Ghinion sau blestem ??

5
2885

Buna tuturor.
Am citit diferite povesti de dragoste pe acest site si totusi nu am gasit nici una in care sa ma regasesc pe deplin si consider orice persoana care si-a scris povestea aici este mult mai norocoasa decat pot spune eu ca am fost vreodata, ca sunt sau ca voi fi . De ce cred asta? Urmeaza sa aflati in povestea mea .
Am 28 de ani , iar pana acum am varsat atat de multe lacrimi din dragoste incat Marea Neagra e ca un pahar cu apa pt mine.
Prima mea iubire se intampla pe vremea cand aveam 16 ani.Inca un copil, m-am indragostit nebuneste de un el, ce pe vremea aceea avea 23 de ani.Cu bune si rele, am fost impreuna 2 ani.Relatia noastra era foarte permisibila din partea mea avand in vedere faptul ca eram la distanta, el avea varsta care o avea, in timp ce eu inca ma ocupam de scoala, astfel ca ma insela ori de cate ori avea ocazia, cu scuza ca are nevoile lui fizice, iar ca eu sunt departe.Treceam cu usurinta peste durerea din suflet, pentru ca il credeam atunci cand imi spunea ca eu sunt iubita lui, ca ma respecta si ca celelalte sunt doar de unica folosinta asta pana am ajuns la varsta de 18 ani si mi-am dat seama ca nu se merita sa ma multumesc doar cu atat, ca nu trebuie sa accept asa ceva..astfel ca am spus stop.Prima iubire nu se uita niciodata, dar cea care urmeaza este mult mai matura si mai intensa intotdeauna, astfel k si eu am cunoscut la varsta de 19 ani, o iubire pe cat de frumoasa, pe atat de tragica.
Era un baiat deosebit, provenit dintr-o familie buna, cu o educatie ca la carte, un baiat cu scoala (cum se zice), frumos, inalt, brunet, glumet..un baiat perfect.M-am indragostit iremediabil…respiram pentru a-l vedea pe el si fiecare secunda in preajma lui era memorabila.Am trait cel mai frumos an din viata mea..asta pana in seara in care eu am ramas la sora mea peste noapte la cererea ei, iar el…el a avut accident auto, in urma caruia s-a stins din viata 3 zile mai tarziu.Am zis ca innebunesc..am incercat sa ma sinucid…ajunsesem in 3 luni de suferinta la 43 de kg la o inaltime de 1, 75. Nu am cuvinte nici acum sa exprim ce am simtit atunci, ca si acum de altfel cand vorbesc despre el..Mi se parea nedrept atat pe tru mine, cat mai ales pentru el ..era prea tanar, prea bun..de ce tocmai el? Au trecut 7 ani si inca astept sa il revad intr-o buna zi.stiu sigur ca odata cu plecarea lui, si fericirea mea s-a sfarsit. 6 luni dupa accident am fost ca un cadavru mergator.La locul de mu ca, colega mea facea toata treaba, iar acasa cand ajungeam, nu faceam decat sa plang , sa privesc pozele cu el si sa imi pun fel si fel de intrebari fara raspuns.Nu mai ieseam cu prietenii cu toate ca ei incercau sa ma faca sa uit, parintii nu ma recunosteau, iar tatal meu care este o persoana foarte dura, ma ruga cu lacrimi pe obraji sa imi revin ca nu vrea sa ma piarda , asa cum parintii lui , l-au pierdut pe el . Singurul lucru care m-a ajutat sa merg mai departe era faptul ca sora lui mi-a fost aproape si familia lui m-au tinut langa ei ca pe propriul lor copil..Incet, incet am depasit mometul, cu toate ca niciodata nu il voi uita si astfel ca la varsta de 23 de ani m-am casatorit.Pe sotul meu (inca sotul meu in acte) l-am cunoscut la aniversarea unei prietene.Socul mare a fost ca in chipul lui, la primul contact visual, l-am vazut pe ingerul meu si astfel ca m-am legat ca un scai de subconstientul meu care imi spunea ca e un trimis.Nebunie sau nu, am ajuns sa ma casatoresc cu acel care urma sa imi aduca cea mai mare dezamagire din viata mea.Anul trecut am bagat actele de divort, la nici 5 ani de casatorie, relatie, si-asa mai departe.Cand l-am cunoscut , am apreciat in cea mai mare parte faptul ca avusese o relatie de lunga durata in care persoana lui iubita fugise cu un barbat de 40 si ceva de ani, iar el suferise foarte mult…aceasta poveste, pe cat de trista imi parea atunci, pe atat de mult o urasc acum , cand imi dau seama ca asta avea sa il faca sa devina razbunator, iar cea care urma sa ii fie victima, era sa fiu chiar eu.. dupa cum v-ati dat seama, am ajuns la divort din cauza ca in casnicia noastra a aparut alta