Nu ma voi lungi cu povesti nemuritoare,nu voi mai intra in detaliile care oricum nu ar ajuta cu ceva,voi spune doar atat,ne legau amintiri extraordinar de placute,eram poate in unele momente cei mai buni prieteni,si nimic nu parea sa ne indeparteze.Credeam in prietenia dintre un barbat si o femeie,pana mi-am dat seama ca pe zi ce trecea sentimentele mele se transformau intr-o iubire adevarata,pura..cum nu mai avusem parte,gandul ca il iubesc ma facea fericita,dar ma ingrozea alt gand,cum ii voi mai ascunde asta,deja ceva se schimbase.Eram doi oameni care trecusera de faza copilariilor,si totusi,am decis sa dispar din viata lui,fara sa spun ce simt,un simplu adio,la care nu a vrut sa imi raspunda,a ales sa insiste…sa afle motivul,iar eu ce am facut?am ales sa risc si i-am spus fara sa ma mai gandesc la consecinte.tot ce simteam,tot ce ma apasa,si de ce vroiam sa fug,poate de dragostea vietii mele.sau poate nu…
au urmat zile placute,ma simteam apreciata pentru ca reusisem sa imi recunosc sentimentele fata de el,parca totul era mai frumos decat as fi visat,mai ales cand mi-a spus,hai sa vorbim de noi,ce iti spune inima ta ne vizeaza pe ambii,puteam sa il iau ca un semn….ca si el simte ceva,nu regretam ca am riscat,iar azi…ne tratam cu indiferenta,desi ambii spunem ca suntem cei mai buni prieteni,ca asa vom ramane,chiar daca el intr0un final a decis sa recunoasca ca nu simte nimic,si ca noi doi nu vom avea o relatie…..cand incepusem sa sper…mi-a spus asta,cand totul intre noi parea sa devina ceva si mai strans,s-a rupt tot,si de ce?din cauza fostelor…..din cauza altor persoane care nu au stiut sa pretuiasca,din cauza schimbarii lui radicale.De ce oamenii sunt oare atat de radicali,de ce mereu generalizam si bagam toti oamenii in aceeasi problema.Ne spunem prieteni,si ne tratam cu indiferenta,lui nu ii mai pasa,si totusi e revoltat ca nu il mai caut,iar cand il caut ma alunga,sau e indiferent.Ma intreb,oare s0a meritat riscul asta?oare,e bine sa riscam mereu.e bine sa ne gandim totusi si la consecinte?I-am zis si l-am pierdut si ca prieten….daca nu ii spuneam,m-as fi intrebat si acum,ce ar fi fost daca…..acum totul e confuz,nu mai stiu daca am luat tocmai cea mai buna decizie…am trecut prin toate situatiile dintr-o vorba…"Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi.Sa speri implica riscul de a fi ranit.Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres ,dar riscurile trebuie asumate ,deoarece cel mai mare risc in viata ,e sa nu-ti asumi nici un risc"Cu ce m-am ales ca mi le0am asumat?:(oare unii oameni chiar merita?spuneti voi….a meritat?
[…] Decizia,riscul si urmarile… Thu Aug 19, 2010 22:43 pm Nu ma voi lungi cu povesti nemuritoare,nu voi mai intra in detaliile care oricum nu ar ajuta cu ceva,voi spune doar atat,ne legau amintiri extraordinar de placute,eram poate in unele momente cei mai buni prieteni,si nimic nu parea sa ne indeparteze.Credeam in prietenia dintre un barbat si o femeie,pana mi-am dat seama ca pe zi […] […]
nu sti ca pana nu risti nu castigi???dar uneori mai si pierzi…asa suntem noi fetele punem suflet si ne trezim ca am luptat degeaba eu iti zic mai bine sa iti cauti pe alcineva….
Pai asa e vorba,dar se pare ca la mine a fost invers,am pierdut,si totusi nu stiu daca il urasc,nu pot sa il urasc ca nu simte la fel,insa nu il inteleg de ce a ales cea mai proasta solutie…a vrut sa ma raneasca mai putin,si m-a ranit enorm,suntem "prieteni",si totusi nu prea mai suntem,si nu e chestia de cautat pe altcineva,ca barbati sunt. e drept…incerc sa inteleg daca eu sunt unica vinovata de distrugerea a tot ceea ce conturasem impreuna,de cat de frumos pornise amicitia noastra,si unde a ajuns……e clar ca trebuie sa invatam sa pierdem,dar ne mai intrebam si de ce…..de ce tocmai noi…cand defapt au gresit altii,de ce platim greselile altora?DE CE e totul atat de nedrept…
nu nu cred ca merita sunt niste nesimtitii nu ne cred ca suferim,eii nu pun ls suflet tot ca noi,noi suntem cele care suferim primele si tot o data suntem niste prostute ca ne _n dragostim de niste persoane care cred ca nu merita toata dragostea noastra nu o merita trebuie sa fim si noi ma-i dure
va cred fetelor stiu ce e sa suferi.e greu da f greu sa iuesti si sa nu fii iubita sa-u sa nu simtii ca esti iubita si eu sufer dar ce sa ma-i facem asta e viata si o ducem pana intro zi ca nu cred ca putem sa ma-i suferim mult.da sigur eii sunt nedreptii cu noi nu stiu sa ne arate ce e iubirea noi femeile vrem sa simtim ca suntem iubite .
