DISTANTA POATE UNI DOUA PERSOANE

Povestea mea poate nu-i la fel de interesanta si plina de invataminte ca celelalte,dar e plina de durere,de dragoste si multa speranta.

In clasa a-5-a a trebuit sa schimb scoala si am mers la o scoala un pic mai departe de casa. Initial a fost un pic cam greu pentru ca nu cunosteam pe nimeni si nici locul. Trecand direct la esenta,inca din prima zi de scoala un baiat din noua mea clasa mi-a atras atentia. Eram clasa a-5-a,stiu,eram foarte mica,dar asta nu inseamna ca sentimentele nu pot exista si la o varsta asa frageda. Cu timpul am realizat ma atrage din ce in ce mai mult. Partea mai putin frumoasa e ca el era tipul de baiat care nu prea vorbea cu fetele si isi vedea de treaba lui(invata foarte bine si dedica destul de mult timp studiului,tocmai ca era primul in clasa). Erau putine momentele cand vorbeam,iar cand o faceam,nu dura foarte mult si nici nu era una dintre cele mai frumoase discutii. S-a terminat clasa a5a si nu stiam daca si el simte ce simteam si eu,desi o mica banuiala buna aveam,dar mereu era distrusa de gandul ca el sigur nu s-ar gandi la o fata ca la o iubita.

 
A venit si clasa a6a. Aceeasi situatie. Eram destul de distanti desi uneori e de ajuns o privire ca sa intelegi 1000 de cuvinte. Vroiam sa stiu tot despre el. Ma interesam pe unde puteam de el ca sa aflu cat mai multe de familia lui si de el. Erau zile norocoase in care poate vorbeam un pic sau glumeam,iar cand ajungeam acasa incepeau miile de intrebari: „oare ma place si el?”, „cum ar fi daca i-as zice direct?” , „cum ar fi daca am fi impreuna?”. Normal ca nu am avut curaj sa-i spun nimic. Se termina si clasa a6a. Urmatorul an a fost un pic mai urat…inca speram sa aflu cu exactitate daca ma place sau nu,dar nimic.
In sfarsit vine clasa a8a. Nu stiu ce s-a intamplat,dar amandoi eram schimbati. Cred ca ideea ca se termina generala si nu ne mai vedem,ne-a speriat si am inceput sa vorbim mult mai mult. Pe zi ce trece era din ce in ce mai bine,adica incepeam sa ma conving ca si el ma place. Stii cum e la scoala,mai o gluma,mai o tema copiata,mai un ajutor in timpul testelor si gata,am inteles ca impartaseste acelasi sentiment. Era foarte rusinos si stiam ca niciodata nu mi-ar fi spus ca ma place asa ca intr-o zi,el a mers la baie iar eu l-am urmarit,am intrat imediat dupa el si l-am sarutat fara sa zic nimic. El era foarte surprins si dupa mi-a zis „asta mi-a placut”. De atunci…a inceput o alta viata.

 
El statea in banca din dreapta, paralela cu a mea. Era foarte aproape de mine. Chiar daca am avut curajul sa il sarut,nu am reusit sa ii zic ca il plac,asa ca intr-o zi,in timpul orei de chimie,i-am zis ca eu o sa scriu ceva pe banca mea si el sa fie atent la cum misc mana si sa inteleaga literele. El a acceptat desi era un tip foarte serios cand venea vorba de „prostii” de astea. I-am scris: „Mie imi place de tine.” . El a citit si a inteles perfect ce scrisesem,iar dupa l-am intrebat: „si tu?” si mi-a zis: „Tu ce crezi?”,bineinteles ca am zis „nu stiu”,iar el mi-a raspuns zambind „eu zic ca da”. Jur ca eram in al noualea cer. (asta se intampla in luna aprilie)Asteptasem aproape 4 ani raspunsul ala.

 
Cum am zis,a inceput alta viata de atunci. Eram enorm de fericita,de abia asteptam sa merg la scoala. Am inceput sa vorbim la telefon si sa ne vedem. El mi-a spus ca nici el nu s-ar fi gandit vreodata ca vom fi impreuna si ca se gandea in fiecare zi cum ar fi daca eu l-as fi placut.
Totul bine si frumos pana cand am aflat ca dupa examenul din clasa a8a eu trebuie sa plec in strainatate. A durut enorm. Nu ne venea sa credem ca viata poate fi asa dura. In doua luni ne-am trait povestea de dragoste cat altii in 10. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Pentru mine el era unic. Si a venit ziua sa plec…si am plecat. Am plecat! Tin minte si acum cand eram in fata la usa care ducea la avion si vorbeam cu el la telefon si simteam cum imi curg lacrimile auzindu-l pe el suspinand si zicand : ” Te iubesc! Te iubesc!” . Am fost o laşă. Trebuia sa ma intorc atunci si sa fac ce imi dicta inima,dar frica de consecinte nu mi-a permis. Inainte sa plec ne-am promis ca ramanem impreuna in ciudat celor 2000km.

