Fiecare durere e unica,la fel ca fiecare poveste.

E povestea mea,ceea ce am simtit eu.Nu exista povesti mai dureroase decat cea propie.Oricat le-am asculta,oricat le-am citi,nu ne doare la fel ca atunci cand noi suntem implicati sentimental in ea.Nu vreau sa ma intelegeti gresit,ca povestea mea e cea mai dureroasa.Nu,nu asta am vrut sa insinuez.Orice poveste e unica.Dar aceasta pt mn e cea mai trista pentruu ca eu sunt personajul care joaca rolul principal in scena numita viata.Poate ati mai auzit replica"pretuieste ce ai cand e langa tine,nu dupa ce l-ai pierdut pentru ca atunci e prea tarziu!",dar de multe ori nu i-ati dat importanta.Eu una asa am facut,nu bagam de seama ca acea replica va avea un rol important in viitorul meu.La momentul acela eram fericita si bucuroasa,il priveam ca pe un prieten,dar el…el ma privea si vedea in mine ceva mai mult decat o simpla prietena.Consitenta fiind,de sentimentele lui,nu am facut nici un gest pentru al oprii sa se gandeasca la mine,deoarece pur si simplu la momentul acela nu-mi pasa.Era si prietenul cel mai bun al fostului meu iubit si cu toate astea ne intelegeam foarte bine.Gaseam in el tot ceea ce fostul nu avea.Linistea,intelegerea,puterea de  a ma asculta,ajutorul de a ma face sa merg mai departe,zambetul ce l-am pierdut din cauza unei nenorocite de lacrimi si toata caldura.Cu toate astea nu simteam nimic pentru el"asa credeam  eu atunci".

El,nepaiputand sa vada nesimtirea fostului meu prieten,a incercat sa ma avertizeze ca nu e bine ceea ce fac si ca ar fi bine sa ma despart de el.Ei bine,eu am inteles gresit mesajul lui de avertizare,credeam ca minte doar pentru a ma desparti pe mine de fostul iubit.Astfel in acest mod m-am certat cu el destul de urat.Da,stiu ca e un gest nefiresc din partea mea.Pentru ca el incerca sa ma avertizeze iar eu il insult.Atunci nu ii vedeam adevarata fata a fostului,credeam ca e un baiat bun,dar ma inselam.Abia dupa ce l-am pierdut pe el am inceput sa constientizez ce monstru am tinut langa mine.M-am despartit de fostu astfel rezolvand problema,dar pentru noi nu mai exista nimic.Trecuse-ra  trei luni de cand noi ne-am certat.Atunci mi-am dat seama  si ma intrebam"de ce am avut nevoie de trei luni pentru am da seama ca defapt eu il iubesc?"ca am gresit atunci cand l-am insultat nestiind defapt cata dreptate are.Incepusem sa ma urasc pentru ceea ce am facut,pentru ca l-am facut sa sufere.Nu aveam de unde sa stiu ca il va durea atat de tare deoarece nu imi pasa dar acum imi pasa.Acum mi-am dat seama ca am spulberat un vis.Si nu avem de unde sa stim cat de mare e durerea atunci cand  ne sunt distruse visele,numai daca am trecut prin asa ceva.Incepeam sa simt in mine durerea ce a simtit-o si el la auzul cuvintelor mele taioase,simteam cum i-am sfasiat inima cu fiecare strop de venin ce il aruncam spre el.Regretam nespus si ma consideram o criminala.Din nou nu ma intelegeti gresit,ciriminala nu in sensul ca am ucis pe cineva,in sensul ca am distrus o viata landu-i puterea de a spera.Puterea de a permite razele calde ale soarelui sa intre in inima lui.Am lasat in urma mea un gol imens si un cer mult prea negru pentru a mai iesii soarele pe el.Tot ceea ce a simtit el atunci simteam eu acum.Numai intuneric si frig,lacrimile imi calauzeau drumul spre coltisorul meu  infectat de regrete.Cu toate ca el nu era aici sa ma insulte ma durea mult prea tare.Deoarce stiam ca l-am pierdut,stiam ca l-am facut sa sufere si ceea ce ma facea sa inebunesc era gandul ca il iubesc si deabia acum am realizat,deabia acum cand…cand el nu e.Dar cu toate ranile care care le provocasem in nima lui,el a avut curajul si buna voiinta sa imi vorbeasca din nou.Ziua cea fericita 11.09.2010,intrase pe mess.vazandu-ma ca sunt si eu ma intrebat ce fac cum sunt.Eu ramasesem inmarmurita,nu ma asteptase-m la asa gest din partea lui.Incepuse-m sa vorbim.Imi facea complimente,era clar ca lumina ca inca ma mai iubeste cu toate faptele mele urate.

Dar aveam o problema,are prietena.cu toate ca nu tine la ea nu mi se parea firesc sa ma bag peste ea si sa ii despart.Cu toate ca imi doream sa nu imi mai vad impreuna cu toate ca ma durea inima,nu indrazneam sa spun un cuvant urat la adresa ei.Asteptam sa vad ce face el.Vorbeam in fiecare seara,ieseam la o poveste ca si pe vremuri,cu toate astea inca se simteau ranile care le-am facut.Eram bucuroasa totusi ca macar unt langa el si vorbesc cu el,eram bucuroasa ca desii l-am ranit enorm a avut puterea de a ma ierta.El a fst si probabil a ramane primul baiat care ma acceptat asa cum sunt si cu defecte dar si cu calitati,Primul care m-am apreciat la adevarata mia valoare si s-a uitat mai intai in interiorul meu si apoi in exterior ceea ce putini baieti mai fac in zilele de azi.E un baiat care iubeste din toata inima si nu se gandeste  sa te aduca din prima zi in pat.La felul cum arata ar putea sa aiba fete sa si le schimbe din ora in ora.Dar el nu,el o iubeste pe una singura adika pe mine.Si sunt constienta ca trebuie sa astept sa isi revina si trebuie sa il ajut sa isi cicatrizeze ranile care le-am provocat si pe urma sper ca vom fi bine.Ceea ce vreau eu sa va transmit din aceasta poveste este ca trebuie sa apreciati o persoana atunci cand e langa voi ,sa vedeti cat de minunata e si cat de mult va iubeste si cate ar fi dispusa sa faca pt a va fi vua bine.Si sa nu raniti peroanele dragi pentru ca le vei provoca rani in suflet.

De ce?..pentru ca va iubesc,daca nu v-ar iubi nu ati avea cum sa ii raniti pentru ca nu le-ar pasa.Eu sper ca va placut povestea,nu am avut degand sa va impresionez, am vrut doar sa impartasesc cu voi ceva din ce am simtit si sa si invatati cate ceva bun.

Comentarii

Comentarii