
Dar cum nicio minune nu tine mai mult de 3zile si a mea se terminase.stiam ca ma iubeste extrem de mult,imi demonstrase si datorita iubirii incepuse sa ma sufoce,imi dadaea msj din 5in 5minute,ma suna la fiecare jumatate de ora,era extrem de gelos si avea tot timpul teama ca ma va pierde. Evident rebela fiind nu i-am permis sa imi controleze viata,nu suportam ideea asta,asa ca am decis sa rup relatia si m-am combinat cu un prieten de-al lui,a fost ceva trecator caci ne-am impacat, ne iubeam enorm,dar eu nu mai suportam presiunea aceea,ideea de control si de a da explicatie pt fiecare lucru pe care il faceam,ma omora psihic. O alta problema era ca parintii mei nu imi permiteau sa stau cu el,poate ca si asta a alimentat iubirea noastra caci lucrurile interzise sunt intodeauna cele mai frumoase. Gelozia,posesivitatea,"inselatul meu", parintii mei au contribuit la distrugerea relatiei.
Eu nu-mi doream langa mine un barbat care sa ma jigneasca pt k il cuprindeau momente de gelozie absurda,nu-mi doream o persoana care sa-mi ceara explicatii pt ceea ce faceam,voiam libertate asa ca am ales-o,ne-am despartit,desi sufeream extrem. La 18ani am cunoscut un alt baiat,am crezut ca atunci totul va fi perfect,va fi asa cum imi doresc eu. Parintii mei erau de acord cu aceasta relatie,crescusem,era altceva,iar el din punctul meu de vedere era perfect,era educat,cult,inteligent,opusul celuilalt,dar gol pe dinauntru. La fel ca si prima data,nu m-am gandit la nimic serios,defapt nici nu credeam ca rezistam mult timp impreuna,dar timpul a trecut si suntem si astazi impreuna.Am trecut foarte greu peste sentimentul de iubire pentru celalalt,faceam tot timpul comparatii intre ei (greseala mea).Intial totul era perfect,el ma iubea(sau asa credeam atunci,acum nu mai stiu),ma respecta,nu ma sufoca,nu-mi cerea explicatii,imi accepta deciziile asa cum erau.Dupa un timp insa lucrurile au inceput sa se schimbe,baiatul acela calm devenise nervos din orice,imi cerea explicatii care efectiv nu-si aveau rostul,nu-i pasa daca eram bine sau rau, daca ma simteam rau imi spunea ca merit ca nu am grija de mine,aici faceam comparatie cu fostul care oricat de certati am fi fost niciodata nu mi-a spus asa ceva,trecuse 1 an,iar el devenise primul meu barbat.Am crezut ca lucrurile vor merge mai bine intre noi,incepusem sa tin la el crezand ca ma iubeste,dar atunci cand ma atasasem mai mult de el exact dupa ce devenisem femeia lui lucrurile incepusera sa mearga din rau in mai rau…imi impunea sa nu mai vorbesc la telefon cu prietenele mele,sa nu mai ies din casa fara el.Am fugit de destin,dar m-a prins din urma nici nu stiu cum era mai rau cu celalalt sau cu el…
Au trecut 4ani,suntem impreuna iar eu treiesc un cosmar…de putin timp am aflat ca acum 2ani m-a inselat iar asta m-a terminat total,nu mai am incredere deloc in el,simt tot timpul ca ma inseala,ca ma minte la fel cum a facut timp de 4ani.In fata mea era perfect,dar in realitate era o persoana rea pt care doar banii dau valoare unui om nu esenta lui,nu e sufletist,nu stie ce-i aia mila,minte tot timpul,asta-i el cu adevarat dar in fata mea a afisat o alta fata,dar eu i-am descoperit defectele pe rand si l-am iertat de fiecare data. Nu inteleg de ce in prima relatie si intotdeauna am fost o fata ambitioasa orice sentimente as fi avut,oricat de puternice am avut intotdeauna puterea sa rup relatia si s-o iau de la capat,dar cu el este altceva,are puetere totala asupra mea,asupra mintii mele,imi dicteaza viata cum vrea el,ma joaca pe degete si nu inteleg de ce sunt atat de dependenta de el pt ca facand o comparatie asupra sentimentelor am iubit mai mult in prima relatie,dar acum parca sunt hipnotizata,fac tot ceea ce-mi spune sunt practic marioneta lui.
