Eu…
pentru tine, am fost doar clipa,
un nimic.
ce l-ai zvârlit în flăcări,
în nemiloasa ghenă,
iar astăzi,
când mă cauţi,
ce-aştepţi ca să îţi zic,
când tu
mi-ai dat iubirea,
ca hrană, la o hienă?
te-ai bucurat
atunci
şi te mai bucuri,
încă,
de suferinţa cruntă
ce mi-a cuprins făptura.
nu crezi că,
din durere,
se poate naşte stâncă,
ci spui
că mă iubeşti…
unde ascuns-ai ura?
Din ochii tăi cei tulburi,
săreau săgeţi de foc
cu care mă împroşcai
în fiece secundă.
m-ai ars
pe-întregul trup
şi… în suflet,
într-un loc
de unde nu mai pleacă
(simt încă a lor undă).
regretele târzii…
nici ele nu-s regrete,
ci remuşcări ascunse
ce răbufnesc sporadic.
în tine e doar teamă
de bani,
o mare sete
de care încă suferi.
nu vezi cât eşti de jalnic…
Mi-ai spus, atunci,
în noapte
(când ţi-am aflat secretul
şi când,
fără să ştiu,
ţi-am poposit în prag),
că a iubi…
se poate,
dar
mai întâi, bugetul!
de bani, dacă ai parte,
prinzi şi de proastă drag!
acea cale întoarsă
mi-a fost
doar început de drum
plin cu durere, trădare, suferinţă.
am înţeles
târziu,
chiar dacă a durut,
că adevărul nostru
n-a fost decât… sentinţă.
M-ai condamnat,
deodată,
la moartea făr’ de moarte;
în mâna mea, ai pus
trei lumânări, dar… stinse
ca să nu văd cărarea,
nici tren,
nici a’ lui roate,
iar trenul… m-a lovit,
n-avea faruri aprinse!
m-au pus într-un vagon de călători
sau marfă.
încotro s-a îndreptat,
n-avea vreo importanţă.
bucăţi
zburau din mine
cu sunete de harfă
când sufletu-mi arzând
era, şi el, o zdreanţă!…
Ci, într-o dimineaţă,
când se trezeau copacii,
când şapte ghiocei
zburau în cerc spre soare,
m-au luat încet de mână
şi mi-au şoptit,
săracii,
că vine primăvara dar,
şi pe ea, o doare…
mi-au spus, pe îndelete,
în câteva cuvinte,
că, din a mea durere,
s-a plămădit o stea.
să îmi îndrept privirea spre cer,
să iau aminte,
să nu mai plâng degeaba,
va plânge numai ea…
Am vrut
să mângâi steaua,
să-i dau o sărutare,
să simt cum arde focul…
din mine sar scântei.
am înţeles atunci că,
dacă am răbdare,
la tine…
vor ajunge
şi-i arde pân’ la zei!
vei cere îndurare!
vei vrea să fii iertat!
în flăcări infinite
îţi vei afla
sfârşitul!
tu…
alegând arginţii,
pe zei ai mâniat!
eu…
am rămas martirul ce-atins-a
infinitul!…
Şi zeilor,
şi lunii,
le mulţumesc mereu
că m-au urcat în tren,
bucată cu bucată.
zdrobită, cum eram,
în mine…
Dumnezeu a pus, din nou,
viaţă.
a mai suflat o dată!
aşa că, înţelege!
eu sunt doar o icoană
la care,
în genunchi,
ai drept să te închini.
o cruce… îţi sunt
şi îţi sunt coroană.
în spate tu o duce!
te înţeapă în ai săi spini!…
(10.04.2016 )
