Stau de cateva nopti si citesc povestile altor persoane. Cu greu m-am hotarat sa scriu si eu un mic rezumat.Oarecum de undeva de dupa colt ma pandeste aceasta frica de expunere. Bizar e faptul ca oricum iubesc sa scriu si o fac foarte des. Dar obisnuitele mele scrieri constau in mici reflectii despre iubire, timp, fercicire si mai mult despre sentimente negative… Si e asa pentru ca nu am prea multe amintiri fericite. Cam tot ce imi amintesc este un tata betiv care iubea sa o faca pe mama sa sufere. Mama se tot despartea si se impaca cu el desi el o batea, o insela si o teroriza psihic. Cand avrut sa bage divortul tata m-a furat. A fost o perioada groaznica pentru mine, dar apoi pentru mama? Eu nu prea realizam decat ca locuiam cu el si o femeie tanara care imi manca dulciurile si ma punea sa-i spun mamei pe nume cand aceasta venea sa ma viziteze. Tata si noua lui iubita plecau noaptea la discoteca si ma incuiau in camera unde trebuia sa stau in intuneric desi muream de frica. Cand se intorceau ma prefaceam ca dorm cu fata la perete cum ma instruisera in timp ce ei au pretins ca se jucau "de-a calul". Bunicul din partea tatei locuia tot acolo si privea neputincios ….iar, din cand in cand mai imi strecura eugenii pe sub usa si ma linistea sa numai plang. Sa ii fie tarana usoara. Nu pot sa descriu cate lucruri am putut vedea si auzi pana la varsta de 6 ani cand, dupa ce era sa o arunce pe mama de la etajul 10, am tras-o si la propriu si la figurat pe mami de maneca si i-am zis sa plecam ca nu mai vreau sa indure nimic pentru mine. Am fost asa mica si cu toate astea imi amintesc de parca s-ar fi intamplat ieri. Pana la 7 ani a fost mai bine insa la scoala copiii nu ma suportau si isi bateau joc de mine. Si cate nopti au fost in care am adormit plangand in bratele mamei, dupa ce ca imi petreceam putin timp cu ea.
Eram la casa noastra pentru care se lupta-se si inca se zbatea asa mult sa aiba grija de tot. Aveam cheia la gat si o mancare rece care ma astepta dupa o zi in care fusesem bataia de joc a clasei. Asa au continuat zilele mele pana in clasa a 6-a. Am schimbat scoala, mi-am facut si eu cativa prieteni sau asa am considerat la varsta aia, m-am indragostit. Dragostea nu mi-a fost impartasita, prieteni mi s-a dovedit ca nu exista. Mi-am ocupat timpul cu fel si fel de cunostinte si cumva clasa a 9-a am uitat acel baiat si m-am indragostit din nou. Si a parut o iubire impartasita. Am fost asa fericita ca in sfarsit cineva ma iubea, tinea la mine… M-am daruit lui trup si suflet insa apoi am descoperit ca traiam o minciuna. M- a inselat, m-a folosit. Mintea de la ce mananca pana la ideea ca are probleme de sanatate. Acum am aproape 18 ani si sunt in clasa a 12-a, am un iubit care mi-a aratat ce inseamna iubirea, sacrificiul… Imi doresc sa devin sociolog pentru ca ma pasioneaza mintea umana. Am un tata vitreg cu care nu ma inteleg si oricum lucreaza in stainatate, un frate de 4 ani pe care il iubesc. Am persoane pentru care sa traiesc dar nu am un motiv propriu. Oricat caut nu pot gasi propriul meu motiv de a trai…pentru mine totul consta in a nu vrea sa ranesc putinele persoane care tin la mine. Sunt fericita si totusi cateodata ma simt asa goala, singura. Nu stiu de ce. Simt ca si cum anumite rani nu se vor vindeca niciodata. La varsta mea nu ma duc prin cluburi sau discoteci. Cea mai buna prietena a mea e muzica si cel mai bun prieten scrisul, iar uneori chiar pictatul. De multe ori stau si ma gandesc de ce societatea e asa cum e… De ce oamenii critica tot ce nu inteleg… De ce oamenii sunt insetati de violenta, tradare, droguri, alcool, in principal de tot ceea ce distruge vietile lor si ale altora. Adevarul este ca imi fu destul de greu sa scriu aceasta sumedenie de randuri care dintr-un rezumat se transforma intr-un roman. Ma simt cam prea expusa dupa placul meu. Le multumesc celor ce citesc. Imi cer scuze daca v-am plictisit. Daca doriti sa lasa-ti un comentariu faceti-o dupa bunul plac dar nu pomeniti de Dumnezeu ca deja ma cam indoiesc de el.Ma puteti face slaba pentru asta. Poate uneori slabiciunea e putere. Mii de perspective se cam intortocheaza in capsorul meu adolescentin…dar, oricum sunt anumite cuvinte, sentimente la care niciodata nu vor exista definitii bine definite. Probabil va ganditi o fata de nici 18 ani impliniti, e doar un copil si ar trebui sa isi bage mintile in cap. Da poate asa este, poate nu…ador momentele cand imi permit sa fiu copilaroasa pentru ca doar atunci pot sa imi intorc privirea de la adevarata fata a lumii….azi as da orice sa nu am cunostintele capatate pe parcurs…
