Despărțire

0
2213

Vântul vâjâie printre frunze și crengi
Așa cum ea,printre dinți,
Aruncă blesteme și vorbe amare.
De durere scoasă din minți,
În inima ei e răcoare,
În acea zi simte că moare
Și că de amărăciune își dă ultima suflare.
În sufletu-i e jale, pelin și plânsoare –
– Se mai întoarce el vreodată oare?
Departe i se duc speranțele
Ca un stol de egrete spre sud
Și în locul lor se disting regretele
Pe obrazul ei ud.
A început să plouă în suflet și afară,
Natura, de durerea destrămării dragostei,
Plouă cu frunze uscate și lacrimi,
Îndurerată, parcă și ea se înfioară.

Comentarii

Comentarii

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.