Fericirea stă în lucruri mărunte…

4
1372

Se apropie sărbătorile mult aşteptate şi sufletul meu tinde spre iertare… Am greşit mult, mult prea mult în faţa iubitului meu, şi simt că doar recunoscîndu-mi greşeala voi obţine împlinirea şi fericirea sufletească. Nici acum nu găsesc cuvinte potrivite să-mi exprim sinceritatea emoţiilor, mereu apelez la o sumedenie de motive cît mai absurde în loc să spun că intradevar îmi pare rău. De fiece dată cînd ajungeam la conflicte inventam pretexte şi dădeam vina pe orice, numai nu pe mine. Doream să arăt punctul meu de vedere, să demonstrez ca am dreptate….şi totuşi adevărul îl puneam deseori în buzunar, iar alteori chiar el avea dreptate şi  nu doream să recunosc dar porneam la atac cu o serie de contraargumente, ca pînă într-un final să-mi dau seama că mai bine taceam. Mereu îmi explica şi fiece discuţie aprinsă se încheia cu îmbrăţişari. A dat dovadă de atîta răbdare, fidelitate, rafinament şi toate astea erau puţine pentru mine…

 

Mi-a arătat realitatea şi m-a învăţat lucruri care contează cu adevărat, cum să trec cu zîmbet prin toate, mi-a arătat că dacă ai un vis, îl urmezi şi lupţi şi munceşti. Nu vorbea niciodată mai mult decît trebuia… era atîta înţelepciune în tăcerea lui, şi se înţelegea prin fapte şi priviri că mă iubeşte enorm. De ce îl tot siciiam cu întrebări ridicole despre iubire, cînd ea de fapt se simte nu se spune?! Deseori l-am supărat cu cuvinte de ocară, deşi în sufletul meu se zbătea acel adevăr că este cel mai bun dintre bărbati. El este puternic, frumos, inteligent, romantic, onest, vesel şi tot ce atingea sau punea gînd i se primea. Cum de am putut să mă îndoiesc de iubirea lui şi îi ceream explicaţii din nimic… iar el de fiece dată îmi aducea dovezi, iar alteori mă suparam şi nu înţelegeam că poate nu ştia cum să-şi deschidă sufletul. Cît de iubită eram în braţele lui, asculta cu zîmbet visele mele naive, ştergea lacrimile şi mă încuraja… I-am zărit o lacrima, şi iartă-mă iubitul meu că tot din cauza mea a fost! Obţineam uşor scuzele, şi nu putea să stea mult supărat… dar cu timpul scuzele mele şi-au pierdut valoarea. O egoistă înrăita şi nu m-am gîndit că poate nu îl înţeleg îndeajuns, că are nevoie de spaţiu şi ceva libertate mai mult. Deseori distanţa este un obstacol… însă nu şi pentru el, doar ca să mă ţină o seara în braţe parcurgea şi sute de kilometri, fără să-mi zică ca e obosit, îmi cumpăra şi mă alinta cu diverse, fără să zică ca-i sunt sunt datoare cu ceva. Mi-a dăruit atîta iubire şi căldură cum doar el putea s-o facă, mă simţeam protejată…oriunde mergeam eram mîndră şi încîntată de prezenţa lui, căci cunoştea atît de multe şi ţinîndu-mă de mîna rareori ridicam capul sa mulţumesc cerului pentru simplu fapt că el există… zburam prea sus…

 

Am încercat împreună lucruri pe care îmi jurasem ca nu le voi face vreodată în viaţa…mmmm…ce frumos! Nu-l suparam intenţionat, dar posibil din prea multă dragoste… şi se primea apoi să regret nespus. Mă aprindeam repede, mă consideram jumătatea sensibilă a cuplului şi deseori profitam de acest lucru, ma credeam uneori superioară ceea ce nu putea să suporte, nu înţelegeam felul lui de a gîndi şi aşteptam să-şi dee seama ce aş fi dorit eu să aud, devenisem dependenta de el, şi un simplu aplel dat mai tîrziu decît era stabilit mă făcea să devin vulcanică ca apoi să-mi dau seama că degeaba m-am panicat. Iubirea între noi se simţea şi se simte, şi deseori ne scotea din boala mea de gelozie. A ştiut să-mi fie prieten şi iubit şi confident, model de viaţa, partener de discuţii, suport cînd îmi era greu şi tot ce mi-aş fi putut dori. E unicul barbat pe care l-am iubit, îl iubesc şi-l voi iubi. O singură dată Dumnezeu mi- a dat acest dar, şi regret enorm că nu i-am spus spus deseori cît de mult înseamnă pentru mine şi să-i mulţumesc pentru fericirea noastră.  Iarăşi l-am supărat cu neîncrederea mea,îndoieli şi gînduri timpite care deja mă fac să mă urăsc pentru ca apar în mintea mea şi e mai supărat ca niciodată, acum nu-l mai pot privi în ochi, mi- e ruşine, dar mi-e dor nespus de întîlnirile noastre, şi vreau să-mi încălzească mîinile în acest rece decemrie, sa-i simt îmbrăţişarile care sunt asemeni unui balsam pentru sufletul meu, vreau atmosfera de linişte şi regăsire care ne cuprindea cînd eram împreună…

