Ne-am cunoscut intr-o seara de decembrie intr-o cofetarie!A fost dragoste la prima vedere,o dragoste care nu a tinut cont de varsta,de statut social,nu a tinut cont de faptul ca el avea un copil pe care il crestea singur de la 4 luni,nu a tinut cont de nimic!La inceput mi-a fost frica sa dau curs unei astfel de povesti dar el m-a facut sa-mi inving aceasta frica de ai mei.Timp de 2 ani am tinut secreta povestea noastra de iubire,ne intelegeam din priviri,numai linga El si in bratele lui era sentimentul de acasa!El imi oferea o libertate pe care acasa la ai mei nu o aveam!El imi era si frate si tata si iubit si cel mai bun prieten al meu.Dar tot acest echilibru al nostru s-a rupt in momentul in care ai mei au aflat de relatie.Mama este ff bolnava si a inceput sa ma santajeze cu boala ei,sa se planga la rude de mine de relatia mea,toate rudele ne-au sarit in cap ca o omoram.
Au fost niste presiuni fantastice asupra noastra si a trebuit sa punem punct pentru linistea familiei mele,ne-am sacrificat iubirea noastra dar cei din jurul meu nu au meritat sacrificiul meu.Noi ne iubim si acum si niciodata nu voi inceta sa-l iubesc pina cand moartea ne va desparti.Daca el este fericit sunt si eu fericita!Daca el este trist sunt si eu trista!Sper ca lui sa-i fie bine oriunde il va purta pasii in viata asta!Fara el sunt cea mai saraca femeie de pe pamint!
Interesant . Insa nu inteleg, de ce nu il accepta parinti tai? care este motivul lor? asta nu am inteles din povestea ta
este foarte greu sa fi in pozitia de a alege intre familie si dragoste. Incearca sa le impaci pe ambele pentru ca sunt forte importante. Sfatul meu este sa convingi familia ca fericirea ta inseamna EL