femeie, fata, nu stiu cum sa o numesc..Ea are 21 de ani si in urma discutiilor pe care am incercat sa le am cu ea pentru a o face sa inteleaga ca sunt destui barbati singuri si ar avea de unde sa aleaga, nu am ajuns nicaieri, ea continuund sa il caute.Am avut 4 impacari cu sotul meu inainte de a spune definitiv stop si a intenta divortul care nici la ora aceasta nu s-a finalizat..Nu puteam sa accept ca ne despartim din cauza unei fete ce , din cate aflasem, asta era hobby-ul ei, de a se baga in alte relatii si a despartii familii.Era incredibil ca dupa cate facusem pentru el , mi-l lua una care nu stia sa prajeasca un ou, dar in schimb ii oferea in pat mult mai multe.A fost cu atat mai mult socant faptul ca ne-am despartit in saptamana nuntii..Noi eram cununati civil , iar anul trecut in iunie, urma sa avem cununia religioasa si o nunta ca in vis..dar, imediat a doua zi dupa petrecerea burlacilor, nunta a fost anulata de el pe motiv ca nasii nu sunt persoanele care trebuiesc sa fie, acestia fiind de nationalitate roma si alesi de tatal lui.Am fost socata si bineinteles am plecat din casa lui ca mai tarziu sa inteleg care era de fapt motivul adevarat pentru care el anulase nunta.Cel mai grav e faptul k simteam ca ceva nu este in ordine dar puneam totul pe seama stresului dinaintea nuntii.dar…m-am trezit cam tarziu iar adevarul urma sa doara enorm.In octombrie am depus actele de divort , iar in noiembrie m-am reintalnit cu un fost coleg de generala , care culmea, era si unul dintre invitatii la nunta.Stiam ca si el era intr-o relatie de lunga durata si povestea a fost cu atat mai interesanta cu cat la revederea noastra , ne anuntam amandoi esecurile in dragoste. Fosta lui plecase cu altul , iar fostul meu sot cu alta.. Am facut din acest subiect motiv de a ne vedea la o cafea si asa am si facut , numai ca ce a urmat , ne-a marcat pe amandoi.Acea cafea era sa fie inceputul relatiei noastre, care este in curs si in ziua de astazi.
A inceput pe 8 noiembrie anul trecut si cu toate ca amandoi eram cu inimile frante, am incercat sa nu pierdem increderea in iubire .Eu m-am atasat foarte repede de el din simplu fapt ca imi era alaturi in cele mai grele momente..aratam groaznic dupa divort, slabisem din cauza stresului si acum sa fim sinceri..cine s-ar fi aruncat intr-o relatie cu o femeie inca casatorita si sa o accepte in viata lui la nici o luna de la intentarea divortului ei?
El era mai rezervat la inceput si relatia a fost ceva timp tensionata, cu atat mai mult cu cat, fostul sot a aflat de noua mea relatie si a inceput sa acctioneze in a ma desparti de cel ce ii luase locul, cu toate ca el era in continuare cu acea persoana.
A trecut aproape 1 an… inca in divort si totusi in relatie cu colegul meu din generala…inca cu inima franta si cu mii de intrebari in cap..incerc din rasputeri sa aflu raspuns la intrebarea : ghinion sau blestem?? … pentru ca daca cumva credeti ca acum sunt fericita…aflati ca nu prea.. de ceva timp relatia mea actuala a inceput sa scartaie din motive necunoscute…certuri pe motive de gelozie din partea lui, controale si nemultumiri , acte care nici nu ar trebui sa existe pentru ca nu dau nici cel mai mic motiv …si mi-e din ce in ce mai frica de un nou esec. Trag cu dintii de realtia mea, cateodata ma simt si prea obosita ca oricat incerc sa fie bine, mereu apare alt motiv de cearta si cu toate ca stiu ca ma iubeste si de aceea a devenit atat de posesiv in sensul de gelos, efectiv caut liniste sufleteasca si vreau ca el sa fie pansament , nu o noua cicatrice pe inima mea…
Acum va intreb pe voi dragi cititori, ce credeti ca se intampla cu mine? Sunt eu de vina pentru cele ce le-am trait si le traiesc? Asa mi-e scris sau … ?? Eu chiar nu stiu ce sa mai cred dar stiu sigur k am inceput sa ma tem sa mai pun suflet , pentru ca ma gandesc ca tot la un esec voi ajunge. Am trait mereu pe ideea ca nu toti sunt la fel si ca oricine merita o sansa sa intre la inima ta chiar daca ai destule rani create de altii …insa oare cat sa suporte si inima mea ??? Va multumesc ca ati citit povestea mea si va doresc numai bine … sa aveti parte de multa iubire !

