Dorul

0
1242

Fir urzit cu gânduri fine este dorul,
Rasfăţat de-a lui putere nu-ţi dă pace,
Bântuie ca o fantomă şi sufletul -l răvăşeşte,
Vraja lui plăcere şi durere ţese.
Stropit cu lacrimi uneori sporeşte a lui simţire,
Stârneşte –n noi patimi şi dorinţe.
Se ostoiete doar când a lui chemare,
Înlătură în grabă marea şi oceanul,
Muntele si dealul, ţara şi oraşul,
Să vezi, s-auzi persoane ce în suflet porţi.
Ne pui pe drumuri fără de zăbavă,
Să potoleşti al nostru foc, care mocneşte
Pentru copii, parinţi. prieteni ori iubiţi,
În revederi, îmbrăţisări şi sărutări te stingi.
Grăbit apoi te-ntorci la locul tău ştiut,
Cu noi trăieşti ca iedera cu plopul.
Etern, singuratic si neasemuit în lume eşti.
Dor ce ţii legat destine….
Dor, dor, dor de toate şi de tot.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.