(21.03.2016)
Privesc spre cer, mii de ferestre!…
Din pietre reci, ferestre zboară
prin amintiri de ceară ori terestre,
spre inimi rătăcind a mia oară…
Şi-ajung în trupuri de fecioară!…
Privesc în nori, mii de ferestre!…
Strigoii îmbrăcaţi în stele,
desprinşi din lumile rupestre,
se-ascund în noi, în toate cele…
Şi porţi închid şi pun zăbrele!…
Privesc în lună, văd furtuna!…
Corăbii rătăcite în secunde
se luptă azi şi ieri şi întotdeauna
cu doi piraţi de nu ştiu unde…
Ce vrut-au tot, cerul şi luna!…
Promit a da Lumina lumii!…
Să fim, cu toţii, o făclie
căci, ochii lor s-au prefăcut, nebunii,
în flăcări vii, de veşnicie…
De veghe, în fereastră, la chilie!…
Să fim o rază de Lumină!…
Călător ce vinde leacuri
pentru vremuri ce-au să vină,
renăscând din ani, din veacuri…
Ce otravă fină, nu vrem alte fleacuri!…
Dulce-i, vrem o înghiţitură!…
Şi bând, cu toţii, descântată,
murim la noi în bătătură,
n-o vom lăsa pe altădată…
Aşa-i fereastra… dintr-o bucată!
Deschide-ţi trup ce se preumblă
prin lumea rea, spre nicăieri,
fii un copac, nu a lui umbră
şi mori puţin, ca să mai speri…
Nicicând nu va pieri ziua de ieri!
Ea stă înfiptă în trupul tău,
te înţeapă cu ac de ceas,
de simţi că-i bine, de simţi că-i rău,
simţi doar ce, în tine, a rămas…
Nu simţi prezentul, n-are glas!
Încerci, în gând, să fii atent
la minutare, secundare
dar, amator, nu ai talent
să înfigi, tu, ace în calendare…
Simţind prezent ce, iată, moare!…
Înfipt, în stâncă, poţi zbura
iar, de eşti fulg, tu te zideşte,
te uită în cer, nu dispera,
spre tine,încet, Domnul priveşte…
Ochiul Sfânt nu oboseşte!…
Deschide porţi, deschide uşi,
roagă Lumina să te înconjoare,
covorul roşu întinde acuşi,
aşteaptă-ţi rândul, va fi strigare…
Să iei cu tine şi-o lumânare!
Iar, când Lumina va pogorî
peste-al tău trup nerăstignit,
umil, te-apleacă, nu te grăbi
ci, cuie în tălpi vei fi primit…
Soarele curge spre asfinţit!…
Fereastră vie ce, încă, eşti,
tu te hrăneşte doar cu Lumină,
setea din trupu-ţi s-o potoleşti
cu vinul sfânt la Sfânta Cină…
Vinovat de… a n-avea vină!…