Desi am aflat ca m-a inselat eu l-am iertat atunci pe loc si ma doare si ma intriga ca el nu apreciaza asta,mi-as fi dorit sa am puterea sa-l parasesc atunci pt ca imi e extrem de greu sa traiesc asa cu el,fara pic de inceredere si fara sa am putere macar sa-mi spun parerea.pt el sunt un nimeni care n-are drept sa vorbeasca,sa-si spuna parerea sau dorinta, sunt o sclava care trebuie sa execute ordinele asa cum vrea el.Regret ca n-am avut puterea sa-l parasesc atunci caci cine insala o data o face mereu,nu stiu cum sa trec peste el,peste faptul k m-a inselat,cum sa am puterea asta sa ma apreciez pt ca sunt intr-o stare depresiva cumplita.Imi amintesc ca radeam atunci cand fostul imi spunea ca viata lui e in mainile mele,ca un singur cuvant de-al meu il poate distruge,acum trec si eu prin aceleasi sentimente,desi l-am iubit i-am facut rau,eram doar o copila n-am stiut sa pastrez o relatie,am ranit desi am iubit,iar acum toate lucrurile mi s-au intors.
As da orice ca prietenul meu sa se schimbe,sa aprecieze toate lucrurile pe care le-am facut pt el,toate sacrificiile,desi in adancul sufletului stiu ca nu se va schimba,am incercat sa discut cu el,dar n-am cu cine,simt si cred ca e altcineva intre noi…tot ce-mi doresc este sa-mi dea dumnezeu o putere sa trec peste dependenta asta de el si sa am pueterea sa-i spun "pana aici,ti-ai batut destul joc!",dar … Am vrut sa repar greselile din trecut,m-am maturizat de asta am si iertat si am facut atatea sacrificii,dar nu s-a meritat.Peste inselat nu se trece pt ca mie mi s-a raspuns cu "ai fost o persoana indecisa,e problema ta daca suferi,asa sunt eu,nu-ti convine,nu-mi pasa!".
E extrem de dureros sa traiesc cu o persoana fara sa ai incredere in ea si sa te gandesti la tot pasul k te insala si te minte si mai durereos e sa n-ai puterea si demnitatea sa iti spui punctul de vedere si sa pui punct.
E o problema destul de delicata. Nu am experienta suficienta de ati da un sfat, ci incerc doar cu parerile mele.
In copilarie cu primul tau baiat asa este. Mergea totusi o relatie rupta caci pana la un anumit punct, se ajunse-se prea departe. Nu poti cere explicati chiar asa non-stop pentru ceea ce face persoana respectiva. O iubesti? Laso libera sa traiasca. Asta a fost ce a fost.
Cu al doilea prieten , care inca il ai din cate inteleg, as putea zice ca este vorba aici de superioritate. Tu te simti dependenta de el din cauza faptului ca el a luat o mare superioritate asupra a tot ceea ce se intampla, inclusiv cu tine. As putea zice ceva de genul , un stapan care isi toaca servitorul, dar din mare puterea care o detine stapanul, el nu poate pleca sau spune ceva. Cam asta vad . Insa tu stii mai bine. Sa ai puterea sa poti trece de asa ceva, este sa iti gasesti inauntrul tau. Tu in momentul asta zici ca esti in depresie, chestia asta te afecteaza caci iti tulbura gandurile si nu poti avea pace ca sa capeti putere. Ar fi bine o buna perioada de timp sa nu mai dai atentie chiar la tot ce zice, fa niste plimbari prin parc, pe undeva unde este liniste, ca sa iti poti aduna gandurile. Gasesti o liniste stand de vorba cu o persoana apropiata si sa ii spui tot ce ai pe suflet, ( sa te descarci este cel mai bine ). Si usor usor vei putea trece peste acest moment, si daca chiar asta ai vrea, sa iti gasesti puterea sa spui acele cuvinte.
Aaa ! Sa nu uit . Sa nu crezi ca este ceva gresit ca ai iertat ca tea inselat prima data. Este ceva care merita respectat. Ai avut taria sa il ierti caci chiar ai sentimente pentru el. Dar a doua oara daca se intampla, poti ierta in adancul sufletului ceea ce a facut, dar nu poti sta langa el, caci tu vrei cu totul altceva de la viata. Nu o viata in minciuna traita.
