17.01.2017 –
Din care sferă osândită, din care univers pierdut,
ai prins puteri, ai prins curaj şi în calea mea ai apărut?!
Din care sferă tremurândă, din care negură amară,
ai plămădit speranţe, vise ce în veci ‘or să ne doară?!
Din care sferă obosită, din care somn rătăcitor,
furat-ai stelelor lumina când te-au lovit nimicitor?!
Din care sferă adormită, din care amintire goală,
al nostru cer şi doar al nostru, tu l-ai zidit prin foc şi smoală?!
Din care sferă înfrigurată, din care iarnă dezgolită,
ai strâns grămezile de lacrimi să-mi spele faţa pârjolită?!
Din care sferă înmărmurită, din care piatră de smarald,
te-ai prefăcut în fir de iarbă ca să nu văd cum ochii-ţi ard?!
Din care sferă de granit, din care stâncă pătimaşă,
ai fi dorit să mă săruţi când eu ți-am fost pizmaşă?!
Din care sferă nenăscută ce-şi cată, încă, ziditor,
găsit-ai calea să renaşti chiar de ţi-a spus că-i eşti dator?!
Din care sferă înlăcrimată, din care bulgăre de foc,
tu ai zburat, ai fost scânteia ce în sufletu-mi aflat-a loc?!
Din care sferă infinită, din care stele, care nor,
nu vrei să smulgi acest răspuns cum că eşti… zeu, nemuritor?!
Din care sferă roz finită, din care lună, care soare,
nu poţi primi răspunsul trist cum că eu sunt… o muritoare?!
Din care sferă argintie, de praf, de dor înconjurată,
ai încercat să te salvezi şi, astfel, eu am fost salvată?!
Din care sferă, care stea,
ai reuşit a evada?!…
