Dragostea va fi gasita, orice-ar fi! CAPITOLUL 11

Daca eu credeam ca asta a fost tot, ei bine m-am inselat.
Incurajate de reactia mea, fetele au continuat sa imi povesteasca.
-Apoi ne-am gandit ca este prea putin ce i-am facut si am mai luat un tricou, l-am umplut de ketchup si i l-am bagat in valiza.

Rasul mi-a cam inghetat pe buze. Aveam eu disputele mele cu el, dar cred si eu ca nu a fost placut sa constati intr-o dimineata ca nu mai ai nicio haina curata pentru ca toate sunt murdare de ketchup.

-Eram pe punctul sa iesim din camera cand Ad. a zarit ceva sub pat, a continuat Z.
-M-am intors inapoi in camera, i-am scos slapii din piele intoarsa si i-am imbibat bine cu ketchup, dupa care i-am impins tare sub pat, ca sa nu fie gasiti prea repede.

Dumnezeule. Ma uitam inmarmurita la fetele vinovate ale fetelor. A. cred ca innebunit de furie cand si-a gasit slapii aproape distrusi. Nu era de mirare ca era nervos.

-Eu…, am inceput sa spun, nu pot sa cred ca ati facut asa ceva.

Am vazut iar priviri fugare.
Atunci am inteles. Nu terminasera inca de povestit.
-Ce mai e? am intrebat.
-Asta nu e asa de grav, dar tot nu a fost placut pentru el, m-a anuntat E.
-Exista posibilitatea ca mancarea lui sa fi fost facuta special pentru el in ziua de ieri.
-Poftim?!
-I-am facut mancarea atat de picanta cum nici nu iti poti imagina si…
-Si?!
-S-ar putea sa fi curs peste cartofi si cateva lingurite de laxativ…
-Cateva lingurite?!
Aveam senzatia ca eram intr-un film de groaza. Pentru ca laxativul sa isi faca efectul, o lingurita era mai mult decat suficienta. Dar ele nu se multumisera cu una. I-au pus cateva lingurite. Imi venea sa le iau pe rand si sa le spanzur de grinda cabanei.
Apoi le-am privit. Stateau in fata mea, tacute, analizandu-mi fata si gesturile, incercand sa-mi descifreze gandurile. Si atunci, desi imi venea sa le mananc la cina, le-am luat in brate. Facusera toate astea pentru mine, si intr-un fel eram la fel de vinovata ca si ele.

-Eu am facut tot ce ati spus, ati inteles, daca intreaba cineva ceva. Iar daca A. are vreo problema, ei bine, sa vina sa o rezolvam. Stie unde sa ma gaseasca.

Fetele au zambit. Stiau ca sarisera calul si erau fericite ca nu eram suparata sau nervoasa pe ele desi erau constiente ca as fi avut tot dreptul.
Ne-am pregatit si am plecat impreuna in expeditia noastra pe munte, departe de toate susotelile si de barfele care se raspandisera in tabara.

*******************

Ziua petrecuta pe munte cu fetele a fost extraordinara. Totusi, gandul ca trebuia sa ne intoarcem in tabara unde toata lumea vorbea despre noi imi intuneca fericirea. Le spusesem fetelor ca aveam sa iau toata vina asupra mea si asta aveam de gand sa fac. Stiam ca de data asta nu mai puteam evita o discutie serioasa cu A. si totusi inca nu ma simteam pregatita.

Drumul inapoi spre cabana l-am parcurs in liniste. Fetele radeau, vorbeau, glumeau, dar desi le auzeam, nu participam in niciun fel la discutiile lor.
In tabara, desi se intunecase demult, era o forfota de nedescris. Peste tot erau grupulete care stateau de vorba si radeau. Cand am intrat pe poarta, ca prin minune, toti ochii s-au atintit asupra noastra.
"Asta e chiar durere. Cat tupeu au toti, doar nu trebuie sa le dau explicatie lor pentru actiunile mele."

Am ridicat privirea si i-am infruntat pe toti. Am luat-o inaintea fetelor, dar mergeam normal, nu foarte repede, dar nici foarte incet. Nu ma temeam de ei si nu imi pasa de ce spuneau. Totusi stiam ca fetele se simteau vinovate si eram gata sa termin cu treaba asta. Am intrat la noi in camera si ne-am asezat cu un oftat pe pat.

Stateam asa de vreo 10 minute, cu ochii inchisi, fara sa vorbim niciuna nimic, cand am auzit un ciocanit la usa. Fetele au inmarmurit. Se simteau protejate de gura lumii aici, intre cei 4 pereti ai camerei si acum simteau ca teritoriul le este invadat. M-am ridicat si am deschis usa.

Ochii nostrii s-au intalnit. Avea o privire pe care nu o mai vazusem niciodata.
-Unde-s fetele?
L-am privit adanc, l-am impins usor cu mana, am iesit afara si am inchis usa dupa mine.
-Dar ce treaba ai cu ele? l-am intrebat calma.
-Cum adica ce treaba am cu ele? Stiu ele ce treaba. Nu le e rusine sa isi bata joc de oameni?
-Dar cine si-a batut joc de cine? am intrebat naiv.
Privirea lui scotea flacari. Totusi ma simteam un sloi de gheata. Nu imi pasa deloc de el si acum vedeam lucrul asta mai clar ca niciodata.
-Vrei sa spui ca nu stii ce mi-au facut? De fapt, cred ca nu stii. Daca ai stii, nu ai sta aici, luandu-le apararea.
-Sincer, nu, nu stiu ce ti-au facut. Imi pare rau. Dar asta este o camera de fete si daca noi nu te lasam sa intri, nu poti intra.
M-am intors sa plec. Ma pricepeam de minune la faza cu intorsul spatelui cand venea vorba de el. Am deschis usa, si eram pe punctul de a intra in camera. Totusi m-am intors:

-Imi pare rau…
-Pentru ce…
-Pentru ca am folosit un singur tub de ketchup in loc de 2, si doar cateva lingurite de laxativ cand as fi putut turna sticluta intreaga.