Ai facut foarte bine ca ai spus ce simti,este exact ca vorba aia care ai scris-o tu,in viata trebuie sa iti asumi riscuri,daca nu ii spuneai ,toata viata te-ar fi chinuit intrebarea ”ce ar fi fost daca”?Ceea ce nu e deloc usor.Eu spre deosebire de tine,niciodata nu am avut curaj sa imi arat sentimentele si crede-ma ca am avut foarte mult de pierdut ,asa macar stii o chestie.Bravo! Si iti urez bafta in dragoste si in toate!
Mersi lara,sa stii totusi ca nu eram atat de curajoasa pana sa il cunosc pe el,prietenia noastra..m-a invatat multe,el m-a facut sa ma schimb in ceva ce nu regret,sa rad sa am curaj sa spun ce simt,stiam foarte bine ca era un om care prefera adevarul spus in fata oricat de dureros ar fi fost la fel ca si mine,asta m-a facut pe mine atunci sa aleg sa risc,si am riscat…iar acum la ceva timp dupa toate cele intamplate.pot sa spun,ca probabil as face la fel,nu am avut mai multe de pierdut totusi decat daca fugeam de el,incercand sa imi ascund sentimentele,asta ne-ar fi facut sa iesim unul din viata celuilalt pentru totdeauna,inimii nu ii poti dicta,si nici speranta nu trebuie pierduta definitiv,de aceea eu am decis acum cateva zile sa imi accept situatia,si sa sper ca timpul va mai face ceva ca relatia noastra de prietenie sa poata fi salvata,si rezultatele parca incep sa apara.Multa bafta si tie,si cand vei iubi,sau daca iubesti,nu evita sa iti arati sentimentele,arata-le,dar pastreaza si putin mister,parca merge mai bine:)
hmm….si eu am trecut printr-o experientza k si a ta…insa am pierdut la fel k si tine…si acuma dupa ce mi-am revenit pot spune A MERITAT sa spun ce simt….am suferit enorm si m-am blocat psihic la momentul ala nestiind pe unde sa o iau…insa acolo sus exista un INGER pt fiecare si m-a ajutat sa trec peste…desi a fost o perioada f grea….acum e bine….sunt singura si cu sperantza k undeva exista pt fiecare dintre noi un suflet pereche care va veni intr-o zi…..
prin aceeasi situatie trec si eu in momentul asta ,singura diferenta este ca eu i.am marturisit ceea ce simt,el mi-a spus ca oarecum observase ca incep sa il privesc cu alti ochi dar ca nu este pregatit sa inceapa o rel deoarece avusese experiente anterioare nefericite si nu vroia sa strice o frumoasa relatie de prietenie….suntem prieteni si in ziua de azi desi imi este foarte greu pt eu simt mult mai multe dar nici nu vreau sa il pierd sau sa il presez …iti doresc multa bafta si sa poti trece peste ….daca vrei sa afli pov mea citeste pov PRIETEN SAU IUBIT.
eu cred ca tu ai luat decizia buna,stii cum stai si esti puternica sa mergi mai departe.lasa totul in urma,intrrupe contactul cu el si uita-l.nu e usor sa uiti o iubire dar trebuie sa stii ca undeva ,cineva te asteapta si te va iubi cum meriti,draga mea.asa ca fii tare cum banuiesc eu ca esti si mai departe…bafta multa
Multumesc…pt tot,ce pot sa va spun e ca aproximativ o luna si ceva…am evitat orice contact cu el,si nu l-am mai bagat in seama vorbeam cu el doar daca el ma cauta,intr-o zi am primit chiar si reprosul de ce il evit,ce am cu el,de ce vorbesc cu el doar atunci cand el vorbeste cu mine si in rest nu ii dau nici un semn de viata.M-am simtit bine recunosc la asemenea repros,a dat dovada ca ii pasa si ca nu se simte tocmai bine cand nu mai e in centrul atentiei si nu mai comunicam ca alta data.Ieri l-am revazut dupa mai bine de o luna,reintalnirea a fost…..neasteptat de placuta,dar nu ma arunc in sperante aiurea,timpul va spune totul.Bafta si voua,tinem legatura!