 
Am venit aici la scoala. A fost groaznic la inceput mai ales ca imi lipsea enorm de mult el. Durea ingrozitor de tare,mai ales ca nu aveam posibilitatea sa vorbim pe internet. Vorbeam la telefon uneori cand sunam eu. Nu stiam unul de altul,dar nu ne era frica ca celalalt ne putea insela sau ceva de genul asta. Aveam incredere maxima. La sfarsitul clasei a9a am mers in vacanta si ne-am vazut de cateva ori. A trebuit sa ma intorc,normal. Din nou aceeasi durere enorma. Din nou un an in care cred ca am vorbit la telefon de maxim 7 ori. 7 ori!! Nu aveam posibilitatea sa il sun mai des pentru ca costa foarte mult si nici invers. Imi aduc aminte ca unoeri cand ma culcam ziceam: „Doamne,daca se gandeste la mine,atunci sa il visez,da-mi un semn” si il visam. Eram foarte fericita a doua zi si visul in care aprea el imi dadea putere sa merg inainte. In fiecare vara am mers acasa. Era foarte frumos. Sentimentul era acelasi. Ne iubeam nespus si nici gand ca distanta sa ne fi afectat,din contra,ne apropia din ce in ce mai mult,dar in timpul in care nu ne vedeam eram ca o barca noaptea in Ocean. Pluteam fara sa stim incotro mergem. Dupa ce am implinit amandoi 18 ani,am putut sa ne vedem de mai multe ori pe an. Intre timp am inceput sa vorbim zi de zi pe internet. A fost minunat cand stiam unul de altul in fiecare zi. Nu pot sa descriu in cuvinte cata fericire e cand ne vedem si cata durere e atunci cand ne despartim. Cand sunt cu el,traiesc intr-o lume aparte. Ma face sa uit de toate grijile si problemele. Ca orice cuplu am avut si noi certuri destule,unele chiar foarte serioase dar niciodata pe tema inselatului. Niciodata. Nu ne intereseaza nicio alta persoana.

 
Nu stiu cui sa-i multumesc ca am reusit sa tercem peste astia 5 ani fara sa ne despartim si sa distrugem mitul „ochii care nu se vad se uita”,nu,nu e adevarat. Chiar daca nu vorbeam si nu ne vedeam,era mereu in mintea mea. Am trecut peste atatea plecari dureroase. El mi-a promis ca ma asteapta orice ar fi,iar eu i-am promis ca ma intorc la fel,orice ar fi. Am facut foarte multe sacrificii ca sa ne vedem,dar nu conteaza,merita orice! Nu mai vreau sa fac greseala de acum 5 ani,cand nu am avut curajul sa imi urmez inima. Acum ca aproape au trecut anii astia,imi dau seama ca virgula cam orice e posibil. Daca vrei,tot,absolut totul e posibil. Il iubesc enorm si si el ma iubeste,se vede si mi-a demonstrat-o de multe ori. Nu,nu cu cadouri sau gesturi materiale. Nu de asta am nevoie ca sa stiu ca vreau sa fie langa mine tot restul vietii. Mi-a demonstrat in momente grele,cand eu am gresit, iar el a trecut peste spunandu-mi ca daca ma iubeste inseamna ca ma si iarta. Nu s-a gandit niciodata sa ne despartim. Am crescut impreuna, dar totusi separati adolescenta noastra,iar acum suntem persoane mult mai mature decat la 14 ani. Acum stim sigur ca vrem sa ramanem impreuna mereu si sa povestim si celor 3 copii ai nostrii ceea ce am scris eu aici.
Daca as putea,as face ca toate femeile sa fie la fel de iubite ca mine si sa intalneasca un barbat care sa le respecte si sa le considere cele mai importante persoane din viata lor.
Multumesc ca ati citit „povestea mea”(ar mai fi fost multe,multe lucruri de spus,dar am incercat sa zic esentialul,poate,de fapt cu siguranta exista si alte cupluri asa in situatia noastra si as vrea sa le spun ca se poate,sa nu asculte de gura lumii. Iubirea poate face si 5000km sa para 5. Iubirea are o putere imensa.)