Este interesanta povestea ta , mai exact povestea vietii tale, desi este scurta, ea se intinde pe o mare parte din viata ta. Ideea este ca asa este facuta viata pentru unele persoane. Unele au o viata ca sa zic asa fericita din punct de vedere al tuturor factorilor, prieteni, succes in viata, buna stare materiale , etc etc., iar alte persoane sunt date sa fie in sens contariu acestor persoane, sau doar sa aiba o anumita parte din fericirea acestor persoane. De ce este asa? Nimeni nu stie. Dupa parerea mea asta este cea mai mare intrebare , ca de aici apar toate. In cazul tau , tu esti in partea de contrariu al acestui tip de viata si de aici au aparut toate, problemele familia, problema prietenilor, problema dragostei etc. Cert este ca nu noi putem contrala acest tip de viata, dar nici nu ne putem opune vehemente impotriva lui, caci asa este dat. Exista o idee in poporul roman si o sa dainuie pana in veac, ca omului nu ii este dat sa cunoasca neaparat situatia in care se afla, sa ii inteleaga radacina caci nu va putea niciodata, ci ii este dat ca indiferent ce ii rezerva viata, el sa mearga mai departe cu capul sus, tarie in suflet, caci cea mai mare lupta care se da , este intre propria persoana si propriati viata.
Iar faza cu Dumnezeu, crede-ma daca nu ar fi fost El, atunci tu nu ai fi avut taria de caracter sa poti merge atat de mult timp. Cine stie , poate El tia dat putere atunci cand nu te asteptai dar tu nu stiai asta. Ideea este ca daca ajungi sa intelegi pe Dumnezeu, poti intelege si viata intr-un fel. Raspunsul la intrebarile tale le poti afla in timp, dar nu se stie daca sunt raspunsurile care trebuie.
Si inca ceva, tu esti asa cum esti , din cate am zis mai sus inlegatura cu tipul de viata, fiindca pe tine tea calit viata, intelegi moralele vietii omenesti, ceea ce conteaza , dar atata timp cat pentru tine inseamna ceva viata asta, cei dragi, etc, inseamna ca nu esti goala si singura, ci in tine traieste un suflet gata de lupta cu viata. Si odata ce in viata ai un scop pe care vrei sa il atingi, nu poti spune ca pentru tine viata nu conteaza.
Poate ai dreptate. Cine sa mai stie? Cert e ca nu imi place sa renunt. Am auzit de multe ori ca universul are un echilibru intre bine si rau. Eu nu l-am simtit. Si oricum deja am ajuns la concluzia ca cu cat stii mai multe defapt cu atat stii mai putin…
buna,semeni cu mine maxim,22 de ani mam intrebat pt ce traiesc pana acum o luna…in care nush ce am patit dar mi am dat seama brusc k imi place viata si k merita sa traiesc pt mine,sa acumulez cunostinte,sa ma bucur de ea,sa caut pr adevarati si o iubire sincera pe masura mea.
Si eu scriu,am inceput chiar o carte legata de viata mea,si eu pictez si desenez,pana acum pictam ingeri negri,acum desenez umor negru,reflecta un fel de tristete de care imi bat joc si o iau in ras.
Un sfat,sunt la sociologie si nu i nimic de capul ei,nu inveti ce ai vrea tu sa inveti,asa ca te sfatuiesc sa mergi la psihologie mai degraba pt k la sociologie ce inveti nu prea are legatura cu aceasta.
cauta siteuri de socializare pt a gasi pr,uitate la seriale,gaseste un personaj pe care il admiri de preferinta ceva puternic care sa faca fata tuturi provocarilor,ceva vesel,si studiaza-l cu atentie,dupa care incearca sa procedezi cum procedeaza acel personaj,in curand o sa-ti dai seama k face parte din tine,si o sa devii ca el.Ce poate fii mai bun decat sa fii asa cum vrei tu?
Si tot ce-ai trait pana acum,considera k ai acumulat prin asta o inteligenta pe care n-o au altii,care au trait in basme
Multumesc de sfat. M-am gandit mai intai la psihologie dar mi s-a spus ca in sociologie am sansa sa invat mai mult din ce imi doresc. Banuiesc ca o sa fac cercetari mai amanuntite 😀 . Am cativa prieteni. Nu ca majoritatea dar nu numarul conteaza pt mine. Si eu pictez personaje anime triste (in cazul in care stii ce sunt animeurile) si ingeri cazuti de asemenea….scrierile sunt si ele sumbre…. Oricum ideea este ca ma bucur ca ti-ai gasit motivul si ca ai ajuns sa iti placa viata ta. Asta conteaza mult. Sper sa realizezi tot ceea ce vrei. Sunt impacata cu mine insumi doar ca trebuie sa rezolv anumite lucruri care nu imi dau pace si intr-o zi sa ma trezesc ca si tine :).