ŞI totul a început într-o zi de vară,nu îmi amintesc ziua dar cu siguranţă-mi amintesc prima lui privire,acea privire cu care am trăit 6 ani în aduncul sufeltului meu.Am aşeptat,am sperat că într-o bună zi şi privirea mea va conta cât ce cât pentru el.Era modest,era special,era cel care-mi trezea acei fluturi în stomac.
Timidă,cu capul plecat şi cu un zâmbet care deabia reuşea să-i arate strălucirea,treceam prin faţa lui,eram neobservată,eram invizibălă şi toate astea erau doar pentru simplu fap că nu însemnam nimic pentru el. Chiar dacă nu prea am avut momente cu el,cele care au fost trăite prin preajma lui erau cele mai frumoase,cele mai speciale,acele momente au rămas momentele primii mele poveşti de dragoste,primei mele iubiri.
Eram absurdă să cred că putea fi ceva între noi,eram diferiţi,eram doi oameni normali dar care-şi ascundeau privirile unul de celălalt.
Ştiia că-l plac,ştia că-mi pasă de el,ştia că nu o să-l pot uita pentru că ceea ce trăisem pentru el nu aş fi trăit pentru nimeni niciodată.
Cel făcea special?
Când zâmbea dădea culoare lumii,când vorbea te cucerea prin inteligenţa lui,când cânta îmi dădea acea încredere în mine,mă făcea să mă simt un om împlinit.
De ce-l iubeam?
Prin faptul că mă evita,mă făcea să vărs câte o lacrimă,mă făcea să roşesc,mă făcea să-l vreau mereu în preajma mea.Pur şi simplu el era special,era băiatul visurilor mele,era prinţul meu.Îl iubeam,dar el mă evita. Îl evitam,el mă evita!
