(23.05.2015)
Iată! În această clipă vine Domnul şi te întreabă
căci, se schimbă legea lumii… căci, se dă o nouă fire
şi că vrea răspuns degrabă:
“Alegi viaţă sau… iubire?!”.
Poate nu pricepi răspunsul, nu înţelegi nici întrebarea
care va să fie a lumii noua stea pe cerul gri
dar, gândeşte, schimbă-ţi starea:
“A trăi sau… a iubi?!”.
De ce stai tăcut pe gânduri şi nu poţi afla răspunsul
ori nu vrei să recunoşti că acum e rândul tău
să înţelegi cine e Dânsul:
„Adevărul, bun sau… rău?!”.
Ai uitat că te rugase, pe-atunci… cândva, în Rai
ca să guşti din tot, din toate dar, să nu te-atingi de măr,
tu, răspuns acum să Îi dai:
„Minciună sau… Adevăr?!”.
Şi preabinecuvântată e făptura pentru care
clipa sfântă a sosit… Domnul Însuşi se mânie,
dă-I răspuns la întrebare:
„Apă moartă, apă vie?!”.
Oh, tu, fiinţă norocoasă dacă Domnul vrea să ştie
ce-ţi doreşti pe-acest pământ, ce te face fericit,
hotărăşte-te o dată, lumânare cu făclie:
„A fi viu, a fi iubit?!”.
Hai, grăbeşte-te, copile, nu mai face cale întoarsă
de la ce tu ai ales, de la ce mai poţi alege,
fi matur, fi om, nu farsă:
„Legea veche, noua lege?!”.
Dar, să nu încerci să uiţi că alegerea din tine
este pentru totdeauna, ca o ultimă chemare
către rău sau către bine:
„Libertate sau… hotare?!”.
Doamne, nu îmi da răgazul ca să nu mă răzgândesc,
să mă rătăcesc prin lacrimi, să mă pierd printre cuvinte
ci, m-ascultă că… vorbesc:
„Vreau Lumina Ta fierbinte!”.
Fă din mine o scânteie ce se-aprinde în omenire
şi în păsări şi în fluturi şi în muguri şi în flori,
fă-mă foc de nemurire
sus… în stele, jos… în sori,
fără dor, fără tristeţe, fără viaţă pentru moarte,
nu iubire pătimaşă, nu dureri răpuse în două,
pune în om nimic şi toate:
„O iubire nouă, nouă!”
şi mă pune în trup la toţi şi pe toate pune în mine
să fiu viaţa, adevărul şi povestea tuturor,
să fiu cel ce-mi aparţine:
„Veşnicia dintr-un nor!”.
Să nu-mi dai un alt stăpân ci, o casă în palma Ta
unde să mă pot ascunde de păcatele lumeşti,
ăsta-i verbul… a visa:
„Fă-mă visul din poveşti!”.
