Ploua…E una din acele zile de vara cand ploua cu picuri mari,dar linistit,nu tuna…nu fulgera…Sunt iar in gradina lui buni…imi indrept privirea spre cer,deschid bratele larg,cu palmele in sus si inchid ochii…Vreau sa simt ploaia…asa cum m-a invatat mama cand aveam vreo sapte anisori…Un parfum suav de trandafiri ma invaluie si o dulce amintire navaleste incalzindu-mi sufletul…O vad pe mama,cu parul ei negru si lung,cu ochii ei atat de frumosi,luminati de cateva zile de o lumina tainica…
-Mami,ploua,nu intram in casa?
-Nu,puiule,azi stam in ploaie,te invata mami cum sa simti ploaia…
-Dar din ce-i facuta ploaia?
-Ploaia aceasta linistita,care cade peste noi ca o binecuvantare,este facuta din lacrimile de bucurie ale oamenilor…Vezi cum se invioreaza florile cand cad picaturile de ploaie peste ele?
-Pot sa stau in ploaie?
-Da,puiule,ploaia o sa te ajute sa cresti mare si frumoasa,iar parul iti va fi fin ca matasea…
-Dar grindina din ce-i facuta?
-Grindina…din lacrimile oamenilor rai…lacrimile lor ingheata si acolo unde cad sunt ca un blestem…
-Dar blestemul ce e?
-Ei,puiul mamei,e mai bine sa nu stii niciodata ce e un blestem,trebuie sa stii doar ca e ceva rau…
-Mami…dar fericirea ce e?
-Cum sa-ti explice mami ca sa intelegi?…ia sa vedem…mai stii ca acum doua seri,cand eram cu totii:mami,tati si tu,pui micut de om,mami ti-a spus ca vei avea un fratior,iar tu ai sarit in sus de bucurie,alergai prin casa si nu stiai ce sa faci si ce sa spui,ne-ai imbratisat pe amandoi…Ceea ce ai simtit atunci si am simtit cu totii,se numeste fericire…
-Nu mai ploua…pot sa deschid ochii?
-Da draga mea,poti sa-i deschizi…
Am deschis ochii si ,cum fata mea,era inspre cer,am vazut pentru prima data curcubeul,dar nu stiam ce e..
-Mami,uite sunt niste dungi colorate pe cer…
-E curcubeul ,puiule…
-Din ce-i facut curcubeul?
-Soarele,in drumul lui pe cer,de la rasarit si pana la apus,se uita in jos si culege toate zambetele copiilor,iar atunci cand ploua si el s-a saturat de atata ploaie,arunca zambetele peste nori,iar norii se dau de-o parte.De aceea curcubeul e atat de frumos colorat,de la zambetele copiilor…Gata,puiule,a stat ploaia,mergem sa ne schimbam,ca sa nu racim…
Intr-adevar,ploaia s-a oprit,deschid ochii si mama nu mai e langa mine,eu nu mai sunt copil,dar totusi…zambesc soarelui si-l las sa ia zambetul cu el,cine stie,poate intr-o zi o sa-l arunce peste nori si zambetul meu va fi o parte mica dintr-un curcubeu fermecator…chiar daca eu nu mai sunt un copil…