Nu prea te pot ajuta cu un sfat, din lipsa mea de experienta. As mai putea zice ca tu ai picat si intr-o dragoste orbeasca. Treci de ea, ca altfel vei trai in minciuna, daca acestui barbat ii place asa ceva.
Daca doresti detin anumite metode si practici care ar pune capat la acest cosmar in care te zbati! Raspunde-mi daca doresti sa ma contactezi!
Salut.
Destinul e ceea ce ti se intampla in urma actiunilor tale, deci treci prin aceasta situatie deoarece ai o lectie de invatat asa cum ai specificat si tu la sfarsit 🙂
Apoi, nu este iubire atunci cand oferi ceva si astepti recompensa in schimb, nu, aici vorbim despre atractie sexuala ceea ce nu are legatura cu iubirea.
Legat de prima relatie, ai ajuns "sa-l iubesti" deoarece ai stabilit o conexiune foarte profunda cu el, ceea ce iti ofera acel sentiment de atasamnet si apreciere.
Sa-ti dea Dumnezeu putere? El a dat putere fiecaruia dintre noi, insa multi nu stiu asta, nu vor sa o foloseasca, le e frica!
Gandeste-te bine:
Vrei cu adevarat sa pui capat cosmarului asta sau te minti singura?
Eu cred ca undeva in subconstientul tau, inca vrei sa ramai in situatia asta, pentru ca daca nu voiai spunea-i simplu " S-A TERMINAT!".
Decizia e numai a ta si stiu ca iti este destul de greu sa iei una, pentru ca oamenii traiesc fie cu frica fie cu dragoste ( majoritatea cu frica).
Draga mea, daca tu nu ai pretentii mai mari inseamna ca meriti tot ce ai!
Doreste-ti mai mult si lupta pentru asta! Cu curaj inainte!
buna crissti…tu vorbesti exact k si prietenul meu atunci cand vrea sa ma raneasca…nu stiu cati ani ai,ce experienta de viata ai,dar sunt ferm convinsa k n-ai iubit niciodata .. nu poti pune capat unui relatii de 4ani asa pur si simplu,ideea e k prietenul meu are temperamentul lui,e o persoana rece,indiferenta la tot, reactioneaza doar in momentul cand ii cer sa ne despartim…dar degeaba, sa nu crezi ca-s o tarancuta cu basma in cap care face doar ce-i dicteaza barbatul,sunt o femeie care isi cunoaste valorile si n-am nevoie de nimic altceva din partea lui decat de afectiune…asa sunt eu si ca mine nu-s multe..nu-i ofer iubire conditionata in niciun caz,am facut extrem de multe lucruri pt el,i-am fost alaturi cum nu i-au fost nici proprii parinti,chiar consideri ca cer prea mult cand spun ca am nevoie de afectiune,de intelegere,de sprijin,se presupune k suntem un cuplu,pt asta suntem impreuna sa ne sprijinim reciproc,nu doar eu pe el, iar daca aveam nevoie de aventuri era foarte usor si rezolvam problema cum ai spus tu "nu merge,altul la rand",dar eu nu pot fi asa,am demnitatea mea… am luat masuri, am stat despartiti o luna timp in care el s-a tinut zi de dupa mine,in ideea ca ma ruga in cel mai frumos mod sa ne impacam,a facut multe lucruri frumoase pt mine,ma cunoaste,stia exact ceea ce facea,l-am iertat si am dat o noua sansa relatiei pt k am crezut in iubire,am crezut k se va schimba,dar…degeaba…iti multumesc oricum pt parerea ta dar m-ai judecat total gresit,in viata lucrurile sunt mult mai dificile decat par si e foarte usor sa dai un sfat cand nu esti macar intr-o situatie asemanatoare…
