Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-nserat, pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaiţele-n noapte ard mocnit
Şi veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegeşte
În alte timpuri şi-n străine universuri.
Noaptea-i sfeşnic pentru suflet,
În umbletul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ţinuturi,
Care rămân discrete şi nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puţinele aduceri aminte.
Şti-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?
Ghicitori învederaţi se cutează-n aventura
De a citi şi -n astrele nopţii, destinul,
Răspuns profetic din lăcașuri sacre,
Dau de ştire-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieţii enigmatic.
Străbunii noştri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelaţii, ce croiesc pe cer trasee,
Conduşi erau, busole în căutarea azimutului
Şi locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze –n viaţa noastră pământeană.
Precum în cer aşa şi pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice şi mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Şti-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viaţa pământeană?
Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescenţe pastelate fel de fel,
Să fie un alt şi nedecriptat mister?