 

vreau ca Anul Nou sa-l întîlnesc alături de el…ne iubim, şi regret ca l-am adus la limita răbdării. Iubirea ta m-a transformat, şi in anul ce vine vreau să am grijă de tine, să-ţi întorc îndoit grija şi căldura ce mi-ai oferit-o, sa-ţi dăruiesc iubire pură, să fiu cea care m-ai cunoscut la început!!!

Comentarii

Comentarii

4 COMENTARII

  1. Este tare frumos ceea ce ai zis, si se vede ca totusi regreti, dar nu regreta doar cu cuvinte, regreta cu adevarat ceea ce sa intamplat. Si ai perfecta dreptate sa te simti vinovata, caci sa dovedit de ani si ani, ca cel care , sa nu zic face rau, dar are anumite comportament, nu prea reuseste sa il supoarte pe cel care este mai bun, care face ceva bine, decat pan comportamentul lui mai dezlantuit, sa zic asa. La tine sa observat putin acest fapt, mai mult prin gelozia care ai spuso tu, amestecata in acelas timp si cu teama sa nu il pierzi. Ceva bun daca pierzi e de rau. Oricum iti garantez eu, dupa cate ai spus si cata rabdare a avut cu tine, baiatul are sentimente curate fata de tine , si nu cred ca exista ceva care ar putea sa il dea inapoi sa nu te mai iubeasca.
     
    Tinete de el, caci , asa cum ai zis, un dar de acest fel odata til da Dumnezeu in viata, o persoana care sa te iubeasca curat. Dar mai mult as zice apreciaza-l , caci este exact opusul tau, ceea ce ne da Dumnezeu este opusul nostru. Cine stie poate ca el are nevoie de tine intr-un anumit fel pe care tu nu il stii. Din cate am citit , tu ai nevoie de el caci in tine exsita multa incertitudine, daca ma intelegi.
     
    Toata cele bune si succes pe mai departe.

  2. Tu ai avut a doua shansa! dar ai perduto din nou ku gelozia si ku komportamentul ta de a avea ceva propriu asta poate sa fie un obiekt dar nu un OM si mai ales vesel pe VIATA dar tu ai vrut ka acest om sa fie al tau sa nu vb. ku nimeni inafara de tine si rudele apropiate asta era imposibi de fakut! eu team sustinut mereu si te inkurajam si te imvatzam kum sa faci ce sa faci ka sa fie mai bine DAR NU AI VRUT SA INTELEGI (SAU SA MA ASKULTI) El tia fost fidel si inka It-i mai este! kred ka tiai dat seama cine a lasat komontariul acesta! asa ka iti urez sukcese!  Eu deja ici is fara puteri ka sa te mai pot ajuta ku ceva!

  3. de ce sa fii doar tu cea care greseste? pot sa-ti spun doar sa ai grija daca se merita sa te invinovatesti atata. intr-o relatie ambii gresesc,de cele mai multe ori. nu te desfiinta si te invinovati atata, mai tarziu poate te vei trezi ca te-ai anulat pe tine pentru cineva care nu merita…fara rautate ti-o spun, si eu am experienta cu cineva care ma facea mereu sa ma simt vinovata pentru orice,desi nu era chiar asa. analizeaza de 10 ori cine e vinovat,cand,inainte sa iei mereu povara la tine 🙂 multa fericire iti doresc

  4. Mulţumesc pentru comentarii! Eu consider că dacă există sentimente reciproce există şi şansa ca relaţia s-o ia de la început. Acum cînd este experienţă îmi dau seama care anume a fost greşeala, şi etapa grea e parcursă, urmează clipe fericite! Nu vreau un nou început… zîmbeşte, şi încălzeşte-mi sufletul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.