buna cosmin…iti multumesc pt com.esti de apreciat ca te-ai abtinut de la sfaturi inutile si nu m-ai judecat in niciun fel,asta dovedeste ca esti o persoana nobila care isi cunoaste valorile,lipsita de aroganta…si sa stii ca desi tu ai spus ca nu ma poti ajuta cu vreun sfat ai facut-o prin faptul k m-am bucurat k ai inteles exact care e problema mea…ai inteles ca eu nu cer luna de pe cer,nu-mi doresc masini,haine de firma etc..vreau ca el sa fie langa mine atunci cand am nevoie de el, sa ma sprijine cand "cad", sa-mi ofere caldura si afectiune , eu nu consider ca asta se cheama iubire conditionata…eu iti ofer totul dar tu…daca suntem un cuplu inseamna ca trebuie sa ne respectam dorintele unul altuia, sa fie o reciprocitate intre noi,nicidecum nu inseamna k iti conditionez iubirea, adica eu sa fac intru-totu voia ta,iar eu..cu mine cum ramane ca se presupune ca ma iubesti..cam asta e problema..eu inca sper ca se va schimba n-as vrea totusi sa dau cu piciorul la 4 ani de relatie si mai ales k pt mine conteaza extrem ca a fost primul meu barbat,tot ce-mi doresc e sa scap de dependenta asta sau nu stiu sa nu mai fiu atat de sensibila sa ma afecteze fiecare gest urat sau vorba de-a lui si sa nu mai am sentimentul ala absurd k lumea incepe si se termina cu el…oricum sunt perfect constienta ca eu mi-am creeat dependenta asta prin principiile mele invechite,dar asta e,asa m-a lasat dumnezeu,cred ca schimbarea va trebui sa inceapa prin a ma accepta pe mine asa cum sunt..mersi mult inca o data
ce sa iti zic … imi pare rau de situatia ta …dar din cate mi-am dat eu seama tu vrei sa suferi… de ce zic asta ? iai zis lui crissti ca te-a judecat … nu e asa el nu te-a judecat a zis ceva ca sa deschizi ochii si sa vezi cu adevarat cine e persoana de langa tine . din ce ai scris tu imi dau seama ca nu vrei sa o termini cu el cu toata ca el te umileste si nu iti ofera acea iubire pe care zici tu ca o vrei sau acea afectiune din partea lui . DACA EL NU ITI OFERA ACEST SENTIMENT… DE CE MAI STAI CU EL …CE TE RETINE SA II ZICI CE AI PE SUFLET ???. doar sperand ca se va schimba nu inseamna ca o va si face . Eu unu nu cred intrun viitor bun in aceasta relatie din ce povestesti tu, iar daca se va ajunge mai departe atat timp cat vei fi cu el vei suferii totdeauna . el nu se va schimba pentru ca sia dat seama ca tu il iubesti si ca te poate ” modela” dupa cum vrea el . Imi pare rau daca te simti jignita de ce am scris aici . ITI DORESC NUMAI BINE .
pt k daca l-a inceput am tratat totul copilareste si nu ma prea ocupam eu de comporatmentul lui, nu ma gandeam k voi ramane atata timp cu el, dar anii au trecut si simt k sunt in defavoarea mea, eu am planuri de viitor dar nu-mi doresc un tata la copii atat de rece..probabil k acesta-i felul lui,nu se va schimba..si de renuntat la el mi-e foarte greu, nu zic imposibil,ci destul de greu si asta realizez abia acum cand au trecut anii…si repet e foarte usor sa dai un sfat..ideea e ca el e o persoana destul de perspicace, spre exemplu acum suntem certati pot zice, se comporta extrem de bine, stam 2-3 zile certati dupa care ne impakm e totul ok2-3 zile si dupa aceea isi reia comportamentul…speranta moare ultima dar pana la urma moare si ea iar in cazul meu in adancul sufletului stiu k nu se va schimba,dar nu stiu poate intr-o zi voi avea puterea sa pun punct pt k e clar nu ne potrivim,nu spun k el un monstru,dar nu e ceea ce caut..el imi poae oferi doar lucruri inerte,doar financiar,dar pe mn nu banii ma fc fericita..in fine..
apropo de chestia cu sentimntalismul meu..e specific speciei umane femeiesti ;)) inclusiv genetic vorbind…o buna parte a creierului femeilor se ocupa cu asa ceva,in schimb ce la barbati nu e asa..asta e asa ne-a lasat pe noi dumnezeu,iar femeile puternice au o gena barbateasca in ele (si nu de la tata mostenita)..(glumeam)…iar eu reprezint feminitatea in adevaratul sens al cuvantului, sunt extrem de sentimentala, dar imi pot tine in frau acest sentimentalism,doar cu el nu pot…in viata toate au un inceput fie in bn fie in rau, toate sunt lectii de viata dar eu m-am saturat de lectia asta,jur..