Comentarii

Comentarii

5 COMENTARII

  1. Buna ! Am citit povestea ta cu foarte mare atentie. Inca de la primele cuvinte ma captat foarte mult. Ceea ce iti pot spune asa ca o idee rapida este ca esti foarte obosita atat din punct de vedere sufleteste ( toate sentimentele, regretele care le-ai avut te-a oboist mult sufleteste ) dar obosita si psihologica ( plansete , intrebari multe la care te-ai fortat mintal sa gasesti o solutie ). Este foarte trist , foarte . As putea spune ca greseala ta a fost la prima dragoste. La varsta aceea ( si te rog sa nu intelegi ca vreau sa te judec, sau da , dragostea nu are varsta dar totusi ), nu trebuia sa fii cu acel baiat la 23 de ani cat avea. El avea deja o alta mentalitate, era matur din punctual asta de vedere, personalitatea lui era facut , dar la tine , abia era in constructie. Imi pare rau , dar a fost o greseala.
    De al doilea baiat, chiar imi pare rau. Dumnezeu sa il ierte ! Niciodata nu mi-a placut sa aflu ca a decedat o persoana tanara. Nu conteaza cum era aceea persoana. Mie imi pare rau. Moartea odata venita, nu te mai readuce. Dar o rana, una alta, inca iti da sansele sa traiesti.
    Ceilalati sincer, par a fi mai mult asa de inlocuire a ceea ce ai simtit atunci. Este bine, ai incercat sa ai pe cineva langa tine, usor usor ai reusit, dar fi atenta. Nu trebuie sa ne grabim cand ne bagam pe o anumita peroana. Si eu am suferit dupa o relatie, adica prima relatie serioasa, dar nu m-am grabit sa incerc o alta relatie. Aveam nevoie de liniste, atat sufleteasca cat si mentala. Trebuia sa imi gasesc linistea si propria putere sa merg mai departe. Pentru mine , a ma forta singur sa merg mai departe, este de 10 ori mai puternic, decat vorba de la cineva. Dar nu inseamna ca nu prefer pe cineva, sau nu accept sfatul de la altcineva. Ideea este doar ca trebuia sa incerci sa te linistesti. In momentul de fata eu asa as zice ca este. Oboseala prea multa.
    Imi pare rau de tine. Imi pare rau prin tot ce ai trecut. Chiar imi pare rau.
    Uite, un sfat ! Incearca sa vorbesti cu prietenul actual, spunei sincer in fata, ca nu omori pe nimeni. Explica-i absolut tot sa inceteze cu astfel de remarci ca tu chiar nu mai poti. El usor ar trebui sa inteleaga si poate ar reactiona altfel. Daca nu, lasa-l pe el inpace. Sa trancaneasca ce vrea , dar tu , incerca sa te linistesti, incearca sa privesti viata inainte, simte ca viata chiar conteaza, si lasa trecutul. Ridica ancora din trecut, si mergi mai departe. Fiecare are povesti, si eu , si multi multi alti. Dar trebuie sa te linistesti. Incearca sa citesti, picteaza daca te pricepi, stai cu prietenele mai mult, fa sport ca te ajuta foarte mult in ati linisti simturile. Dimineata cand te trezesti, stai 30 de minute in liniste doar tu cu gandurile tale. Usor ai sa vezi ca iti revii.
    Daca e sa te ajute sfatul meu, as fi foarte bucuros. Asta este, fiecare are viata lui. Tu ai avut multe pana la aceasta varsta.
    Iti doresc success, si putere sa treci peste.

  2. buna, am citit povestea ta si chiar imi pare rau, parerea mea este ca degeaba tragi de relatie sa mearga dc nu trageti amandoi si dc nu e de la dumnezeu tot degeaba…asa ai tras si de casnicia ta sa mearga si tot la despartire s.a ajuns… in fond cu ce te.a ajutat sa tragi de o relatie. te multumeste ca mai stai o luna sau un an cu el. eu consider ca nu asta vrei u ci vrei o persoana pt toata viata. acuma u sti mai bn ce este intre voi. ai grija de tine si m.am bucura sa mai intri sa ne spui ce mai faci

  3. Iti multumesc din suflet pentru sfaturi si o sa incerc sa tin cont de ele. Motivul pentru care pauza dintre relatii nu a fost foarte mare , a fost din teama de singuratate si nevoia de a sti ca cineva ma iubeste, ma protejeaza, imi ofera atentie, sentimente vitale pentru mine. Din ideea ca toti oamenii sunt ca mine , am dat crezare mult prea repede unor persoane necunoscute si le-am permis prea repede sa intre in inima mea , lucru pe care tot eu urma sa il regret. Cu toate acestea am sperat ca un esec nu va fi urmat de un altul si uite asa mi s-au scurs ani pretiosi din viata …dar cu siguranta urmatorii ani din viata mea ii voi aprecia mult mai mult .multumesc

  4. Iti multumesc pentru timpul si interesul acordat povestii mele si de asemenea pentru sfstul tau. Da, intradevar am nevoie de liniste si sper din tot sufletul ca intr-o buna zi sa am parte de ea . Iti doresc toate cele bune si multumesc inca o data

  5. Lucrurile bune se vor intampla la timpul lor,nu cand vrei tu,iar cand nu te vei astepta,cand vei fi linistita psihologic vorbind, vei vedea lucrurile altfel si va aparea si omul bun de care ai nevoie.asa s-a intamplat la mine.capul sussi mergi mai departe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.