Despărțire

0
1049

Vântul vâjâie printre frunze și crengi
Așa cum ea,printre dinți,
Aruncă blesteme și vorbe amare.
De durere scoasă din minți,
În inima ei e răcoare,
În acea zi simte că moare
Și că de amărăciune își dă ultima suflare.
În sufletu-i e jale, pelin și plânsoare –
– Se mai întoarce el vreodată oare?
Departe i se duc speranțele
Ca un stol de egrete spre sud
Și în locul lor se disting regretele
Pe obrazul ei ud.
A început să plouă în suflet și afară,
Natura, de durerea destrămării dragostei,
Plouă cu frunze uscate și lacrimi,
Îndurerată, parcă și ea se înfioară.

 

Comentarii

Comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSecret Love
Articolul următorPuzzle

Lasă un răspuns