Urmatorul lucru pe care l-a auzit a fost cheia invartindu-se in broasca.

********************

Ultima zi in tabara s-a scurs repede.Era forfota mare, toti isi pregateau bagajele, toti isi luau ramas bun. Toata lumea era trista pentru ca se sfarsise saptamana, si toti cei care in prima zi fusesera atat de entuziasmati, acum se pregateau tacuti de plecare.

Noi, fetele, am lucrat in ultima zi la bucatarie si din aceasta cauza am plecat seara tarziu, dupa ce am terminat toata treaba. Nu mai schimbasem nicio vorba cu A. si lucrurile ramasesera urate intr-o noi. Dar nu imi pasa. Nu stiam ce va fi in viitor, dar stiam ca nu imi mai doream sa ramanem impreuna.

Printre baietii din tabara a fost si B, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Cand l-am vazut intrand in bucatarie dupa plecarea tuturor participantilor acasa, am ramas foarte surprinsa.
-Ce faci aici?
-Am venit sa vad cu ce pot sa te ajut…sa va ajut.
-Dar nu trebuia sa pleci cu toti ceilalti?
-Ba da, dar am vorbit cu B. bucatarul si mi-a zis ca oricum trebuie sa va duca diseara acasa si mai gaseste un loc si pentru mine in masina. Asa ca am ramas.
Nu am putut sa nu zambesc. Relatia dintre noi era foarte ciudata. Era un prieten extraordinar, dar nu era genul de prieten cu care stai toata ziua de vorba, care te suna zilnic si cu care petreci foarte mult timp impreuna. Aveam incredere in el 100% si puteam sa vorbim deschis despre orice. Era genul de prieten care te surprinde mereu prin atitudinea lui fata de cei din jur: ca atunci de exemplu, cand fara sa i se ceara, a dorit sa ramana sa ne ajute. Il iubeam ca pe un frate mai mare si l-am imbratisat.

Fetele au zambit cand ne-au vazut. Eu nu foarte inalta, cocotata pe varfuri, cu mainile larg deschise ca sa il pot cuprinde, pierduta aproape in bratele lui. El destul de inalt si foarte masiv, aplecandu-se inspre mine ca sa il pot imbratisa.

Si-a petrecut restul zilei cu noi in bucatarie, spaland vase cot la cot si facand curatenie. Ne-am tachinat toata ziua.
-Esti bun pe la casa omului. Sotia ta o sa stea toata ziua in pat, ca tu stii sa le faci pe toate.

S-a incruntat.
-Da, cum sa nu. La munca cu ea, ce-i aici? Cine nu munceste…
-Doarme…

Pe inserate am reusit si noi sa terminam treaba. Eram foarte obositi dupa o saptamana intreaga de nopti pierdute si dupa atata treaba. Pe drum spre casa ii povestisem lui B. in mare despre A.
-Sunt dezamagit de tine.
Cuvintele lui parca m-au smuls din amortire. M-am intristat.
-De ce?
-Stii bine de ce. Amandoi il cunoastem pe A. si stim cum e el. Nu trebuia sa te incurci cu el de la inceput. Stii ca asa e el si totusi va tot jucati de-a soarecele si pisica. Dar cel mai tare m-a dezamagit faptul ca nu vorbesti cu el sincer. Suna-l, vorbiti, si rezolvati-va problemele.
Ceea ce el mi-a zis m-a pus pe ganduri. M-a durut sa stiu ca l-am dezamagit.
-Il voi suna maine sa ne intalnim si sa ne rezolvam problemele, am spus.

A facut niste ochi mari. Eram confuza, nu i-am inteles reactia.
-Ce s-a intamplat?
-Cum, nu ti-a spus? m-a intrebat.
-Nu, ce sa imi spuna?
-Pai pleaca din tara seara asta pentru vreo 2-3 saptamani.

Am ramas tacuta. Nu stiam ce sa zic. Pleca din tara si nu binevoise nici macar sa ma anunte.

-De cat timp stia ca trebuie sa plece?
-Pai mie mi-a zis dinainte sa venim in tabara.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi.
-Nu am vrut sa te supar, mi-a zis B, iarta-ma. Mai bine imi tineam gura.

El nu intelegea. Nu plangeam ca eram suparata. Plangeam de usurare. M a invinovateam pe mine pentru relatia noastra nereusita, pentru comportamentul fata de el, mai ales in ultima saptamana. Dar el stia ca trebuie sa plece din tara de ceva vreme si nu mentionase nici macar o data acest lucru in fata mea.
L-am imbratisat pe B.
-Iti multumesc ca mi-ai spus, de acum toate se vor rezolva.

M-a privit uimit. Nu intelegea nimic din atitudinea mea si m-am simtit obligata sa ii explic.
Se terminase totul intre mine si A. Si de data asta, vinovata nu eram eu.

Comentarii

Comentarii