Dragostea va fi gasita, orice-ar fi! CAPITOLUL 17

4
1357

 

Ianuarie, februarie, martie… Lunile astea au trecut in zbor…

Am implinit 17 ani, mi-am petrecut ziua de nastere alaturi de prietenii mei, care, ca de fiecare data, si-au propus sa imi faca o surpriza, sa imi insenineze ziua. Dar toate aceste lucruri nu erau la fel fara el. De fapt, nu erau la fel fara ei. Si cand spun ei, ma refer in primul rand la G., baiatul care ma facea sa ma trezesc zambind in fiecare dimineata , dar ma refer si la B., unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Dar de ziua mea, niciunul dintre ei nu a fost pe aproape. G. a fost plecat la Constanta la sora lui toata luna ianuarie si i-am simtit lipsa in fiecare clipa a fiecarei zile, iar B. era plecat pentru cateva zile in Austria.

Niciunul dintre ei nu ma uitasera, totusi. Amandoi m-au sunat sa imi spuna la multi ani si sa imi ureze toate cele bune. Situatia era un pic ciudata. Desi imi placea de G., il simteam si pe B. incercand sa se apropie tot mai mult de mine, lucru destul de neobisnuit la el. Si totusi, nu aveam nimic care sa imi dovedeasca ca presupunerile mele erau adevarate, asa ca am decis sa las timpul sa treaca si sa ii urmaresc reactiile.

 

Cu G. pastram zilnic legatura. Conversatiile noastre durau ore in sir. In fiecare zi, pe inserat, asteptam sa ma sune, iar el, cand venea de la lucru ma suna in fiecare seara. Era ceva magic. Niciodata nu crezusem pana atunci ca poti vorbi cu cineva la telefon atat de mult fara sa existe pauze lungi si penibile si fara vesnicul “Si ce mai faci? Si ce mai zici? Si cum mai esti?” Ne povesteam vrute si nevrute, toate lucrurile minore petrecute peste zi, toate fazele amuzante, toate intamplarile care ne-au facut sa zambind sau care ne-au intristat.

[Inainte de toate, am fost cei mai buni prieteni. Inainte de toate, am petrecut ore intregi doar discutand, doar incercand sa ne descoperim treptat si asta a fost un lucru bun, essential pentru relatia noastra. Stiam aproape totul unul despre celalalt, stiam cum gandeste celalalt, ce reactie ar avea intr-o anumita situatie. Asteptam cu drag telefonul lui. Si stiu sigur ca si el astepta cu nerabdare momentul in care ma putea suna, fara sa fie stingherit de prezenta altcuiva.]

 

Cand a ajuns inapoi acasa, pe la mijlocul lui februarie, am inceput sa ne intalnim destul de des. Ieseam cu prietenii in oras, dar desi intr-un grup mai mare, noi doi eram totusi aproape nedespartiti, mereu discutand ceva, mereu analizand o situatie, mereu prinsi intr-o conversatie. Ieseam doar noi doi in oras la un suc, la o pizza, la o ciocolata calda si petreceam ore intregi povestind, razand, glumind, vorbind lucruri serioase.

Imi aduc aminte cu zambetul pe buze de prima intalnire pe care am avut-o doar noi doi dupa ce a venit de la Constanta. Inainte sa se intoarca, m-a intrebat ce imi doresc sa imi aduca de acolo. Eu, care iubesc marea, i-am spus ca vreau sa imi aduca o scoica. Aproape ca i-am simtit zambetul prin telefon cand i-am prezentat dorinta mea. Totusi intrebarea care mi-a pus-o m-a luat pe nepregatite: “Ce culoare vrei sa fie scoica?” Mi s-a parut asa de amuzant sa ma intrebe cineva ce culoare vreau o scoica, tinand cont de faptul ca scoicile au nuante de negru, alb sidefat, gri. Razand si dorind sa il pun in dificultate, i-am spus ca imi doresc o scoica galbena cu pete roz.

Ei bine, dupa ce s-a reintors in oras, m-a invitat la o pizza. Bineinteles ca am acceptat. Am mers la restaurantul nostru preferat, ne-am asezat la masa noastra si dupa ce am comandat pizza, am inceput sa povestim. Pana cand, la un moment dat, el isi pune mana pe masa, cu pumnul strans.

 

-Ti-am adus ceva de la Constanta! a zambit.

 

-Scoica!!! Am zis fericita.

 

Cand a desfacutul pumnul, am inceput sa rad atata de tare si l-am facut si pe el sa rada atata de tare incat toti cei din restaurant au intors capetele sa vada ce se intampla. In mana lui, statea cumincioara o superba scoica galbena, cu pete roz. Doamne, drag mi-a fost in momentele respective! Gestul lui fusese atat de dulce incat imi venea sa il iau in brate de drag ce imi era.

 

M-am abtinut cu greu sa nu il imbratisez si sa il sarut. Mi-am promis ca nu voi fi eu cea care va face primul pas. Mi-am promis ca nu ma voi mai implica intr-o relatie fara sa fiu sigura de sentimentele celuilalt, cu atat mai mult acum, cand el era cu 7 ani mai mare decat mine. Eram dispusa sa astept atat cat ar fi fost necesar. Inima imi batea foarte tare. Era pentru prima data cand incepeam sa imi ascult inima. Si ea imi soptea ca nu va fi in zadar.

 

[Si azi privesc cu drag la scoica mea galbena cu buline roz! O pastrez bine, intr-o cutiuta, amintire draga si scumpa de care voi avea mereu grija.

 

Si de fiecare data cand deschid cutia, amintirile ma napadesc cu o intensitate la fel de mare ca in trecut!]

Comentarii

Comentarii

4 COMENTARII

  1. […] Dragostea va fi gasita, orice-ar fi! CAPITOLUL 17 Tue Sep 28, 2010 20:01 pm   Ianuarie, februarie, martie… Lunile astea au trecut in zbor… Am implinit 17 ani, mi-am petrecut ziua de nastere alaturi de prietenii mei, care, ca de fiecare data, si-au propus sa imi faca o surpriza, sa imi insenineze ziua. Dar toate aceste lucruri nu erau la fel fara el. De fapt, nu erau la fel […] […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.