Eva

7
1046

 

E ciudat cum clipele trec pe langa mine fara sa le simt, dar isi lasa amprenta atat de adanc asupra intregii fiinte.

Si-mi doresc cu disperare sa fiu acolo sus, sa simt vantul prin par si sa privesc in jos si sa realizez ca acelea ar putea fi ultimele clipe din viata mea. Cu inima in dinti, cu respiratia intretaiata de adrenalina si cu intreaga constiinta strigandu-mi sa renunt, pasesc in gol, imi dau drumul in abis… Si e un sentiment unic in viata, sa simti ca plutesti pe aripi de vant, sa simti fiecare secunda si sa o traiesti la maxim, intrebandu-te mereu daca vei mai avea parte de clipa urmatoare sau nu.

Privesc in sus, privesc in jos si ma simt prinsa intre doua lumi, la jumatatea distantei dintre fantastic si real si totusi…totusi acolo sunt, fara cale de intoarcere.. Regretele nu isi mai au locul, timpul are o valoare de zeci de ori mai mare iar inima…inima isi doreste cu disperare sa mai bata inca o data, macar inca o data.

Stiu ca e timpul sa trag de maneta, stiu ca e timpul sa eliberez bucata de panza care imi va salva viata si totusi, totusi ezit. Inca putin, imi spun mereu in minte, inca putin timp, mai am nevoie sa simt adrenalina asta, simt nevoia sa fac asta din nou si nu vreau cu niciun chip sa pierd sentimentul de entitate care ma domina de cateva clipe…

Aud o voce atat de aproape de mine si totusi atat de departe si nu inteleg ce spune. Daca stau bine sa ma gandesc nici nu vreau sa inteleg ce spune, nu ma intereseaza, asta este momentul meu si nu vreau ca nimeni sa il strige. Privesc in jos si realizez ca distanta pana pe pamant este atat de mica, inca putin si toate senzatiile acestea vor disparea, iar eu…


Cu cat ma apropii mai mult de pamant, realizez ca unul din camarazii mei de salturi s-a prabusit fara sa isi deschida parasuta… Doamne, oare care dintre ei? Si oare este in viata? Mai este in viata? Si daca da, ce s-a intamplat, ce leziuni are? Sunt la o distanta prea mare pentru a putea distinge cine este persoana in cauza si vantul ma mentine inca in aer, inca plutesc…Dar vocile, vocile precipitate ale celor adunati la locul impactului reusesc sa strabata distanta si reusesc sa aud soapta unui nume, aud plansete si aproape ca simt gustul sarat al lacrimilor care se varsa…


\"Eva\"… Numele ma sageata si imi face inima sa nu mai bata pentru cateva clipe… De fapt, cuprinsa de atatea senzatii, realizez abea acum ca inima nu mai bate deloc…


\"Si daca cea cazuta jos e Eva…Atunci, cine, cine oare sunt eu?\"

7 COMENTARII

  1. […] Eva Wed Jan 26, 2011 22:14 pm   E ciudat cum clipele trec pe langa mine fara sa le simt, dar isi lasa amprenta atat de adanc asupra intregii fiinte. Si-mi doresc cu disperare sa fiu acolo sus, sa simt vantul prin par si sa privesc in jos si sa realizez ca acelea ar putea fi ultimele clipe din viata mea. Cu […] […]

  2. Eun vaiet trist  ,frumos ,plin de poezie …. dar viaţa nu e doar  o tragedie ,  ci e un zbor sublim spre iubire şi fericire …….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.